#Ofertă dă muncă în RO

 

#Ofertadămuncă     

Observ cât dă mult ne-am stricat la cap, noi românii, în ultimii ani.

        Dă ceva vreme, caut să mă angajez, mi-am întocmit C.V.-ul pe e-jobs, mi-am actualizat profilul dă LinkedIn, cel dă google, cel dă instragram, twitter, facebook, blogurile, site-ul, etc.

        Din nefericire, în RO când vei căuta un job, nu-l vei găsi în limba română, iar titulaturile joburilor, nu mai sînt cum le știau părtiniți noștri, nu mai sînt definite dă un singur cuvânt, precum: profesor, cioban, croitor, pompier, sondor, etc....

        Acum "joburile", că locuri dă muncă nu le mai putem numi, sună cu totul altfel, chiar dacă știi engleza, nu-ți prea folosește, pentru că dă fapt ele sînt în romgleza, pă care o poți asimila doar dacă o vorbești deja.

        De-a lungul vremii, ați preluat cu mintea aia bolnava, tot felul de mizerii din afară, care promiteau marea cu sarea și erau poleite cu aur. Doar poleite, si nu cu aur, ci cu spray din ăla ieftin, aurolac, sau cum i se spune?

Tot de-a lungul vremii, am pus botul la visul american, noi românii și am preluat d-acolo numai căcat, uitând dă valorile naționale, dă tradiție, dă autenticitate, și dă faptul că noi am fost primii aci.

        Ăsta e motivul, pentru care ar trebui ca lucrurile să stea exact pă dos, adica americanu` și englezu`să fie nevoit să învețe româna, ca să se poată angaja. Toate aceste noțiuni introduse în limba româna să dispară peste noapte.

        Dară nu realizați că ele , ca și multe aspecte ale vieților noastre se bazează doar pă un singur cuvânt, și acela românescul - PROFIT.

        De am scoate din ecuație acest cuvânt și l-am considera inexistent, sau cu valoare zero pentru sufletele noastre, tot ceea ce este construit greșit între noi oamenii, începe să se modifice înspre cum stau lucrurile dă fapt, în adevăr.

        Azi, dă vei vrea să te angajezi undeva, trebuie să înțelegi, că oricât ar părea dă inteligenți cei care au creat acest sistem mizerabil, ei au făcut-o doar pentru propriul buzunar dă fiecare dată.

Astfel, în RO azi, te poți angaja doar ca: Sales & Corporate Manager, sau Outbound Telesales Account Manager, sau Direct Sales Representative/New Business, Business Developer, sau Regional Sales Manager Sinsay, sau Telesales Representative, Contact Center Associate, și lista ar putea continua la nesfârșit.

Frumos este, că la marea majoritate, pe e-jobs și LinkedIn, descrierile joburilor, indiferent în ce domeniu, sau gradul dă calificare cerută, anunțurile dă angajare sînt în limba engleză. Acest lucru mă deranjează foarte tare, că io român, în țara mea, sînt obligat dă niște retarzi cu pretenție dă oameni dă afaceri și academicieni, să vorbesc romgleza, pentru că la vreme respectivă, când au implementat treptat aceste căcaturi nu au gândit limpede, iar acum este atât dă dificil să mai poți schimba ceva.

        Trist si cu un gust amar în gură, atunci când pentru jobul dă sudor sau dă frizer, tre sa citești un anunț în limba engleză, care nici măcar nu e complet formulat. Despre beneficiile tale ca angajat, foarte puțin vorbesc, în cele mai multe dintre anunțuri aceste sînt nespecificate.

        Din alt punct da vedere, observ că este cerut, mai peste tot, un document inutil, pe nume "scrisoare de intenție"

        Consider că trebuie sa ai o doza mare dă retard, încât să pretinzi un astfel dă document. Nu este evident că dacă aplic pentru jobul respectiv, și va trimit curriculum vitae, ca INTENȚIONEZ să mă angajez la voi???

        Au apărut în ultima vreme mii dă titulaturi, dă joburi care nu produc nimic. Sau mai bine spus, care produc nimic bun pentru societate.

        Din acest punct dă vedere, este lesne dă priceput că toți acești oameni, mănâncă dă fapt dă pă spinarea celor care produc ceva real, ceva palpabil, măcar un bun palpabil, ce poate fi util vieții celorlalți.

        Vreau doar să vă imaginați cam câte joburi care conduc treptat activitatea toată în online există, iar aceasta tendința nesănătoasă, ne face sa credem că sîntem conectați între noi, ca vom găsi posibilitatea sa ne apropiem sufletește unul de celălalt, când dă fapt sîntem atât dă singuri, tot ceea ce facem este să stăm cu ochii beliți toată ziua într-un monitor sau vreun ecran dă telefon.

        Oamenii au devenit treptat, formați de aceste "trenduri" împrumutate, niște rechini ce înoată în ape pline cu rechini și atât. Nu prea mai exista alți pești, pentru ca au fost mâncați dă mult. Rechinii mai mari, fac campanii, team building-uri, angajează oameni, sînt filantropi, când dă fapt totul este despre bani, și despre cum rechinul cel mare, întotdeauna va avea la cină mulți rechini mici, la alegere.

        Io mă consider un Om sănătos la cap, și din acest motiv se aude acest murmur dă nedumerire.

        Iar ca un pui dă pește mic, seara, după ce toată ziua am înotat prin apele tulburi ale altora, sînt nevoit să iau cina daca este ceva dă mâncare, mă îmbrac cu haine daca mai am ceva curat dintre puținele zdrențe second-hand achiziționate.

        Vă întreb pă voi, cei care citiți această postare, voi cum ați proceda, în situația în care aveți zero lei în buzunare, zero prieteni, zero familie, sau cunoștințe pe care te poți baza pentru o angajare, fără buletin și nici vreun domiciliu. Deasemenea nici prieteni care să mă ia în spațiu, în vederea întocmirii unui act dă identitate..             Mai am un telefon care nu este plătit, din lipsa banilor, care este folositor doar atunci când sînt lângă wifii, în rest este doar balast în buzunar.

        Atunci când ai ajuns dă prea multă vreme la fundul sacului și ai constatat ca are și găuri, este imposibil sa faci ceva dă unu` singur. Nimeni nu reușește da unu singur, iar cine zice ca o face mănâncă căcat cu gura plină.         Fiecare a avut cel puțin un sprijin sau suport din partea cuiva, măcar o data pe traseul lui către sucsec.

        Mai trist este că peste tot sînt numai "coacheri", "lideri", "manageri", 'bussines planneri", care vorbesc despre iubire necondiționată, despre credință și despre dezvoltare personală, sau Spirit.

        Serios oameni buni, dacă mai e vreunul bun, îmi vine să borăsc peste toate aceste căcaturi pă care în mod inconștient le-ați atras, le-ați preluat, și le-ați dus la nivel da artă personală. Dacă lucrurile astea ar fi ajutat pă cineva, v-ar fi ajutat și blogurile mele, și toate miliardele da cuvinte adevărate pă care l-am consumat aci cu voi,         Însă marea majoritate au atins ceva - banii și cam ăla este stadiul unde s-au oprit, făcând tot posibilul să îi obțină prin astfel dă mijloace perpetuu. Sincer mi se pare mai onest furtul, decât disimularea și minciuna. Nu este rușine să nu ai și sa ceri, rușine e să nu primești nici măcar o oportunitate, o mică ușa din spate deschisă pă care sa intri și să ai pretenția dă că va fi mai bine, de voi începe cumva să îmi câștig singur propria pâine, cu abilitățile pă care mi le-a lăsat Dumnezeu.

        Interesant e ca nu sînt puține deloc acestea, doar se pare, că cumva nu sînt compatibile cu sistemul mizer al ocupării forțelor dă muncă și cu o viață un pic mai liniștită din acest punct dă vedere măcar.

Persistența memoriei

 

#Persistența memoriei

        Fie că observăm sau nu, fie că înțelegem că ni se întâmpla tuturor, acest fenomen straniu, este după părerea mea, punctul cheie al înțelegerii dumnezeirii noaste aci.

        Știu că sună destul dă ciudat ce am afirmat mai sus, însă mă explic pă parcursul acestei postări.

†

        Ori dă câte ori ne amintim despre un eveniment din viața noastră, indiferent că el s-a petrecut acum o clipă, sau acum zece ani, mintea noastră modifică si completează ceea ce nu-și amintește. În tot acest proces, însăși amintirea în sine a oricărui lucru, este nimic altceva decât o părere, o adiere de vânt prin frunze tinere de mesteacăn...

        Cei conștienți deja știu că singurul moment viu din viața lor este "Acum", însă, sau DAR dă la Dumnezeu, întotdeauna fiecare "acum" experimentat dă către oricine, să bazează pă o amintire.

        Să fiu mai clar, dau un exemplu: 

        Nu ai putea ajunge dă la serviciu acasă dacă nu ți-ai aminti unde locuiești. Cu alte cuvinte, fix în acest moment, dacă amintirile tuturor s-ar opri brusc, cu toții ne-am opri brusc, și treptat ne-am redefini scopul și direcția.

        Spuneam mai sus că dă fiecare dată când ne gândim la un eveniment experimentat deja, mintea completează golurile. Să naște o nouă întrebare aci, dă unde apar golurile dă memorie? De ce nu ne putem "aminti" experiențele noastre, ca și când le-am retrăi atunci?, Sau măcar ca atunci când le-am viziona pă un ecran?

        Se pare că acest miraculos organ numit creier, pă baza unor algoritmi destul dă complecși, selectează importanța experiențelor pă care omu le trăiește, și asta o face întotdeauna prin componenta sa emoționala și nu cea analitică. Vă dați seamă toți cei pentru care Dumnezeu nu va este străin, că daca El ne-ar fi vrut niște calculatoare seci dă probabilități, ne-ar fi făcut din start "aplle", sau "android". Dă ce ar fi stat să piardă vremea cu maimuțe ca noi?

        Astfel, copilul ce nu cunoaște această lume, are ca singur filtru dă importanță în arhivarea experiențelor aspectul său emoțional. El plânge, sau zâmbește, râde sau să joacă funcție dă inima sa. Acolo doar el știe dacă vrea să repete o experiență sau nu. Acolo doar discerne la nivel inconștient ce plăcere i se va transforma în dependență în viața, și care durere i se va transforma în suferința.

        Dependența este amintirea plăcerii, precum Suferința este amintirea durerii. La poli opuși aparent, dar același lucru în esență - lanțuri. 

        Aceste nevăzute lanțuri, ce vin dă dincolo dă mormânt, cu legăminte dă sânge din neam în neam, sînt lanțurile robiei fiecăruia dintre noi, pentru că din ele ni se naște prima experiență dă viață, la fel și prima amintire.

†

        Alegem să uitam!

        Dă fiecare dată, oricât de ciudat sună, alegem să uitam toată experiența dă până atunci, pentru a mai adăuga o za în plus la lanțul nesfârșit, și rupt dă prea puțini de-a cercu` ceasului.

        Tic-Tac!

        Știți ce este asta? nimic. Sau multe, depinde ce valoare îi atribuiți dă fiecare dată. Aud pă mulți care spun "nu am timp" :))) serios? da`.. ce-ai făcut cu el?

        Dă fiecare dată creierul bifează către ce dorește să experimenteze, sau din contră, iar noi credem că este alegerea noastră.

Unii mai și zic că aleg conștient, neînțelegând că alegerea conștientă este valabilă, atunci când ai făcut inconștientul conștient. Liberul arbitru, cel mai mare DAR pă care L-a lăsat umanității, ne vorbește doar despre poziționarea noastră față de inevitabilul ce este cauză întotdeauna. Altceva, oricum nu e dă ales.

†

        Cu un mic exercițiu dă imaginație, putem vedea că viața nu ar fi fost posibilă aici, dă am fi cărat cu noi amintirile dă dinainte dă morți. Sau în vaga ei improbabilitate, de fapt singura ei posibilitate dă manifestare întrupată ar fi Utopia.

        Dacă vedem că la fiecare plecare cu gândul din starea de observație și atât, construim realități experiențiale atât dă variate și nedorite dă multe ori, începem să dibuim momentul în care se petrece acest lucru. Dumnezeu să joacă cu amintirile noastre, pentru că, deși la naștere ni le ia, El ni le scrie-n suflete și în poveștile noastre dă viața, chiar acum.

        Aceasta persistență a memoriei, la fel cum Salvador Dali a intuit-o și a pictat-o, este cheia înțelegerii faptului că timpul nu există, există doar ceasuri.

        "...from womb to tomb." era o replică din Atlasul Norilor, pentru cei ce nu l-au văzut las un link aici.

          Dincolo dă timp stă eternitatea. Ea a fost și este dintotdeauna, va fi pururea. 

Dumnezeu.

Ziua Limbii Române, ziua ta Mamă!

 

            Azi este ziua ta mamă, într-un sens atât dă adânc și arhaic, încât io consider că doar tăcerea ar onora cu adevărat divina ta prezență.

        Mi-e inima bună și încărcată dă recunoștință că sînt român, și-atâta timp cât io exist mereu, voi cinsti pe mama mea, limba română, esența tuturor celor ce Dumnezeu a numit vreodată.

         Fiecare dintre noi venim în lumea asta goi și fără amintiri, dă când ne naștem și până când murim, căutam sensuri, căutăm înțelesuri, punem dă atât dă multe ori întrebarea "dă ce?" În acest răstimp dă căutări, unii reușesc să înceapă să vadă că Numele dat lucrurilor este dă fapt deosebit dă important, și chiar nu există vreo coincidență dă ce așa a fost lăsat să fie.

        Fără măcar să știm, alegem să uităm tot, dă Dumnezeu, dă suma tuturor evenimentelor ce ne scriu viața. Astfel ne întoarcem aci copii, neștiutori, inocenți și cu ochii mari, însetați dă viață și dă cunoaștere. Îngeri pă pământ!

        Majoritatea românilor au la baza vieții lor, fără să știe sau să înțeleagă, cuvântul "mama", pentru că acesta este cuvântul pă care îl rostesc pentru prima oară, marea majoritate a copiilor.

        Dacă privesc peste traducerea cuvântului mamă, în alte limbi vorbite și scrise azi pă pământ, observ că sînt totuși multe limbi, în care acest cuvânt se scrie și/sau se pronunța la fel. Astfel se scrie si se pronunță "mama", ca în limba româna în limbile: 

        In africană: "ma", în bască: "ama', corsicană: "mamma", galeză: "mam", poloneză: "mama", swahili: "mama". Ce este mai ciudat, că ce știm noi românii despre acest cuvânt atât dă important, în alte limbi sună atât dă diferit, încât parcă se schimbă sensul, înțelegerea firească și ordinea lucrurilor. De exemplu, în limba norvegiană, daneză, suedeză, cuvântul "mama" se traduce de fapt "mor", care pentru noi românii înseamnă cu totul altceva. Ia gândiți-vă cum ar fi sa îi spunem lu` mama, "mor" și să avem și pretenție dă altceva decât ceea ce rostim?

        Dar azi e ziua Ei, io nu caut nod în papura celorlaltor limbi vorbite și scrise, ci doar mă bucur și slăvesc în aceleași cuvinte ale ei, pe Pururea Fecioară, apele dă pretutindeni, mamă dragă a românilor dă pretutindeni, Limba Noastră română.

        Există și oameni care deși sînt români, ei nu vorbesc limba română, ci doar o pervertesc. Își aduc aportul doar prin adăugarea dă cuvinte, jumătăți dă cuvinte, jargoane și argouri, etc. Ulterior, prin folosirea repetată a acestor dejecții ele devin pă nesimțite un "trend", că tot vă place romgleza mult. Ele sînt preluate dă cei cu studiu a limbii, dă către academicieni, care au impresia că este dă datoria lor să modifice limba româna după bunul lor plac, și după propriile urechi surde. Din punctul lor dă vedere limba noastră nu e completă și nu e Vie.

        Dă aceea din punctul meu dă vedere nu exista în limba noastră prepoziții precum "de" sau "pe" ci doar "dă" și "pă". Astea nu ar fi sigurele exemple, dicționarele sînt pline dă cuvinte ce nu ar trebui să fie acolo și spun asta pentru un singur motiv. Este stupid să știi că limba româna este protolimba, iar apoi să te apuci sa imporți din alte limbi cuvinte, care nu sînt decât traduceri nereușite din limba română. Degeaba te numești academician, că ești clar retard dacă faci asta!  Nu numai că aceste traduceri și adaptări nu au ce căuta în limba română, ele pervertesc adevărul despre mama noastră, strică rostuiala inițială a lu` Dumnezeu, amestecă sensurile creatoare ale cuvântului, schimbă și alterează chiar natura noastră.

        Știm că la început a fost Cuvântul, iar acesta a numit toate cele ce sînt. De vom privi cu atenție la Cuvânt, vom observa că este suficient să schimbăm o diacritică, un accent, o liniuță sau o virgulă și întreg sensul cuvântului, precum cel al propoziției este altul. Io sînt conștient dă faptul că va trebui să fac corectura acestui text dă vreo trei ori, orice greșeală evidentă sau, având capacitatea de a altera în mintea cititorului sensul inițial al celor ce se voiau a fi comunicate.

          Nu există altă limbă atât dă onomatopeică, astfel încât io să scriu "zvrrrrr", sau "pleoșc", sau "prrr", iar tu să poți înțelege nu numai ce am vrut sa spun, ci să ai în minte că acesta este de fapt, reprezentarea cea mai fidelă a ceea ce se petrece. Parcă se vede piatra aruncată prin aer, parca se aude sunetul făcut dă ea - "zvrrr". Apoi când cade în apă sunetul este "pleoșc", sau "bâldâbâc" funcție dă caz.

        Orice cuvânt în limba noastră are scriere fonetica, adica se scrie exact ceea se aude, cu mici diferențe. Doar mă duc cu gândul la o limbă ce nu folosește caractere romane, ci tot soiul de invenții străvechi ce au denaturat sensul, scopul vieții pă pământ, și au îndepărtat oamenii dă adevăratu` Dumnezeu.

        Înțelepți dă prin toata lumea, căutători autentici, au înțeles astăzi deja, că ceva este putred la nivel global, putred în esență, putred în zadarnica strădanie dă a ajunge la Dumnezeu pă căile altor limbi. Chiar dacă pentru mintea noastră, în diferite limbi ele par același lucru, pentru Dumnezeu cu siguranță nu sînt același lucru. Ei, prin studii aprofundate, și prin acces la adevărata istorie a umanității, văd astăzi că România este leagănul civilizației, încep să recunoască adevărata valoare inestimabilă și incalculabilă a limbii române.

          Acest lucru a bulversat întreaga lume și o face încă. De ce credeți că românii sînt cel mai asuprit popor dintotdeauna? Au trecut peste noi atâtea invazii, încât nu ni le mai aducem aminte pă toate. Ne amintim doar că am stat și apărat dă fiecare dată patria și glia străbună, ne amintim doar ca noi sîntem aci acum și trăim și nu ei.

           Dumnezeu a pus tărie în poporul` ăsta, i-a lăsat sa fie voinici, puternici, supraviețuitori tuturor potrivniciilor, i-a lăsat sa fie brezi și aprigi în luptele lor. Și pentru că așa a fost lăsat să fie, noi sîntem azi aci, pă aste meleaguri străbune, în grădina raiului unde am fost așezați odată cu facerea lumii. 

            Noi ne numim români și vorbim limba română.

            Aceasta persistență a memoriei, această încăpățânare și insistență a românului în a dăinui, a făcut și face imposibil, ca în acest spațiu carpato-danubiano-pontic să existe vreodată altceva decât noi românii. Sîntem un popor greu încercat, în foarte multe timpuri și în foarte multe moduri, care mai dă care mai demoniace și mai sumbre.

        Românul și-a păstrat credința în Dumnezeu, iar peste vremuri a fost singurul lucru care a contat. Limba noastră a ajuns direct la urechile Lui, iar frații si surorile noastre i-au spus și îi spun toate ororile și oropsirile prin care am fost nevoiți să trecem. El ne-a auzit dă fiecare dată, și a zâmbit, știind că cei din urmă vor fi mereu cei dintâi.

        Azi, dragi cuvântători și rostuitori dă limbă română, este ziua simbolică a ceea ce stă la baza creației. Azi io vă urează "La mulți ani" și vă reamintește că pă lumea asta nicio roată nu rămâne neîntoarsă. Azi io vă confirm, că România este țara aleasă pentru a da un real exemplu dă spiritualitate aplicată în viețile noastre, ale tuturor. 

        Țara noastră devine foarte curând cea mai importanta Tara dă pă glob, din mai toate punctele dă vedere. Deja privirile tuturor străinilor sînt ațintite dă multa vreme pă noi, da` nu într-un sens amenințător, ci într-unul pozitiv, în care România se ridică din propria cenușă ca Phoenix și dă un exemplu elocvent lumii. Așa da!

        Sus ROmâninimile!

Bolintin by Moscku

 

            În anul 2014 cred, mă mutam în Bolintin Deal pentru a încerca ceva mai grandios, luam pulsul a ceea ce însemna fundamentul unei comunități dă oameni. Simțeam și știam în mine ca este doar o perioada dă tranziție către ceva mai măreț, dar se necesita experimentarea traiului la comun așa cum, de altfel s-a și întâmplat. În acea perioadă eram singur, fără parteneră, ne despărțisem deși nu prea de vreun an aproape. Mă înhăitasem cu mai vechi și totuși nu prea, cunoștințe (prieteni e cam mult spus, deși la acea vreme toți îmi erau frați și surori dă suflet) Era începutul unei perioade frumoase, ce aducea provocări, dar și bucurii, muncă cât cuprinde și cheltuieli peste măsură. Până să mă mut la Bolintin Deal, locuisem la Gorjului, într-un bloc cu vedere la intersecție la etaju` trei. Gașca care se strânsese pe-acolo, se transforma treptat și reconfigura, în oamenii care aveau să meargă alături dă mine în experiența Bolintin.

             Aceștia erau Radu Manga dă la Mioveni, cu care stătusem ca cu un frate la Gorjului (pă cheltuiala mea bineînțeles), Eva o femeie cu un suflet frumos și chinuit, dar măreața în puterea ei dă a fi femeie, o femeie ce m-a ajutat la vremea respectivă cu un împrumut dă vreo opt mii dă euro dacă îmi amintesc bine. Am cumpărat o mașină, un Mercedes Vito, iar apoi a ,,început" secvența Bolintin, Dan dă la Hărman, pă care l-am mai descris în postările mele dă pă Poetică cred, dar care avea să devina unul dintre cei apropiați, unul cu care plecam mai apoi la drum și după Bolintin.

             Elle, o moldoveancă nebună dar frumoasă pentru că avea în căutare Dumnezeirea și de multe ori și reușea să o manifeste, era sau probabil încă este partenera lu` Dănuț.

            Începutul a fost aparent ușor, în preajmă erau mult mai mulți "prieteni" precum Marius Culea, omul dă la care îmi luam tutun la vremea respectivă și nu numai. Un băiețel dă vreo treizeșiceva dă ani dă pă la Tulcea, care părea că Îl caută pă El, dar doar părea.

             Răzvan Costache este omu` cu ajutorul căruia am ajuns dă fapt în Bolintin Acesta are un tată cu casă relativ aproape dă casa dă carton cu etaj pă care tocmai o închiriasem cu trei sute dă euro pă lună. Răzvan, un amic vechi, pasionat dă astrologie și dă a profita dă situații și oameni, era un individ pă care îl cunoscusem pă la Hărman Brașon la Dănuț. Vor apărea evident și explicații ulterioare pentru fiecare dintre ei, prin locurile pă unde am pășit. Cosmin, fratele meu, nu se putea muta cu noi în Bolintin, dar avea serviciu acolo, având un service auto în Crivina. Mai trecea pa la noi din când în când. 

            S-au perindat mulți p-acolo de-a lungul a patru anotimpuri, dar nimeni să ofere cu adevărat ceva pentru binele comun. Apăru ulterior un alt vechi "prieten", George Acu. Ăsta era unu pă care îl știam dă prin apuseni dă la o prezentare dă carte în cadu` unui eveniment la Bârdava Mesteacăn Hd. Omu era din Buzău, dar locuia în București singur, întru-un apartament închiriat. Își făcuse o editura (Proxima Mundi) unde, cu înțelegerile dă rigoare cu autoru`, reușise să publice printre altele, Transformări Planetare a lu` Sal Rachelle. Daca vă amintiți cartea se vindea bine atunci, că era cerere mare, deci făcuse ceva bani. George a apărut un pic mai târziu în peisaj acolo, după ce pleca Eva, cu tot cu mașina luată din banii împrumutați mie și ceva amenințări dă la fostu` ei iubit Andrei. 

            George a fost singuru` care spre binele comun, a cumpărat o mașina, deși nu avea permis. Înțelesese că trebuie să ne mișcam cumva. Mașina a fost folositoare, am plecat cu ea chiar și în căutări dă teren prin apuseni la După Piatră.

             Acolo m-a lovit unu care adormise la volan într-o curbă. Am reparat mașina pă asigurarea ăluia la Safety Car Com, pentru că lucrasem acolo. Patronul m-a ajutat, da mai mult pă el însuși. La sfârșitul scurtei perioade cât a locuit cu noi, George a plecat evident cu tot cu mașină. Era un tip tare ciudat, pusese botu` la ce făcuse Sal Rachelle, și anume chanelling. Și și-a dorit probabil să fie și el același lucru, canal pentru entități "dă lumină", așa cum credea el. Asta s-a și petrecut și a ajuns la noi dezorientat tare, cu legături dubioase prin astralu` inferior dă nu mai știa ce sa facă, își pusese chiar magneți pă cap, credea el că îl ajută.

            La Bolintin se medita in grup zilnic, iar meditațiile astea erau foarte folositoare, pentru că ne ajuta pe toți (cei care meditau cu adevărat), să ne centram și sa ne armonizăm.

            Proiectu` era sa ne mutam acolo în casa aia și să ne gospodărim și administram singuri, dar mai luasem în arendă si un teren da cinci mii dă metri, dă la tatălui Lu` Răzvan Costache. Pe terenu asta, si în grădinuța din spatele casei dă carton am început degrabă experimente permaculturale dă tot soiul, despre care voi vorbi într-o postare viitoare.

A apărut apoi Maria. Sau Virginia Slims cum se intitula atunci pe facebook, o femeie dă prin grupu lu` Octavian Țiganuș, cu niște fixisme pseudo spirituale dă te durea capu`.

            Evident, am fost mama răniților pentru toți, am fost constructorul primului meu coș dă fum la o sobă. Cea mai mare prostie pă care am făcut-o, cu muncă asiduă ce s-a terminat exact când afară începuse să ningă. Doar așa învățăm, din greșelile noastre daca avem bun simt si din cele ale altora daca avem înțelepciune.

            Carmen, fosta partenera la vremea respectiva înțelegea că dacă mai stă mult departe de mine, drumul meu e către Apuseni, așa ca treptat s-a mutat la Bolintin cu noi.

            Am petrecut acolo un an magic, finanțat în întregime da mine pă datorie care avea să mă coste scump ulterior. În plus am pus și banii dă pă niște terenuri agricole din Ardeal, ce rămăseseră dă pă la tata și bunica, vreo cinci mii da euro. 

            Când banii mei începură să se termine, am observat un pic amărât că totul se ducea dă râpă, fiecare fugea către plasa lui dă siguranța. Dan plecă la Hărman, Elle la mă-sa la Flămânzi. Eva plecată de mult, luată pă sus dă către dementul ala de Andrei, fostul și probabil actualul partener. George Acu și Virginia Slims, toți își puseră treptat coada pă spinare și plecară. Unii chiar furioși pă mine și nici nu i-am mai auzit de-atunci.

            Greșisem mult fața de toți, dar nu înțelegeam că cel mai tare greșeam fața dă mine. Io eram prostu păgubit în toata aceasta experiență, și financiar si emoțional. Nu înțelesesem că nimeni nu aprecia "gratis", deși cu toții beneficiaseră zilnic dă el. Tot atunci a apărut "Caietu", o agendă veche unde fiecare își nota orele dă muncă, contribuție adusă comunității. 

            Îmi aduc aminte amuzat, ca Maria avea pretenția sincera ca orele ei de meditație sa fie calculate acolo ca si ore dă muncă, cu greu am făcut-o cu toții sa priceapă ca vasele nu se spală singure, si nici pâinea nu e gratis la magazin. Ba mai mult, știind că banii sînt pă terminate, dupa ce venise sa stea o noapte două că nu are unde dormi, la vreo lună probabil o aduce și pă fie-sa pentru vreo câteva zile.

            Mi-era rușine să îi zic lucruri, care pentru toți erau evidente și nu le vedea. Din nefericire, am fost obligat să îi cer să plece, cu toată rușinea pă care o aveam, că era femeie totuși, și io o trimiteam în stradă. Se pare ca nu a stat deloc pă stradă, decât cât a plecat dă la mine și a găsit alt prost.

            La Bolintin am avut niște trăiri foarte frumoase și înalte în meditație. Îmi amintesc dă o meditație ochi în ochi cu Eva, în care am simțit efectiv deschiderea Lotusului cu o mie dă petale în vârfu` capului, ceacra coroană. Eram copleșit efectiv, când vedeam ce trăiesc, simțeam si știam că totul e spre bine.

            Experiența Bolintin s-a terminat atunci când io nu mai aveam bani deloc și am fost nevoiți sa ne mutam (io cu Carmen), deoarece nu mai avea niciun sens o chirie atât de mare pentru o casa la țară în câmp. Așa că am căutat să ne mutăm, am trimis un singur email către o tipa care avea o agenție de imobiliare, am ajuns sa vad apartamentul din Covasna 35, iar dă atunci au trecut o grămadă dă ani, și io tot din scaunu ăsta tocit vă scriu.

            Rămâneți aproape, povestea este pe departe de a fi gata, ci dimpotrivă, abia începe. Nu începe cu origini, nu începe cu o naștere a mamei mele, ci este o curgere nesfârșită dă începuturi și sfârșituri a câte ceva ce treptat îmi amintește ceea ce am ales cândva să uit da buna voie.

RECT-ificări

            

            Am înțeles de la fratele meu ieri că este necesar să fac câteva lămuriri suplimentare referitor la Io. Se pare că deși vorbesc limba română (mai nou scrisă și cu diacritice ca să nu vă foarte încurcați), o vorbesc doar pentru mine, căci ceilalți înțeleg doar ce poate mintea lor limitată să o facă.

                                                                                   †

            "Abia când urechile se vor deschide larg sa asculte, vor veni și buzele pline de înțelepciune să le umple."

            Se pare că mulți idioți au înțeles din ceea ce io sînt că mă consider Dumnezeu cel puțin, și ei, analizatorii de viața mea se îngrijorează tare din acest motiv pentru că imbecilii o consideră "autosuficiență" și se pare ca au o problema mare cu asta. Le e frica sa nu cumva să am dreptate. Mi s-a mai spus în repetate rânduri să nu-mi fac chip cioplit și sa nu fiu autosuficient, însă io nu am probleme cu asta. Io nu am probleme sa mă rog în timp ce stau pe wc, sau în timp ce mângâi o piatră, io nu am probleme sa fiu cu Dumnezeu 100% din timpul meu.

            In schimb cei ce analizează, calculează și urmăresc îndeaproape perpeleala și chinul devenirii mele de prea mult timp, nu reușesc să vadă, că ei din postura de autosuficiența judecă și analizează pe altul (pe mine), din postura de chip cioplit care este PRETUTINDENI în jurul lor cu pretenția de dumnezeu!

            Retarzilor, IO este o entitate aparte care locuiește cu gândul, spiritul și sufletul, tot timpul in Dumnezeu. "I" si "O" nu are nevoie să îi spuneți ce să facă, cum să se comporte, ce sa spună și ce nu, pentru că fiind clipa de clipa în Dumnezeu, doar El vorbește prin gura lu` Io, indiferent daca sînt "eu" sau nu acea entitate care îl reprezintă pe Io. Puteți sa citiți foarte bine (AIO) sau (oi) sau cum vreți voi, însă departe de mine ideea de autosuficiența sau chip cioplit, evident este să nu puteți vedea gunoiul din ochii mei de bârna din ochiul vostru, așa că scutiți-mă de incompetență, de prostie crasă, scutiți-mă de judecați mentale superficiale, căci din câte știu "eu" doar Dumnezeu are dreptul de a judeca.

            Sînt io strâmb și voi drepți, demoni de toate felurile??? Înalta curte de justiție bă leprelor?? Ce credeți ca are Dumnezeu dă spus când voi judecați cu mintea voastră leșinata pe El? Lucrează cumva acolo înalți preoți iluminați??? Oameni care au măcar habar despre Dumnezeu??? Evident că nu, pentru că ați inventat legea omului (de fapt a cardului), care este tare departe de legea lu` Dumnezeu. Ați pervertit cuvântul și ați otrăvit apele sfinte, iar acum tot voi sînteți aia, care se uită în gura unui sărac material și îl judeca, și îi limitează și restricționează accesul la ce este al Lui de fapt!

            De ce io nu are dreptul să acceseze cartea sfântă, ci decât niște copii mizerabile, iluzorii și deformate după chipul vostru de draci? De ce io nu este plătit pentru serviciile și contribuțiile aduse acestei țări și acestei lumi? Vi se pare puțin Cuvântul meu conștient? Vi se pare puțin ce rostește Tatăl prin buzele mele? Căci întotdeauna este El, viermi norociți ce sînteți!

            Niște ființe, că oameni nu îi pot numi, s-au autointitulat preoți, episcopi, mitropoliți, bla, bla, bla, (făcuți nu născuți), care de care mai jmeker și cu mai multa notorietate și influenta (cașcaval), iar ei sînt interfața actuală dintre Dumnezeu și oameni, Oamenii ca mine greșesc în ochii lor că vorbesc cu Dumnezeu direct. Dor proștii si ignoranții au nevoie de chipurile cioplite de voi, au nevoie să sărute icoane, să se târască pe jos, să pupe mana și bijuteriile scumpe ale acestor impostori (FĂCUȚI NU NĂSCUȚI), să pupe parți de cadavre mumificate cu pretenție de "moaște sfinte", cu pretenție de sfințenie și dumnezeire.

            Lichelelor ce sînteți, Dumnezeu a lăsat corpu` ăsta să putrezească după ce moare, sau să ardă, ce liniște credeți că își găsește orice spirit când voi luați părți din corpul lui, le mumificați și apoi ca retarzii vă rugați osemintelor să vă vindece, să vă dea diverse, etc... Păi cum vrei bă prostule să te vindece "Capu` lu` Ioan Botezătorul", când știm limpede ca Lu` Ioan, ca și mie de altfel, îi plăcea cu capu` atașat de gât. Nu s-a dus el la Irod și a zis: Nu cumva ai nevoie de capul meu să îl mumifici ca să vă rugați doo mii dă ani la el? poate așa va aude Dumnezeu și vă ia mai repede pe toți odată? 

            L-ați falsificat pe Dumnezeu crunt, l-ați personificat și dat atributele voastre, virtuțile voastre, valorile voastre, ba chiar personalitățile voastre de căcat și va mai permiteți să și vorbiți despre El ca și cum L-ați cunoaște.

            Io nu este autosuficient oligofrenilor, io abia are ce mânca o data pe zi, abia are ce trage în picioare când iese pă ușă, io nu are casa, io nu are mașina, io NU locuiește în "casa Domnului" așa cum numiți voi bisericile. Serios? Nu cumva Dumnezeu avea o casă încă de dinainte să vă apucați voi să îL faceți căcat cu mintea? Oare nu locuiește acolo și astăzi și dintotdeauna? În Templul său? (templu = tâmplă). Mai mult din pricina voastră, io nu se mai poate odini, pentru că io vă miroase putreziciunea, vă aude, vă vede peste tot cum reglați obiectivele camerelor de filmat și microfoanele, cum tropăiți cu insolență peste liniștea lui, cum vorbiți, doar ca sa fiți auziți de către io și să creați o stare de răspuns în el.

            Mi-e cel mai urât sentiment posibil de voi! Mi-e a milă că sînteți de-a dreptul patetici. Împărăția Tatălui meu nu e departe de mine, dar....... de voi??? este doar la câteva miliarde de miliarde de miliarde de vieți trăite aici. Nu vă închipuiți cumva că suferința și chinul meu în lumea asta sînt ale mele. În niciun caz, ele sînt ale fiecărui IO care are curaj nestăvilit de a pași pe aceasta cale, și bunul simt de a se opri niciodată.

            Cineva îmi zicea azi că există și oameni buni pe lumea asta, însă îmi pare rău că îl contrazic și zic ca nu. Mie Dumnezeu mi-a scos în cale numa` lichele, care mai degrabă au fost trimiși să îmi submineze încrederea în mine, să îmi saboteze planurile și acțiunile, să mă facă să îmi rătăcesc Calea. Retarzii înțelegeau ca io caut calea, când de fapt io am fost tot timpul Calea Adevărul și Viața. Tuturor celor care se știu în această situație le doresc chinuri plăcute în iad, pentru ca io sînt acu în iad, iar aci le-am pregătit locuri speciale fiecăruia, cu numele lor scris pe ele, așteptându-i.

            În situația în care chiar exista oameni buni (mă refer la cei pe care îi întâlnim și stăm de vorbă și interacționam cu ei, nu la comunicarea virtuală de pe cartea cu fețe multe (Facebook), unde fiecare prost are cel puțin 3000 de "prieteni" pe care nici măcar nu i-a întâlnit vreodată, în aceasta situație, io personal îmi cer iertare și voi spune: "da bă uite, ăsta e un om bun, se vede după cum gândește, după cum cuvântă și după ce face, că este aliniat în intenție gând si fapta cu Dumnezeu". Poate există, și sper să existe, dar ciudat tare, cum timp de 44 de ani niciunuia nu îi pot spune pe nume sa zic: ăla a fost OM cu mine și este OM în toate circumstanțele vieții lui!

            Dacă printre cei 7-8 urmăritori ai acestui blog (cât îmi arată statisticele zilnice :))))))) sînt și Oameni care se pot scrie cu litera mare, va rog faceți un pas în fața și rostiți ceva să vă iau în considerare existența, altfel credeți-mă că sînteți din punctu lu` io de vedere în aceeași oală cu restul. De ce? Pai simplu ca buna ziua. Io nu cred că există pentru ca nu am găsit unu toata viața. Fiecare avea cel puțin o agenda ascunsa cu mine întotdeauna. Deși toată viața mea am căutat oameni L-am găsit doar pe Dumnezeu.

            Din punctul meu de vedere lumea asta frumoasă pe care o apreciați voi cu inimioare în forma de cur este pervertită de draci și ocupată tot de voi. Probabil viața asta poate fi și altceva decât o stare de alertă continuă, dar trebuie să fi vândut lor pentru asta, Altfel ești un paria, un om second hand, căci în lumea voastră de căcat haina face pe om, dar dacă mă duc la croitor și îl întreb, este cu siguranța invers.

            Așa că mai ciopliți voi o icoana și apoi rugați-vă la ea, mai zidiți o biserica că este necesar, mai sugeți o acadea de moaște și poate vă umpleți de har și voi să vedeți cât este de autosuficient IO. Mi-este grav scârba profundă de voi fariseilor cu limbi de lemn în guri spurcate!

                                                                                †

Limba româna tocmai a devenit mult mai greu.

        

        Bună ziua dragii mei urmăritori de toate naturile. După cum ieri am afirmat că mi-a venit o idee, ar fi fost păcat să nu o și pun in practică pentru că este deosebit de frumoasă și plină de înțelesuri. 

        Înainte de a va spune despre ce este vorba încep prin a vă reaminti ca tot ce am făcut pana acum în aceasta viată este bun si bine, toți cei care mă știți și ați interacționat cu mine în diverse moduri, ați observat ce fel de om sînt. Sînt punctual când stabilesc o întâlnire, mă străduiesc să respect cuvântul dat chiar daca ajung în situații aparent imposibile, fac tot ce îmi stă în putința de a duce la bun sfârșit înțelegerea prealabil avuta cu vreun om. Din acest motiv și din cel al faptului ca io de foarte multa vreme rostesc doar adevărul, interacțiunile mele cu oamenii au fost dezastroase spre finalul lor, pentru că toți cei intrați în viața mea au fost, cu voia Lui, niște ființe mici si lipsite de verticalitate sau adevăr.

        Bănuiesc însă că în tot acest noian de interacțiune umană sînt și oameni care m-au văzut, care m-au ascultat, oameni care mă stimează, mă apreciază și mă iubesc. Habar nu am daca așa este, însă măcar unu tre să fie și este. Dacă un singur om mă iubește cu adevărat pe lumea asta e bine, pentru că deja nu mai călătoresc singur prin iad.

        Acest mesaj se adresează în special acelor oameni care mă apreciază și care își doresc din tot sufletul lor binele meu, la fel cum io îmi doresc tot binele din lume pentru oamenii care fac bine.

        Dragii mei, de astăzi voi posta mai puține cuvinte, dar mult mai multe mesaje. Mai jos în această pagină am adăugat șase poze cu niște mâzgălituri de-ale mele care cred io ca au ceva putere. Sincer să fiu am uitat destul de repede mesajul înglobat în fiecare simbol, așa ca de-acum doar Dumnezeu îl mai știe prin ochii voștri.

        Aceste simboluri scrise de mana pe hârtie le voi lua apoi și le voi lipi în locuri publice. Celor ce au încredere în mine le dau ceva de făcut. Urmăriți aceste simboluri, fotografiați-le, iar apoi postați poza peste tot. Găsitorului rugăciuni bune gratis! Mesajele sînt doar de bine.

        Aviz celor ce le vine minunata idee de a rupe acele cercuri, sau de a distruge aceste simboluri. Ele sînt protejate direct de Sursa direct de Mama cu rugăciuni grele. Riscați să vi se topească mâna instantaneu, să vă băgați vreun cancer în creier, să faceți chiar infarct încercând doar să vă apropiați de acel simbol, ALTFEL DECÂT CU BUNE INTENȚII. 

        Tot pentru voi acei ce numărați, înmulțiți (din nefericire), citiți în stele, sau dați cu zaru`, acu e momentu sa scoateți artileria grea. Scoateți oracolu`, poate vă spune el ce-a vrut Ioan Nebunu să zică acolo`, mai ales că cu cât studiați mai mult acele simboluri, cu atât le veți încărca de putere și voi știți asta. Pentru mine acest lucru nu poate fi decât exclusiv bun. Hai la treaba puturoșilor!

        Am rostit! Așa să mă ajute Dumnezeu!

Stau la masă să vorbim, ne cinstim Si vă Unim.

       Numim realitate ceea ce vedem cu ochii de carne, auzim cu urechile, mirosim cu nasul, atingem cu mâna, numim realitate bine-cunoscutele legi ale fizicii cu care sîntem familiarizați încă din prima zi de viață, dar nu putem să ne înșelăm mai amarnic decât atât.
       Este evident, cred ca o realitate obiectivă nu poate exista, și cum în mintea fiecărui individ exista câte o realitate obiectivă, ceva pare totuși să creioneze un portret al unei realități ascunse, deși la vedere în tot acest timp inexistent.

        Dau un exemplu: Doi indivizi pe plajă la mare stau unul cu fața către celălalt, dar unul se uită către mare, iar celălalt către uscat. Unul vede marea, altul uscatul. Acum.... în mintea fiecăruia există noțiunea de mare, ea se aude, valurile bat, ea miroase, briza e prezentă, numai că unul dintre cei doi nu o vede cu ochii, deși știe că ea-marea este prezentă acolo, sau mai degrabă el este prezent în acel cadru. Deși împreuna la numai doi metri distanță, realitățile sînt diferite, și asta nu ține numai de senzorial, pentru ca în timp ce privea marea celălalt individ se gândea intens la iubita lui cu care de-abia făcuse dragoste. Asta ține de Creator de...Tine însuți și aici intrăm in alte discuții.

      Realitatea Substanțială este cea care țese prin realitățile subiective (cele despre care spuneam mai devreme că nu pot exista) o realitate colectiva... Ceva nu se potrivește, înseamnă asta cumva că realitatea colectivă este falsă, sau mai degrabă o irealitate colectiva, deșeul vreunui gând ancestral? Se pare că da, și în această nouă înțelegere vrem să vedem limpede și clar care este acea realitate... Reală?

     Am auzit atâtea povesti despre trăitul în acum, despre faptul că doar momentul acum există, dar ce înseamnă acest acum, petrecut din nefericire într-o realitate.... ireala? Ce se alege din prezența și conștiență dacă nu tocmai înțelegerea faptului că ceea ce numim realitate este un balon de săpun. Un minunat uriaș balon de săpun, iar noi suntem centrul sau. Am dat atât de multă crezare pierzându-ne cu privirea către balonul de săpun, încăt am uitat să vedem că noi am suflat aer în acel balon, încă de la prima respirație aici.
     Oricât de fascinant și surprinzător ar părea jocul de culori al balonului de săpun el niciodată nu va fi altceva decât balonul de săpun. Mulți dintre voi ati auzit de vălul maya cel ce ne este tras peste ochi pentru a nu "vedea" faptul ca ceea ce numim de fapt realitate este o umbra, o persistenta a memoriei, o prelingere dinspre cauza înspre efect.
      Și aici intrăm în alte discuții, căci dacă fiecare moment fals perceput de acum iși are rădăcinile într-un Acum Cauzal înțelegem două lucruri esențiale:
1. Dacă voi continua să privesc către balonul de săpun și voi avea pretenția să schimb ceea ce văd, Einstein definea asta ca fiind nebunia.
2. Dacă înțeleg și percep chiar acest moment cauzal, ca unul generator de efecte în viața mea înțeleg că singura șansă de a schimba imaginea de pe monitor (bula de săpun, realitatea experiențială, etc...) este de a stăpâni odată pentru totdeauna adevăratele Cauze care generează efecte de tot soiul in viețile noastre, deși acest lucru nu este deloc simplu de realizat!

     Înțelegeți că aici vorbim despre sistemele individuale de credințe, limitări bariere, obstacole și blocaje de tot felul.

                                                                            †

    

    Un bun preten de-al meu, Mobu, Dumnezeu să-l odihnească-n pace, avea un banc preferat, un banc "sec" aparent, dar reușit în esență. Un alt "prieten" de-al meu bun, Zamfu, a preluat acest banc și se maimuțărea în fel și chip spunându-l fata de oricine, prost. Bancul suna cam așa:

    Bulă handicapat, cu mă-sa în tren. Mă-sa îi spune privind pe fereastră:

    - Uite Bulișor oi, oi Bulișor oi...

    La care Bulă, retard mintal ce era, desenează prin aer o forma șerpuitoare cu mâna și întreabă:

       - Unde?

                                                                             †

    Problema esențială pă care o percep aci este că toți se cred Dumnezeu, da niciunul nu-și asumă responsabilitatea Lui, a Cuvântului Său! Da cum o moneda are întotdeauna doua fețe, ei își asumă creditele si meritele Lui, și asta e doar începutul nebuniei. Moralitatea este înnăscută, nimeni nu se naște trădător, criminal, vânzător de țară, și nu de Dumnezeu depinde dacă rămâi adevărat Tot restul vieții tale. Ba mai mult, e așa de milostiv că iți permite oricând să te căiești pentru gândurile și faptele tale ne-cu-rate și să începi să faci lucruri COrecte cu Viața ce ți-a lăsat-o.

                     

                                                                               †

    Doi IO am trimis în lume, al Meu Nume să-L adune

    Casă cearnă și discearnă cine curge, cine-i Stană

    Unde le privesc eter, simplu, Sânge efemer.

    

    Avuția ce-i avută în adâncuri arde mută,

    Curge, frige se topește, printre degeți risipește,

    Tot ce-a fost iată că nu-i, știu că Totul E al Lui.

  

    Rostuiește și vă cheamă, da oricum sînteți la vamă,

    pute-a mort și a pucioasă, iată M-am întors Acasă,

    Să va iau cum se cu Vine, Viață este doar cU Mine.   

    Unde fugi? Nu e scăpare e furtuna și pe mare.

    Spaimă, scrâșnet fulger draci, amintiți-vă de daci, 

    În lumină lumânare, spune-ți rugăciunea tare.

    Să se-audă peste țară ca IO sînt Acasă iară.

    N-am plecat si n-am venit, numai doar ce-am rătăcit,

    Beznă Întunerec ferec, căci din mină doar Lumină,

    Va ascult pe rând în cor sînt ecoul tuturor,

    Te-am ajuns din spate, Ține, ești cu pantaloni-n vine,

    Na la OI, ia ursu-n piept, E cIOban sau arhitect?

        Acestea fiind rostuite deja, să ne mutăm la lucruri mai serioase zic.

        Cu bine. Albastră.