Despre femeie, despre cuplu, si despre Cale.

  Voi scrie astăzi câte ceva despre femeie, despre energia feminina, și, nu în ultimul rând despre iubire.

   Absolut tot ceea ce scriu, aspectele de viață abordate, sunt trairile mele, nu plagiez, nu ma inspir, ci doar relatez cu cuvintele mele, prin prisma în care eu văd lucrurile că se așeaza în adevăr și în iubire. Viața este cea care mă inspiră clipă de clipă, și aș putea vorbi mai mult decât trăiesc, la fel aș putea scrie. Însă cui folosește acest lucru? Sigur sunt oameni care se regăsesc în cuvintele mele, oameni a căror inimă rezonează cu iubirea mea, minți al căror adevăr a fost descoperit prin tăiri individuale, însa, pentru marea majoritate, sunt doar vorbe goale, lipsite de conținut, acest conținut fiind tocmai experiența individuală ce le lipsește.

   Trăim în prezent intr-o goană febrilă de acumulare de informație, peste tot, sub orice formă, informația curge râuri spre noi toți, iar de noi depinde doar discernământul, și unghiul (nivelul de înțelegere) din care privim lucrurile.

   De când venim în această lume ca Spirit ce îmbrățișează forma, prima amprentă lăsată în subconștientul nostru este cea a mamei. Mama, cea care dăruiește viața, cea care crește și susține Spiritul întrupat să devină ceea ce e menit să devină... Dar oare, câte mame știu că copii lor nu sunt de fapt „ai lor“, câte mame știu că acești copii sunt Spirite încarnate venite la școala pământ să își facă temele de viață, câte mame își cresc copii liber, sprijinindu-i să devină ceea ce Sinele lor vrea sa devină, împlinindu-și astfel menirea? Foarte puține știu, și mai puține dintre cele care știu aplică, iar dintre cele care aplică tot mai puține și reușesc. În majoritatea cazurilor, destinele se împletesc și se încâlcesc în aspecte emoționale nerezolvate, în frustrări acumulate din cauze multiple, în lipse, probleme, necazuri și nevoi, astfel, copilul ce vine să se bucure, să experimenteze forma și materia se dezvolta nici pe departe armonios în Lumină, ci contorsionat, reprimat, modelat și șlefuit aspru de toate aceste aspecte nerezolvate ale mamelor, care în iubirea lor dăruiesc viața, iar apoi o sugrumă modelând caracterul, personalitatea și subconștientul copilului după cu totul alte criterii și priorități, decât adevărata menire a acestuia, care nici măcar nu este cunoscută în probabil 99% din cazuri. Poate în familiile unde s-a studiat astrologia, părinții să țină seamă oarecum de Nodul Nord al copilului, axa care amprentează la naștere un tipar al acestuia, o menire, un destin în linii mari.

   Ați putea spune ca sunt nebun, ca nu există așa ceva precum predestinarea, însă eu va spun că există și argumentez: dacă exista o cauză precedentă apariției unui copil pe lume, ea este atât de complexă, încât în Sine așterne calea pe care acest Spirit va păși în experimentarea sa a vieții terestre. Să nu ne închipuim acum de dragul poveștilor cu ursitoare, că în această cale nu exista flexibilitate, eu unul o privesc ca pe un arbore, rădăcina fiind nașterea, tulpina fiind amprentarea psiho-emoțională subconștientă în familie, (cei 7 ani de-acasă), iar apoi treptat ce ajungem spre ramuri, într-adevăr va depinde de karma ce alegeri facem și nu de liberul arbitru așa cum multi gândesc fals că ar fi. Viața pe terra în corp fizic este un cerc închis, unul al karmei, întâi al familiei de suflete din care face parte, apoi cea individuală, odată cu maturizarea fizica intelectuală și ulterior cea emoțională. Singura poartă de ieșire din acest cerc vicios al karmei este evoluția, care are loc gradual, treptat, viață peste viață, peste viață trăită, până ce treptat entitatea își asumă lecții din ce în ce mai ample și mai grele. Evident, evoluția conduce la un moment la ieșirea din karmă, atunci când lecțiile, în mare parte sunt asumate, Spiritul se așează în Adevarul interior, care devine de neclintit, pentru ca este cel al Sursei, nu vreunul împrumutat de la vreo altă minte umană, singurele lecții ce le mai are de străbătut fiind cele ale creșterii și maturizării emoționale.  

   Foarte mulți oameni cu care intru zilnic în contact, vorbesc despre iubire, țin cursuri și conferințe, vindecări și terapii de tot soiul, însă oare câți dintre ei realizează că sunt în eroare? Că nimeni nu învață nimic pe nimeni? Că nimeni nu poate vindeca pe nimeni? Tot ceea ce suntem unul pentru celalalt în aceasta incredibil de (aparent) reală iluzie, pe care o numim realitate, este o minunată oglindire a nivelului (lecției) pe care Spiritul o asimilează la orice moment dat. Pentru a pricepe mai bine fenomenul, atașez un clip mai jos:

  Un singur lucru face ca acest efect, devenit și vizibil pentru ochii de carne să se petreacă. El se numește Rezonanță. Astfel oamenii rezonează între ei, ideile rezonează între ele, inimile rezonează între ele, totul precum acest pahar la influența sunetului, precum diapazoane magice lovite unul de celălalt, discrete și intime zbârnâieli ale nevăzutelor corzi ale creației, de peste timp, de peste spațiu. Astfel se poate explica acest noian, acest uriaș haos de credințe mentale în te miri ce: moaște, icoana nuștiucare, creștinism, musulmanism, ideea de la conferința nuștiucare, metoda și terapia respectivă, inventată și aplicată de nuștiucine, etc, etc...

   Mintea nu are un dumnezeu... are o infinitate, definiți fie de stare, de intenție, de dorință, convingere, de atașament, etc, toți interschimbabili intre ei, niciunul cunoscând pe celalalt la niciun moment al existentei sale. Mintea umană este precum o frunză în bătaia vântului creației, întotdeauna supusă pierzaniei, întotdeauna în căutare de altceva care să-i astâmpere setea, dorința arzătoare și nesfârșită de necunoscut.

  Pe aceeași măsura mintea analitică, cea care împarte, divide, așează, structurează, nu este capabila să își recunoască propria sursă, la fel cum calculatorul meu nu știe ce e aia o priză, deși „se bucură“, și funcționează tocmai datorită faptului că l-am băgat în priza.

   A vedea dincolo de aparențe este un mare dar, însă și un mare chin, pentru cel ce îl primește. Acesta este Omul adevărat, cel ce prin inimă s-a racordat la Adevărul imuabil, și își folosește mintea doar pentru a deconspira iluziile în care tinde să îl poarte, cel ce își folosește mintea în scop constructiv, aliniată cu intenția inimii, așezat în Adevarul creației. De ce un dar? Simplu, pentru că dincolo de ceea ce un om ii apare a fi, el vede esența, vede de unde vine și încotro se îndreaptă, și un chin, pentru faptul că știe ca nu îl poate ajuta, nu îi poate curma suferința, nu îl poate scoate din mizerie, pentru că întocmai Calea de a ajunge acolo este individuală, doar durerea, disperarea, eșecul, suferința, fiindu-i reali maeștri omului netrezit. 

Dragii mei, nu am cum să vă ajut, nu îmi stă în putere oricât m-aș strădui de tare, oricât de mult mi-ați asculta cuvintele și chiar ați aplica orbește ceea ce spun, cum au făcut-o milioane de discipoli ale miilor de maeștri de-a lungul vremilor, tot nu v-aș putea ajuta. Singurii care vă puteți ajuta sunteți voi înșivă, Sinele oricum vă dă în orice clipa fix experiența de care aveți nevoie pentru a crește și pentru a evolua. Ceea ce pot cu adevarat să fac pentru semenii mei este sa îi iubesc așa cum sunt ei acum, mai pot sa îi ajut să înțeleagă oarecum, gradual, haosul în care au căzut, și aceasta numai atunci când îmi este cerut acest ajutor, căci dacă paharul din videoclipul de mai devreme ar fi fost din fier, el nu s-ar fi crăpat la acea frecvența, nu îmi place sa vorbesc în urechi de lemn, nici să bat la porți încuiate.

   Aceasta paranteza o închid, și merg acum spre energia feminină, cea dătătoare de viață, cea pururea fecioară, kundalini, Isis, Maria, sau câte și mai câte nume i s-au dat de-al lungul timpului și latului pământului.

   Femeia... femeia este cea care dă viață și cea care sprijină viața să se dezvolte. Spuneam într-o postare trecută, că femeia iubește nativ, instinctual, că ea nu știe de ce alege sa iubească bărbatul ales, însă îl alege, îl susține să devină ceea ce el nu știe că este capabil să devină. Însă ceea ce nu am spus, este faptul că deși condusă și însuflețită de energia feminină creatoare, și femeia are o minte, un subconștient grevat de toate neajunsurile traiului în corp. Asta face ca iubirea oferită de ea, indiferent dacă ne referim la iubirea de mama, sau la cea de bărbat (soț), să fie trunchiată, scâlciată după mutilările emoționale ale propriei copilării, și ulterior ale frustrărilor, eșecurilor, dezamăgirilor în dragoste și relații, etc, făcând din femeie un instrument manipulat prin propria sa minte, care oferă, dar numai condiționat, sau când oferă liber, are așteptari, sau tot felul de alte ipostaze nefericite în care se regăsesc marea majoritate a cuplurilor de astăzi, a relațiilor mama copil.

   Ceea ce puțini au înțeles este că nu gândul este cel ce crează, el este cel ce însoțește și definește creația, întotdeauna mintea analitica fiind grevată de emoțional. Astfel spun că gândim ceea ce gândim Datorita emoțiilor, sentimentelor pe care le avem, și niciodată invers. Gândul este cel ce dă curs, frâul liber manifestării, sau cel care o blochează și o suprimă. Astfel, femei de toate vârstele inconștiente de faptul că gândesc și acționează așa cum o fac zilnic, tocmai datorită reprimărilor emoționale, datorita faptului că inimile lor s-au închis de la loviturile primite sub centura din partea egregorului masculin, iar acum, asistam la o inversare de roluri pe terra, în care multe femei au devenit masculine prin excelență, iar bărbați au reînceput să devină sensibili și iubitori.

   Cum se poate una ca asta? Simplu! Sinele experiementează oriceul în Acum, toate posibilitațile, toate variantele, și asta pentru un mareț scop final: Descoperirea individuală, înțelegerea faptului că suntem atât femeie cât și bărbat fiecare dintre noi, indiferent de sexul pe care îl poartă corpul nostru. Nu se poate acum însa sa ne plângem noi bărbații treziți, că femeile au devenit bărbați, deoarece asta am creat de-a lungul veacurilor, am pus femeia la cele mai grele munci, i-am dat copii în burți de crescut, apoi de născut și de îngrijit, apoi tot felul de alte responsabilități de natura masculina. Acum, femeia nu mai știe cum să fie femeie. A uitat, și a devenit o minte rece și calculată, cu emoții reprimate, pe care consideră ca nu este acum momentul să le trăiască și mai degrabă fuge de ipostaza respectivă, o femeie închisă sexual, care arareori alege bărbatul pentru a întreține acte sexuale sporadice, sex ce împlinește doar mintea/animalul și nu Sufletul, nu Spiritul.

   În această variantă femeia duce dintotdeauna un joc al disimulării, al controlului din umbra, a statului în espectativă, un joc de natură masculă care dealtfel a fost jucat de la începuturile creației de către mintea masculina. Ne regăsim în acest acum, în ipostaza în care prea puține femei își mai oferă iubirea necondiționat, în schimb marea majoritate au preluat atât de multe atribute masculine încât au devenit băieței cu pizdă asa cum îmi place sa le spun.

   În dorința lor mentală de a controla jocul, vor sa fie sigure de ceea ce consideră ca li se cuvine, astfel „al meu“ a devenit o carte importantă, pe care o țin bine ascunsă în mânecă, departe de privirile îndrăznețe ale neavizaților. Gelozia este o boala gravă, pentru că mai mult decât faptul că trăiește în nesiguranța, acea minte, îmbolnăvită cu acest sindrom al geloziei, chiar generează nesiguranța, o creează. Astfel, avem proverbul care spune că: De ce ți-e frica nu scapi, mai de graba, de ceea ce îți este frica, creezi!

   În aceasta categorie intra acele femei care intrate în relații anterioare, au constatat cu surprindere că partenerul „le-a înșelat“ a întreținut raporturi sexuale și cu alte femei, iar acest lucru le-a dăunat, le-a făcut să intre în competiție cu alte femei, învinovățindu-se că nu sunt suficient de bune, de atrăgatoare, de iubitoare, neînțelegând întocmai cauza pentru care bărbatul „înșeală“.

   Aici este cheia înțelegerii, pe care mintea femeii nu o poate accepta, deși o trăiește la nesfârșit, de foarte multe vieți.

   Spuneam tot în acea postare anterioara cum că bărbatul nu iubește, nu știe sa iubească, el va cunoaște iubirea doar după ce va fi născut a doua oara, născut în Spirit! Ce înseamna acest lucru? Acest lucru, înseamna că bărbatul pentru a descoperi în el însuși iubirea pentru o femeie, pentru o floare, pentru Orice, mai înainte de toate are nevoie de o mama!

   Nu degeaba am început această postare vorbind despre mama, despre modul în care copii sunt vruți, creați, și crescuți de către mamele lor. Calea bărbatului către el însuși trece prin femeie, trece prin acea femeie, care contrar tuturor potrivniciilor, în ciuda tuturor obstacolelor vieții, iubește și susține necondiționat ca bărbatul ales să devina liber. Ea nu știe acest lucru, ea s-a îndrăgostit, visează deja raiul, și susține, împuternicește, dă valoare. Ceea ce nu știe este că psihologic, acel bărbat nu cauta în ea femeia decât sexual, dar cauta cu precădere mama din el, o MAMA CARE SĂ ÎL IUBEASCĂ ASA CUM ESTE EL, O MAMA CARE SĂ ÎI ACCEPTE TOTALITATEA ALEGERILOR SALE!!!

   Acest lucru este deosebit de important, căci stă la baza relaționării bărbat femeie, este cheia înțelegerii între bărbat și femeie. Evident, bărbatul, care de fapt, din punct de vedere emoțional este infantil, caută să fie susținut și împuternicit de energia feminină, confundă iubirea cu dorința, și cu atracția sexuală, și astfel, în căutarea sa spre propria eliberare, alege sa facă sex cu mai multe femei, chiar în timp ce are o relație stabilă cu una singură. Mai mult decât atât, ar vrea să vină acasă și să îi povestească ce a trăit, însă știe, simte că femeia clar nu este de acord cu acest lucru, și atunci se ascunde, se minte pe sine, o minte și pe ea, relația începe să se destrame pentru că minciuna a luat locul comunicării deschise, sincere și din inimă, care era la începutul relației. În căutarea sa frenetică Sinele bărbatului îl conduce prin nenumărate experiențe, dureroase pentru femeia care îl alege doar pe el, și care îi stă alături, femeie ce nu poate înțelege și nici accepta de ce așa grozăvie, de această întortocheată cale.

   Calea bărbatului spre iubire trece prin mai multe experiențe sexuale cu mai multe femei, în timp ce este susținut și împuternicit de una singură, una care îi devine Mamă în Spirit, una care datorită atenției sale, iubirii oferite și susținerii îl va „naște“ a doua oară.

   Evident, atunci când bărbatul nu are o reala căutare de sine, ci doar face turism sexual, nu există acolo nicio posibilitate de încarnare a vreunui christos, nici reală devenire de nimic. În schimb, dacă în timpul în care este susținut, de femeia care îi va deveni Mama în Spirit, va înțelege necesitatea Meditației și a Introspecției, a rostirii Adevărului interior așa cum este el trăit la fiecare moment dat, și a Continenței sexuale, prin el se va întrupa/naște o nouă entitate, (copilul Spiritului) - Christosul - Logosul - Cel Ales, sau cum vreți sa îi mai spuneți... Acest nivel este unul de la care nu mai există drum înapoi, ci doar înainte, prin iadurile minților fiecăruia pana la vindecarea completă.

  Cu siguranța veți spune că sunt nebun, așa și este, însă ceea ce vă vorbesc este doar din proprie experiență, experiență ce mi-o confirmă multe alte entități aflate pe aceasta cale, o cale a durerii crunte, a suferinței, o cale în care fiecare este împins să pășească în propriul iad, în propriul noian de frici și să le traiască, ca să poată cunoaște cu adevarat Lumina. Credeți ca degeaba afirma Iisus: dintr-o mie care Mă caută, unu Mă găsește, dintr-o mie care Maă găsesc, unu Mă urmează, și dintr-o mie care Mă urmează, unu va fi cu Mine!....

   Acum, v-am și explicat de ce... de ce toată această zbatere în care bărbatul, la nivel subconștient vrea să devina liber, însă nu din relația de cuplu în care se afla, ci liber de propria sa minte, iar femeia care se dedică trup și suflet lui vrea garanții că nu va fi înșelată, părăsită, și apoi se încarcă de toată durerea înșelatului, mințitului, părăsitului.... Nu este nimic altceva decât zbaterea Sinelui, care ne spune clar că nu forma, nu contextul, nu persoana, nu momentul și nu locul contează ci doar Trăirea, trăire care cu adevarat te va face să înțelegi cum stau de fapt lucrurile în spatele aparențelor, în spatele zvonurilor minților care spun că „iubirea“ durează trei ani....

   Întrebarea care rămâne de pus nu este de ce facem toate astea, ci de ce ne ascundem că o facem, de cine ne ascundem înafara de noi înșine, căci cu siguranța cu toții avem același traseu. Cei care nu pășesc pe aceasta îngusta poteca, ori reprima în ei instinctele sexuale, ori adevăruri pe care le simt și de dragul confortului mental, financiar, sau mai știu eu de care tip, aleg ca partenerul de viata să le devină în loc de cel mai bun prieten, cel mai mare dușman, un om în ochii căruia nu se mai pot uita cu seninătate, și cu iubire, pentru că în spate sunt mormane de emoții reprimate, mormane de minciuni adunate, care mai de care să acopere una pe cealaltă.

    Când totuși, din acel foarte mic procent de căutători de adevăr, Unul se naște, acesta cunoaște cu adevarat ce este Iubirea, acesta învață treptat ca mintea analitica trebuie să fie supusă inimii, acesta învață compasiunea, smerenia, acesta nu mai vorbește despre iubire, căci este scârbit de celelalte miliarde care discută despre, dar trăiesc în minciună. Acesta preferă să trăiască în Iubirea ce a descoperit-o în el însuși.

   Revin la feminin, căruia îi rămâne totuși o sarcină deosebit de grea, ținând cont că nici nu știe ce se petrece, și nici nu ii poate fi explicat la nivel mental, asa cum eu o fac aici, acum. Nu poate accepta o asemenea grozăvie, pentru ca nu poate accepta că bărbatul de care s-a îndrăgostit, nu este capabil să iubească, și că în spatele aparențelor acolo este un copil cu atâtea reprimări emoționale căci creșterea sau maturizarea sa emoțională a stagnat la vârste foarte fragede. Refuză să vadă și să înțeleagă acest lucru. Unele dintre femei însă au puterea necesară să nu renunțe, să nu se lase învinse de durere atunci când se regăsesc înșelate, unele dintre ele au puterea să rămână ferme în credința lor, în alegerea făcută, și să susțină și împuternicească mai departe, chiar dacă bărbatul i-a greșit, chiar dacă a lovit în cel mai dureros loc posibil, în sufletul ei. Însa nici ele nu sunt de lemn, și fără toată cunoașterea asta din care vă scriu aici, subconștientul lor începe să se încarce cu emoții reprimate, cu resentimente, cu vinovății, cu dureri și suferințe. Unele renunța, altele nu. Unele ajung atât de tare în durere, (în propriul iad) căci se închid acolo și cutreieră bezmetice ani de zile acolo, până când într-un final, va veni și experiența, care să le facă să înțeleagă DE CE s-a întâmplat ce s-a întâmplat, și abia apoi mai poate veni iertarea, vindecarea și absolvirea.

   Mulțumesc femeie pentru tot ce ai fost și ești pentru mine, suntem pe drum, am învățat sa am răbdare, sa fiu compasiv și smerit, Ma iubesc, te iubesc, și pas cu pas te sprijin sa ajungi și tu Acasă.

In Ordine!

   Dragii mei, aleg sa fac aceasta postare pentru marea majoritate a cautatorilor de „ei insisi“, caci in ultima vreme m-am confruntat cu multe situatii in care verbul  „a stii“ din mintea omului devine intruziv, calca peste experienta si tinde sa copleseasca trairea in sine, tocmai datorita faptului ca mintea tinde sa stie orice, chiar inainte de a avea experienta in sine.

   Evident, ca si individualitate rezonam fiecare dintre noi cu anumite teme, anumite subiecte din vastitatea creatiei, iar pe acele filoane, ne aducem si cele mai vaste si cele mai bogate informatii si experiente. Informatia are doar calitatea de a exista, ea nu este deopotriva nici buna, nici rea, nici nu face rau, nici nu face bine, ea pur si simplu exista, si exista intr-o sumedenie de moduri, de la parfumul florilor de liliac al serilor de inceput de vara si pana la difuza lumina a stelelor, tot informatie este de strabatut cu mintea noastra inca curioasa de om. Insa... important este sa constientizam la ce folosim aceasta informatie, de ce credem in ea, de ce o validam ca fiind adevarata sau falsa, de ce o ducem mai departe prin viu grai, sau prin tot ceea ce facem zi de zi.

   Precum, viata omului nu inseamna altceva decat insumarea tuturor clipelor de experienta adunata, la fel, din punct de vedere intelectual, informatia vine cu darul de a completa locurile goale, locurile in care mai avem intrebari si lucrurile par a nu se lega intre ele, informatia sedimentandu-se cu adevarat numai dupa ce a fost traita - experimentata. De aceea multi dintre noi am studiat in clasele primare si apoi in liceu o gramada de tampenii, ba pe unele dintre ele chiar am fost obligati de catre parinti, educatori profesori sa le memoram asa cum sunt, iar acum, uitandu-ne in urma, constatam cu surprindere ca parca cineva le-a sters cu buretele de-acolo, ele... pur si simplu nu mai sunt. Cati dintre voi mai stiti sa scoateti o radacina patrata dintr-un numar cu patru cifre, sau cati dintre voi, si ma refer aici la aceia care nu au domeniu de activitate in viata acest segment, mai stiu multe date legate de istoria predata in scoli, date legate de economie, de chimie, de fizica, etc... Mintea are capacitatea de a stoca informatia pe care o uziteaza in mod curent, caci altfel am uita cum sa mancam, cum sa mergem la toaleta, cum sa mergem, cum sa vorbim, si capacitatea de a trece in background informatia „de umplutura“ cea de care este posibil, la un anumit moment al vietii sa uziteze.

   Eu va vorbesc strict din punctul de vedere al experiemntatorului, al omului care i-a fost urat toata

 viata sa ii bage cineva cu nemiluita informatie pe gat, sau chiar mai mult, sa o caute singur. E un mod suprinzator, si chiar curios de a trai as putea spune. De exemplu: Lucrurile unde nu stiu, nu sustin ca nu stiu, dar linistit ma arunc in acea experienta, pentru ca tocmai experienta in sine, ma va ajuta sa stiu cu adevarat. Nu stiam sa sudez, as fi putut sa iau carti despre sudura, documentare, sa intreb pe cineva, etc... insa, am preferat sa iau aparatul de sudura, si pur si simplu sa ma apuc sa sudez. Rezultatul? Multa materie prima stricata. Cata? atat de multa cat a fost necesar ca sa constientizez ce anume se petrece efectiv cand eu apropii electrodul de sudura, iar arcul electric incepe sa se formeze. Acum, sudez perfect. Credeti cumva ca as fi sudat mai bine de la inceput, daca as fi studiat inainte? Cu siguranta nu, si spun asta, ca cu tot cu studiu sau nu, aptitudinile mele practice si functiile mele cognitive sunt aceleasi.

   Mai exista in schimb o categorie de oameni, destul de vasta constat, care dupa parerea mea fug de experienta in sine, se ascund in cautare de informatie cat mai vasta, cat mai bogata, pe care nici macar nu o valideaza in proprie traire ci o preiau de-a gata, pentru ca altii, inaintea lor au verificat-o si ASA ESTE. Acest lucru duce la confuzii, si evident la refuzul de a intra in experienta in sine, deoarece, acela, „stie“ de dinainte cu mintea ce si cum. Partea frumoasa a lucrurilor sta in faptul ca adevarul il gasim doar inlauntrul nostru, strict in propria rezonanta cu oriceul, iar acest adevar apare numai ca rezultanta a realizarii unor conexiuni intre informatia acumulata si propria experienta. Multi dintre profesori, lectori, educatori, etc, nu sunt altceva decat soareci de biblioteca, oameni care toata viata lor si-au ascuns nasul in carti, de frica de a lua viata in piept asa cum este ea, frica de a experimenta pe piele proprie diversele lucruri pe care le predau, pe care le duc mai departe si le sustin cu atata convingere si tarie. Parerea mea este ca semidoctia nu foloseste nimanui, si mai mult, ea este echivalenta cu idiotenia.

   Daca ar fi aleg sa cred pe cineva care imi vorbeste, aleg in mod clar, pe acela care imi vorbeste doar din experienta lui de viata, pentru ca acolo ne bazam pe intamplari reale, pe TRAIRI reale, pentru ca informatia se sedimenteaza pe baza trairilor emotionale, si nu pe baza mintintii analitice. Abia cand analiticul mintii a fost surprins de catre martorul sinelui, abia cand trairile emotionale au condus la eliberarea tuturor blocajelor subconstiente emotionale, abia atunci, fiinta este oarecum pasibila sa inteleaga cu adevarat si propria sa experieata, si  experienta celorlalti, si mai mult adevarata istorie a umanitatii. In aceasta ipostaza, timpul capata valenta zero si viitorul poate fi vazut, caci el de fapt nu este altceva decat suma probabilitatilor maxime al momentului prezent.

   Chiar credeti ca este mai importanta cartea, invatarea, acumularea de informatie de tot felul, decat experienta in sine?

♥

   Iau un exemplu utopic pentru multi dintre voi, acela al unui copil care creste si se dezvolta intr-un mediu lipsit de oameni, sa spunem intr-o padure. Credeti ca pe el l-ar avantaja informatia mai mult decat propria sa experienta de viata? Credeti ca i s-ar imbunatati viata cu ceva daca ar stii cu mintea diverse si felurite din cate „credem ca stim“ noi oamenii moderni? Intrebarea mea, pe care v-o adresez, este: Unde este discernamantul fiecaruia, unde sunt propriile filtre, unde probati daca cele ajunse in urechile voastre este fals sau adevarat? De-aici, iau nastere o gramada de tragedii umane, pentru ca marea majoritate credem in adevaruri neprobate, neverificate, ci doar preluate ca atare cu incredere oarba in faptul ca toti ceilalti ne vor binele, tot ceea ce omul creaza este pus in slujba binelui, a sanatatii, a evolutiei individului. Dar in acelasi timp aveti si frustrari la adresa „sistemului“ ca e prost, ca ne otraveste, ca ne falimenteaza, ca pune taxe prea mari, ca legile sunt nustiucum, etc... insa la origine, cine este de fapt vinovatul, cine este cel care a preluat cu caracter de adevar tot cacatul impus de mic copil si pana astazi de catre cei din jur? Si mai mult decat atat, ne-am apucat intr-un mod frenetic sa cautam cat mai multa informatie, caci cu siguranta ea este cea care ne va limpezi mintile...

♥

   Inca mai credeti faptul ca invatatura si scoala il face pe om? Oare nu cumva adevarata scoala la care suntem cu totii, in diferite clase, unii ba chiar repetenti de prea multe vieti in clasele primare, adevarata scoala este cea a vietii, a experiemntarii?

   In februarie 2010, cream grupul de fb Dincolo de Sine, un grup care astazi are vreo doispe mii de membrii, faceam parte dintre cei care devorau informatii „spirituale“ filme, documentare, diferite texte scurte, caci nu imi place sa citesc. Acum, de ceva vreme nu ma mai implic activ in viata grupului, doar urmaresc si vad tendintele, vad cum Spiritul este vandut pe bani grei, asa cum dintotdeauna a fost, in diferite forme de manifestare: worksopuri, cursuri, tehnici, constelatii, s.am.d., dar evident daca nu ar exista cerere de asa ceva, nu ar exista nici oferta. Ele sunt create de minte si adresate tot mintii, iar a Il intelege pe Dumnezeu cu mintea, fara sa il traiesti, este chiar imposibil, dar cei mai multi dintre cautatori, si dintre ofertanti nu inteleg acest lucru, si totul a devenit o uriasa piata cu deschidere online, o piata de comercializare a unor semiadevaruri si a unor partialitati nesemnificative, fara valoare notabila, caci ele au doar statut de informatie, si nu de experienta, o piata unde presupusul Dumnezeu este vandut si cumparat la interval de secunda.

♥

   Experientele umane in schimb sunt similare, eu de ceva vreme intalnesc oameni care imi povestesc experiente uluitor de similare cu ale mele, si nu numai cu ale mele, ci si cu ale celor cu care rezonez si imi traiesc prezentul. Ceea ce difera este contextul in care ele apar, factorii care le influenteaza, dimensiunea trairilor, si nicidecum informatia. Astfel, ma bucur, caci sunt unul dintre cei ce merg „pe contrasens“ pentru ca vad limpede „turma“, ce trage in directie opusa, in directia acumularii de informatie neverificata si neprobata in proprie experienta de viata, informatie impartasita mai departe din generatie in generatie.

   Spiritualitatea nu a fost insa lasata pentru cei care buchisesc prin carti, ci pentru autenticii experimentatori, cei care au curajul nebun de a se arunca in experienta, cei care au curajul de gresi, pentru ca doar asa pot valida in ei insisi ce este adevarat si ce este fals. Acolo unde Dumnezeu vorbeste prin Om, falsitate nu mai exista, discernamantul este implicit, iar acela nu se mai numeste un cautator ci un traitor.

   Cu alte cuvinte, ordinea fireasca a lucrurilor este experienta, caci informatia vine de la sine atunci cand ai cea mai mare nevoie de ea. Ea chiar apare te miri de unde si prin ce moduri, in niciun caz nu este alegerea liberea a traitorului sa mearga in librarie sa isi cumpere nustiuce volume. Intr-adevar, ne putem da cu parerea si despre ce nu am experimentat, insa doar in formularea : „desi nu am trait acest lucru, parerea mea este ca...“ si atunci, ne-am scuti unul pe celalalt de multe discutii inutile, de multe tensiuni ce se nasc in mintile noastra tocmai datorita acestui „a stii“. Va las cu bine si fac legatura aici la o veche postarea legata de verbul... „a sti“, poate cam dura in exprimare pentru multi dintre voi: http://recunoasteredesine.blogspot.ro/2012/05/imbratisez-cu-caldura.html

Pasii catre dumnezeul interior pentru femeie si barbat.

   Ceea ce se numeste Viata, pleaca dinspre inconstienta crasa, in redescoperire de sine, pana ajunge la magnificienta asumarii intregului potential creator, pana cu adevarat ajungem sa experimentam iubirea nu prin intelegere cu mintea analitica, ci chiar prin traire clipa de clipa.

   Acest „a iubi“ este un termen atat de viciat de mintea omeneasca incat nici macar nu ar trebui pronuntat, mai mult decat atat, este rostit in ipostaze in care mascheaza durerea, suferinta, lipsa, teama de a nu fi parasit, teama de „altul mai bun“, etc. etc... In momentul in care Omul cu adevarat iubeste se simte, si se simte fara cuvinte acest lucru, El devine Viata, Sustinerea, Compasiunea, si Intelegerea, si devine aceste lucruri abia dupa ce experimenteaza polul opus al iubirii - Frica, in maximul ei, abia dupa ce isi retraieste toate ranile emotionale ale copilariei si de-acolo renaste intr-o noua forma - Fiul Universului!

   Femeia si cum iubeste ea.

   Femeia iubeste nativ, este singura de fapt care stie sa iubeasca, ea este datatoare de viata, ea este sustinerea si compasiunea si intelegerea. Femeia alege. Intotdeauna femeia alege. A crede cu mintea de barbat ca femeiea se lasa sedusa este o prostie. In sinea ei, femeia stie de la prima intalnire ochi in ochi, daca are ceva de impartit cu acel barbat, sau nu. Da, intr-adevar, poate da curs, poate alege pe loc interactionarea, sau poate astepta ca el sa faca primul pas, dar intotdeauna ea alege daca sa interactioneze sau nu cu barbatul, si acest lucru il face nativ, intuitiv, prin Simtire, pe rezonanta. Oricat de mult un barbat s-ar chinui sa aduca in pat o femeie care ii refuza apropierea nu va reusi cu toata seductia din lume, pentru ca femeia iubeste, barbatul nu, el confunda iubirea cu dorinta sexuala, sau cu lipsa mamei, pe care o cauta in toate femeile pe care le intalneste.
   Pentru femeie iubirea este simpla, ea se dedica trup si suflet barbatului pe care il alege. Spun ca femeia iubeste in mod corect din punct de vedere al actului creator, pentru ca ea nu iubeste barbatul pe care il vede cu ochii fizici, pentru ea iubirea nu este doar dorinta sexuala si atat, ea vede in barbatul ales intreaga sa potentialitate, vede in el ceea ce el nu vede in siesi. Femeia iubeste potentialitatea din barbatul ales, iubeste acel viitor “El„ pe care il simte ca ar exista, si neaga sau trece cu vederea peste ceea ce barbatul este de fapt in momentul acum. Acest lucru il face nativ, instinctual si intuitiv, fara sa stie cu exactitate de ce alege sa procedeze astfel, si o face pur si simplu pentru ca asa simte. Culmea, ea simte corect, desi nu stie sa isi explice cu mintea analitica cum functioneaza dumnezeu si/sau creatia constienta. Iubind potentialitatea din barbat ea il sprijina clipa de clipa sa devina, sa isi atinga si sa isi asume acel potential, de care el nu este deloc constient, tocmai pentru ca ea CREDE in visul ei. Daca stam putin si ne uitam, cu totii suntem nascuti de o femeie, de o mama, indiferent ca suntem barbati sau femei. Iubirea de mama se apropie oarecum de intelegerea trairii cuvantului Iubire, pentru ca in primul rand ofera darul Vietii, ofera trup din trupul ei, crescut in trupul ei, apoi hranit la sanul ei, si treptat sustinut sa stea pe propriile picioare. Spun ca se apropie oarecum, pentru ca si iubirea de mama, oricum ar arata ea, este viciata de propria ei traire, de lipsuri, de griji, de nacazuri, de suferinte si nevoi, astfel copilul devine treptat mutilat emotional de trairile mamei, pana cand cresterea emotionala se opreste definitiv la varste foarte fragede, 2-3-4 ani in cazuri mai fericite. Iubirea pe care mama o ofera, pe care o femeie o ofera ne da o idee, ne conduce in subtil spre arhetipul iubirii feminine, spre Zeita Mama, Isis, Pururea Fecioara, Kundalini Fecioara Maria, sau cate si mai cate denumiri in diverse culturi si traditii, toate insemnand acelasi lucru - Principiul feminin - arhetipul iubirii feminine.
   Femeia iubeste total, isi asuma pentru barbatul ales si rolul de mama, si rolul de amanta si de sotie si de servitoare. Ea cu umilinta si smerenie se pozitioneaza sub barbat, lasandu-l sa aiba impresia ca el conduce, ca el detine controlul. Numai asa il poate sustine sa vada falsitatea prin care el gandeste si exprima. Femeia este completa in iubirea sa, ea nu are nevoie de explicatii a cum functioneaza iubirea, a cum functioneaza dumnezeu, ea pur si simplu are bun simt si sufletul deschis pentru a oferi iubire si suport afectiv. 

   Barbatul si cum iubeste el.

   Barbatul NU iubeste! El confunda iubirea cu dorinta sexuala, cu lipsa, cu nevoia se a fi sustinut si imputernicit, cu controlul si cu manipularea mental analitica. Pentru el, femeia este o unealta, un instrument de folosit, nicidecum o zeita, nicidecum fiinta care merita cumva toata atentia lui. Se bucura cand primeste atentia femeii, sustinerea si imputernicirea ei, insa nu ofera nimic la schimb, ba mai mult, lupta impotriva iubirii si sustinerii feminine cu indarjire, pentru ca, pentru el iubirea inseamna sa fie Liber. Insa aceasta libertate pe care o cauta este o libertate tocmai de el insusi, de propria sa minte ce necesita a fi repozitionata, de propriul sau orgoliu. Barbatul nu vede femeia, ci mama din femeie. Da, exact, o cauta pe maica-sa, in fiecare femeie cu care interactioneaza, desi nu este constient de asta. De ce apare acest mecanism subconstient totusi, si ce ne spune el? Catre ce conduce totusi barbatul si impreuna cu el relationalul? Simplu! Spuneam mai sus ca dezvoltarea emotionala a copilului se opreste pe la varste foarte fragezi, unde copilul este oarecum constrans, fortat sa se maturizeze, ii este bagata pe gat educatia, scoala, conditionari, motivari, tocmai de fiinta care i-a dat viata, tocmai de fiinta care il hraneste si care il sustine intr-un mod sau altul. Insa Spiritul refuza categoric aceste tampenii ale mintii umane preluate din generatie in generatie, conduse treptat intr-o imbolnavire globala psiho-emotionala, si mecanismul de aparare al copilului este plansul, primul semn de impotrivire al Spiritului ca acolo nu este Iubire, copilul simte clar acest lucru, dar tot ceea ce poate sa faca este sa planga si sa reprime, el nu stie sa ne comunice altfel ca nu este iubit, ca nu se simte iubit in momentul acela. Treptat, subconstientul copilului stocheaza aceste informatii nocive, toxice, cele care nu sunt iubire si incepe reprimarea emotionala, apoi incetarea cresterii si dezvoltarii emotionale.
    Da, toti oamenii sunt infantili emotional, ei nu stiu sa isi traiasca emotiile, le-au incuiat in beci, le-au capsulat, le-au considerat inutile si isi traiesc o viata anosta, o viata condusa de o minte rece, analitica, masculina, o viata lipsita de traire, o viata lipsita de... Viata! Ei fug de propriile emotii pentru ca atunci cand au dat nas cu durerea s-a reactivat mecanismul din copilarie in care copilul a simtit durerea, de aceea fug de durere, de tristete, de respingere, pentru ca toate aceste emotii aduc la suprafata, de fiecare data rani nevindecate ale copilariei, rani adanci pe care nu le constientizeaza, pentru ca nu traiesc in acum, nu sunt constienti de propriile ganduri sau trairi emotionale, si nu fac toata viata, decat sa fuga de... ei insisi! Este evident ca traind intr-un univers in care orice are doi poli suprimand durerea si tristetea, treptat ei ajung sa nu mai stie ce este bucuria si fericirea, pentru nu sunt altceva decat polaritatile opuse emotiilor pe care refuza sa le traiasca. Astfel, fugind de „a fi“, se refugiaza in „a face“, un „a face“ lipsit de substanta, lipsit de bucurie, lipsit de atentie pe propria fiinta, pierdut undeva in sirul iluziei mentale, tridimensionale.
   Totusi, ceva din ei le spune in mod repetat ca lipseste ceva, ceva esential, alearga toata viata dupa acel ceva, pe care nu stiu sa il defineasca cu mintea, insa, dupa cum spunea Einstein: a face acelasi lucru si a te astepta la rezultate diferite inseamna nebunie! Suprimarea repetata a emotiilor naste monstrii, pentru ca prin supapa de refulare scapa doar suma aritmetica a tuturor frustrailor acumulate, si scapa in furie, in violenta, in gelozii, in istericale, sau mai stiu ce altfel de manifestari, ce tot oamenii le considera anormale, antisociale, ilegale, etc, etc...
   Acestia toti sunt fiii vostri, ai celor ce ne-ati crescut, ai celor care nu ati stiut ce este iubirea pentru ca nu ati descoperit-o niciodata in voi insiva, are cinva cumva pretentia ca omenirea sa arate altfel acum?

   Sa revin la barbat si la modul in care el nu stie sa iubeasca. Este evident ca am trait foarte multa vreme in era patriarhatului, era condusa de catre mintea analitica netrecuta prin filtrul bunului simt, si al trairii emotionale. Ce sansa exista totusi pentru barbat, ca el sa cunoasca iubirea? Exista vreuna?
   Din fericire raspunsul este DA! Exista, insa una singura!

   Aceasta cale a barbatului spre iubire, este fix calea catre divinul din el, care cuprinde patru mai etape:

1. Stadiul de inconstienta.

In acest stadiu de afla 99.9 din barbatii incarnati pe terra la ora actuala, si spunand acum, aici acest procent, mare parte a cititorilor se sex masculin ma vor ridiculiza, se vor intreba, ce mah, tu esti mai cu motz? Faci tu parte din aia 0.1 la suta?
Va voi raspunde cu o anecdota: „Un nebun, conducea masina cu 100 la ora pe o autostrada aglomerata, pe contrasens, in timp ce asculta la radio o stire: „pe autostrada A3, un nebun conduce cu 100 la ora PE CONTRASENS“.... la care omul nostru ridica mainile spre cer si exclama: Nu unul... Mii, mii....“
Da este necesar un curaj iesit din comun sa iesi din turma si sa o iei intr-adevar „pe contrasens“, pentru ca doar asa te vei descoperi pe tine, doar asa iti poti dobandi autenticitatea, doar asa poti afla cine esti, cu adevarat, de unde vii si incotro te indrepti, doar punand la indoiala tot ceea pare adevarat in mintile tuturor si trecand prin propriul filtru al bunului simt.

   Barbatii inconstienti sunt „orbi“, ei nu vad decat cu ochii mintii, ai formei, ai dorintei, diferenta intre baiat si barbat sta doar in pretul jucariilor. Pentru ei „iubirea“ se poate cumpara, sentimentele au prea mica valoare, totul este manipulabil si controlabil de catre minte, mai mult decat atat le este teribil de frica sa fie prinsi cu garda jos, sa cedeze controlul si sa devina vulnerabili, tocmai pentru ca asta ar presupune moartea egoului, a propriului orgoliu. Barbatul inconstient este un animal condus de instincte primare, un animal de haita, unul obedient si manipulabil de catre alte minti mai luminate, insa puse tot in slujba egoului. Nascut in frica, crescut in frica, cu emotionalul inchistat el nu simte, ci pur si simplu actioneaza instinctiv precum un lup la vanatoare, insa cu mult mai putina inteligenta nativa. Inteligenta este o calitate destul de rara, ea este in special adresata partii feminine din el, pe care el nu o cunoaste si pe care treptat o reprima, o sugruma in mod inconstient, fiindu-i teribil de frica sa aiba de-a face cu propriile emotii. In momentele in care este pus in fata emotiilor proprii, reactioneaza din frica, instinctual, fugind (reprimand), sau atacand. El nu traieste in prezent, ci intr-un constant flux al mintii ce oscileaza intre trecut si viitor, un flux mental ce separa si transeaza clar cine are dreptate, ce informatie i se potriveste, evident, fara sa o valideze in propria traire. Inzestrat fiind totusi de la mama natura cu un creier el poate avea aptitudini deosebite, insa perseverenta intr-o anumita activitate a creierului, naste performanta, aceasta fiind nu meritul sau ca si entitate, ci poate doar al faptului ca a avut vointa sa continue pe acel traseu.

2. Trezirea spirituala.

   In acest stadiu, barbatul incepe sa simta ca se petrece ceva straniu cu el, ceva care pentru inceput ii depaseste puterea de intelegere, un ceva care pur si simplu vine peste el si il copleseste, un ceva care va fi sa ii schibe radical modul de viata. Acest ceva vine peste el ca o moarte, o moarte a ceea ce obisnuia sa fie inainte si o nastere a unui ceva mult mai grandios si mai maret in fiinta lui. Evident, trezirea in Spirit survine doar la entitati ce in vieti anterioare si-au asumat multe din lectiile de viata, iar in aceasta viata, veniti aici cu „o karma buna“ sunt condusi catre acest eveniment care vine peste ei implacabil, conducandu-i prin meandrele vietii in drame psiho-emotionale cat mai profunde, unde acestia incep sa perceapa Adevarul.
   Urmeaza o perioada de zbateri, de cautari, o perioada in care peretii castelului construit din carti de joc se surpa, iar mintea isi largeste orizonturile. Mare parte din bariere si limitari cad, el paseste cu mult mai multa incredere in Adevar, catre propria-i libertate, catre iubire, numai ca.... Vechile obisnuinte mor greu.
El obisnuia sa inteleaga viata mental, sa analizeze, sa puna intrebari, sa afle raspunsuri, sa caute informatie, ca controleze pe altii si sa manipuleze. Odata cu trezirea spirituala se naste o alta fata monstruoasa a egoului - egoul spiritual, care din falsa impresie ca „stie“ lucruri ancorate in adevar, tinde sa distribuie catre altii, mai slabi, mai inconstienti, tinde sa manipuleze, tinde sa capteze atentie si sa atraga energie de partea lui. Nu-i nimic altceva decat acelasi joc al inconstientei dus la un alt nivel, cu pretentie de dumnezeire constienta in spatele cuvantului sau, intentiei reale si a faptei sale. Vrei sa vezi un barbat ce are tendinte spirituale unde se situeaza? Nimic mai simplu, este de urmarit un singur lucru, daca ceea ce afirma, daca ceea ce intentioneaza, este acelasi lucru cu ceea ce face si aplica in propria viata. La marea majoritate nu este, pentru ca desi acesta crede ca el este trezit in Spirit, racordat la Dumnezeu, prin el inca rulezeaza programele subconstiente nevindecate, si pe care inca refuza sa le vada in mod constient.
   Iisus afirma: Dintr-o mie care Ma cauta, unu Ma gaseste, dintr-o mie care Ma gasesc, unu Ma urmeaza, dintr-o mie care Ma urmeaza, Unu este cu Mine! De-aici putem intelege clar ca din zeci de mii de oameni treziti in Spirit, sau cu tendinte spirituale, doar cativa, ii poti numara pe degete, merg cu adevarat si cu vointa sustinuta catre ei insisi.
   
   Barbatul trezit in Spirit NU iubeste, desi el asa crede despre siesi. El doar manipuleaza, trage ciolanul de partea sa,de data aceasta ciolanul este unul... spiritual. Intr-adevar, tendintele incep a se schimba treptat, devine mai sensibil, devine mai vulnerabil, insa nu isi accepta vulnerabilitatea si in continuare fuge de ea. In continuare o mascheaza, de data aceasta sub cuvinte marete si adevaruri inalte, citite de prin carti, auzite de pe la altii, sau chiar traite de el insusi, insa tot fuga de a-si trai emotionalul se numeste, tot reprimare. El la invel intuitiv incepe sa inteleaga ca calea spre vindecare trece prin durere, acea durere care nu si-a permis niciodata sa o traiasca, acea durere pe care a reprimat-o inca de cand era mic copil, sau poate chiar in burta mamei, acele vinovatii, si resentimente preluate pe linie materna de cele mai multe ori. Si tot fuge de ele cu mintea, ducandu-se in zona de confort mentala, in zona unde nu este „deranjat“ de aspecte care ii subliniaza slabiciunile, bicisniciile mintii, frica si manipularea, retragandu-se acolo unde apare retrairea emotiilor blocate.
   In parteneriate sau cupluri, casnicii, sau cum vreti sa le mai spuneti, acestia cauta nu femeia, pentru ca nu o vad, nu au ochi pentru ea, ci cauta mama, care doar sa ii serveasca, sa le faca toate hatarurile, sa ii sustina neconditionat, cu toate ca ei lovesc fara mila tocmai in sustinerea si iubirea femeii care le sta alaturi, dand crezare nu femeii, nu trairii, ci maestrilor, cartilor, informatiei, „a sti-ului“ mintilor lor. Nu sunt de condamnat ca ei nu „vad“ femeia, pentru ca inca nu o vad in ei insisi, pentru a o putea valida si in exteriorul lor. Parteneriatul devine astfel un loc unde el aplica informatia preluata prin rezonanta cu adevarul sau interior si atat. Totul este dus pe acelasi control mental, ei nu devin decat arareori vulnerabili, ei efectiv nu lasa mama din femeie sa isi faca treaba, pentru ca evolutia sa le fie mai lina, mai putin anevoioasa. El vede femeia puternica, dar nu intelege faptul ca iubirea nu este a lui, energia nu este a lui, ci a cuplului, si nu intelege faptul ca iubirea care el pretinde ca este, este de fapt o lupta continua impotriva femeii, impotriva femininului din ei, a trairii si asumarii emotionalului, a abandonului.
   La acest stadiul foarte multi raman blocati, pierduti in iluzia mintii care a primit adevaruri inalte, le uziteaza pentru a manipula, pentru a controla in continuare femininul, pentru ca ei insisi nu inteleg, nu stiu ce inseamna sa fii feminin. Cumva, cu mintea analitica ei considera emotia ca fiind ceva toxic ce trebuie tinut sub control strict, ratand astfel unica lor sansa spre... A IUBI cu adevarat.

3. Nasterea Christosului - Intruparea Logosului.

  Oricine este nascut de o mama cu ajutorul unui tata. Psihologicul este Tatal, iar Emotionalul este Mama. Psihologicul este sabie. Este adevar. Este dur, comunicat exact asa cum este resimtit, fara menajamente. Tatal este dur si autoritar, tatal este etapa premergatoare Intruparii Logosului, este stadiul trezirii in Spirit in care se realizeaza legatura cu Sursa, dar cu Tatal.
   Asa cum in planul fizic o femeie naste un copil, si in Spirit, tot o femeie naste un Barbat, un Christos, numai prin iubirea sustinuta a femeii, numai cand barbatul isi permite sa traiasca si in emotional, numai prin asumarea ultimei teme a omului - sexualitatea continenta si constienta, numai cand deja demult pe aceasta cale barbatul trezit in Spirit practica meditatia si sexualitatea. Meditatia il ajuta sa se autoobserve si sa se inteleaga, sexualitatea sa dobandeasca energie vitala care il trezeste pe kundalini sa tasneasca spre sahasrara, conducandu-l spre trairi mistice, extazurile fiintei. Descoperind ceva mai mult decat ciclul placere - durere el cauta impreunarea fizica pentru retrairea momentelor, insa nu o cauta numai in cuplu, sa ne amintim ca tendinta barbatului in iubire este sa fie liber si nu legat. El cauta multiple oglingiri, practicand cu nonsalanta turismul sexual, lovind tocmai in inima cuplului, tocmai in iubirea si sustinerea femeii, dar neintelegend exact ce face. Tendinta lui este de a fi liber si cauta cat mai multe oglindiri.
   La un moment dat, cand energia abunda in fiinta sa, cand isi permite cu adevarat sa traiasca alaturi de fiinta care i-a fost sprijin su suport in evolutie, in el se va intrupa Christosul, el o va recunoaste pe femeia din cuplu ca fiind „aceea“, mama a acelei entitati pe care o simte nascuta prin el. Din acel moment, pentru el nu mai exista cale de intoarcere catre inapoi, catre ceea ce obisnuia sa fie. Desi a recunoscut in femeia ce il iubeste si il sustine Mama in Spirit, entitatea nou-nascuta este doar un copil, exact acel copil care candva si-a oprit cresterea emotionala. In acest moment Mama Divina, ce a curs prin femeie a „nascut“ - Christos a inviat din morti... cum spune cantarea popei de paste. Mama insa nu si-a incheiat rolul, caci are de crescut „copilul“ ce tocmai s-a nascut. Aceasta crestere presupune vindecarea emotionalului, pe care barbatul l-a reprimat toata viata. Desi Cuvantul sau a devenit constient, el inca nu este Una in intentie- gand- cuvat - fapta. In continuare una spune si alta face, in continuare loveste in iubirea si sustinerea femeii ce i-a stat alaturi, femeii ce l-a nascut in Spirit, dar de data aceasta, barbatul are cale deschisa catre el insusi. Abia aici, la acest stadiu al evolutiei el incepe sa discearna cele doua principii ce se reunesc in fiinta lui, principiul masculin - mental si principiul feminin - emotional.
   Copilul nu poate insa ramane la stadiul de copil, si ma refer aici la copilul nou nascut in Spirit - similar cu copilul interior al barbatlui, a carui evolutie emotionala a fost sugrumata canva in pruncie. Copilul interior vrea sa creasca, sa se dezvolte asa cum vrea el, asa cum a venit pregatit sa o faca din lumea spiritelor, nu asa cum mintea umana isi inchipuie ca va fi.
   Si aici incep retrairea tuturor emotiilor pe care candva le-a reprimat, pe care nu le-a lasat ca curga si la care subconstientul a taiat accesul ca si amintiri. Dar... toate aceste emotii nu sunt decat durerea unui Christos pironit pe o cruce - cea a mintii umane, Barbatul va incepe sa isi traiasca toata durerea umanitatii, sa si-o planga, va derula inapoi treptat, fila cu fila, emotie cu emotie tot ceea ce candva nu si-a mai permis sa traiasca, le va retrai pentru a le intelege, le va trai pentru a aplica tot ceea ce prin Tata - phihologic s-a descarcat in el, va trai toate acele adevaruri pe care le pretindea de la altii ca si aplicabilitate in propria lui experienta, pentru a intelege ca nu sunt deloc asa cum isi inchipuia, nu sunt deloc doar de dus... din minte si atat.
   Veni si momentul in care „mama“ dispare din peisaj, femeia, care i-a stat alaturi atata vreme, a devenit intoxicata si sufocata de toata impotrivirea copilului din barbat ce tipa dupa libertatea sa launtrica. Ea nu-l mai poate intelege, se naste o prapastie vibrationala si  psihologica (de intelegere) intre cei doi, si fie ca ea il paraseste, fie ca el o paraseste, Barbatul va fi condus in mod automat catre propriul sau iad, catre cele mai profunde aspcte ale fricii, catre cele mai adanci filoane ale egoului, ultimele ramasite de scos de fapt. Aici incepe derularea intensa a programului de mama, in care dintr-o data barbatul se trezeste singur, neacoperit, fara energia femeii, fara sustinerea si iubirea ei, si cade intr-un hau fara de fund, unde se afla de fapt si moartea egoului sau.
   Fac o mica paralela cu un film foarte cunoscut, stapanul inelelor, unde la sfarsitul primei parti Gandalf, vrajitorul cel gri (nu intamplator „cel gri“) cade intr-un abis, in lupta cu cel mai de temut demon - balrogul. Se presupune aproape jumatate din partea a doua ca Gandalf este mort, insa, apare la un moment dat, pe un cal alb, intr-o mantie alba, insa apare ca fiind Gandalf cel Alb. Cu siguranta va amintiti scena, cei care au fost captivati de aceasta serie fantastica.
   Ei, acest scenariu se intampla la cel mai real mod in  interiorul barbatului, care se simte pustiit, intra in „noaptea ce neagra a sufletelor“ unde moare, unde isi da seama cat a luptat impotriva iubirii, crezand cu stupizenie ca iubirea este cu totul altceva decat ceea ce primea clipa de clipa de la femeia care i-a stat alaturi, care i-a fost Mama in Spirit. Aici, in propriul sau iad isi va recunoaste toate greselile facute, toate cuvintele si faptele duse mental si sustinute pana in panzele albe, aici, si numai aici, BARBATUL RECUNOASTE IN EL INSUSI IUBIREA. Doar aici unde va retrai tot ce a trait acea femeie care i-a suportat tot cacatul egoului sau, (si vorbim de ani de zile), clipa de clipa, va retrai toate durerea si toata reprimarea femininului, caci doar prin proprie traire poate intelege, apoi poate ierta si in final elibera.
   Treptat, durerea trece si survine acceptarea, asta dupa multe momente de panica, momente in care isi doreste acut moartea decat calvarul prin care trece, momente de jale in care inca isi plange lipsa femeii iubite, nopti albe si zile negre...
   Si uite asa se mai facu un an aproape incheiat, iar barbatul care va vorbeste aici, inca nu a murit, decat pentru aspectele mintii superficiale, in schimb a nascut in el o parte ce este moarta in alti barbati - femininul. A fi feminin inseamna sa fii atent, sa iti permiti sa fii vulnerabil preum un trandafir, inseamna sa fii compasiv, a fi feminin inseamna sa IUBESTI CU ADEVARAT. Eu nu mai cunosc astfel de barbati, daca voi cunoasteti pe vreunul va rog trimiteti-l la mine sa ii sarut picioarele si sa ii multumesc ca exista, ca a inviat din moarte si din roata incarnarilor. Astfel copilul interior din barbatul ce a intrupat Cuvantul Constient - Christosul, creste, se dezvolta asa cum vrea el si a venit pregatit sa o faca, devine un tanar luminos, un tanar ce sta cu spatele drept, un „gandalf“ imbracat cu o mantie stralucitoare de lumina.
   Abia la acest stadiu putem discuta despre detasare emotionala, caci restul este doar o reprimare dusa pe control mental, deci nu este traire si nici bucuria vietii.
   Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, si va vorbesc doar din proprie experienta de viata, nu din manuscrise sau tratate de filozofie si metafizica. Cine are urechie de auzit sa Auda, cine are ochi sa vada, sa Vada, cine are inima sa inteleaga, deja plange de emotia regasirii unui frate in Spirit.

4. Iluminarea.

   As vorbi prosti daca v-as spune ca m-am iluminat, insa stiu ca nu poate fi departe de aici acest moment. El poate surveni in orice moment cand mananc, cand ma spal, cand muncesc, sau cand imi tai unghiile la piciorul stang. Este irelevant cum ma va surprinde acel moment, cert este ca, dupa cum un bun prieten imi spunea in seara aceasta „nu poti pleca de unde vrei sa ajungi“, deci nu cautati copacul bodhi sub care a stat buddha in momentul iluminarii, ci intelegeti calea unui buddha, nu o cautati voi, caci va cauta ea pe voi, daca va fi sa fie in aceasta incarnare. Va imbratisez, va sustin, si va Iubesc ca pe Mine Insumi!

Cuvantul si importanta rostirii!

   Cuvantul... A rosti... Care este esenta lui „a rosti“? de unde provine? Ce inseamna rost?


   Putem lesne observa, ca mai toti oameni au darul vorbirii, evident nu si darul vorbirii constiente, deci mai toti macane din gura insiruiri de cuvinte, fara ca in spatele lor sa existe vreun observator, vreun martor constient care supravegheaza curgerea acestora. Astfel, desi au impresia de cele mai multe ori ca dialogheaza, ei de fapt monologheaza cu propria minte, valurile de cuvinte ce curg nu sunt altceva decat clisee, decat reactivitate la stare, decat istorie - trecut. Prea putini au curajul sa viseze in cuvinte, prea putini sunt in stare sa aseze in propozitii ceea ce isi doresc de fapt in implinirea propriei lor vieti.

   Totusi, ce importanta are vorbirea, de ce ne-a fost lasata ca si instrument, de ce nu suntem muti cu totii? Evident ca toate aspectele mintii limbajul este o conventie intre oameni, insa, la baza lui, in cauzalitate, sta constiinta, cea care pentru fiecare situatie, fiecare ipostaza, a generat un soi de sunete specifice, distincte, care aveau in cauza pretentia de a crea realitati, nu de a observa efecte. Ne-am indepartat mult din acel punct al cauzalitatii, ca si umanitate, insa suntem pe calea cea buna, in care experienta vine cu parul de la spate sa ne aseze pe un alt fagas, unul mult mai aproape de dumnezeirea din noi.

   Se spune ca la inceput a fost Cuvantul, insa important este ce se intelege din asta? Care inceput? Inceput la ce? Care Cuvant? Ce poate pricepe mintea lineara din acest enunt? Evident, ca a existat candva un inceput la toate, si in acel inceput, cineva, probabil vreun dumnezeu a rostit un cuvant care a generat chiar totul.... Nimic mai fals! Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o adresam de fapt, cand mintea ne poarta catre notiunea de „inceput“ ar fi: Este oare Timpul ceea ce percep eu cu mintea ca este? O insiruirea de minute si ore care curg de la un pretins minus infinit la un potential plus infinit? Inceput ne duce direct cu mintea la ceva premergator timpului, ceea ce este fals. 
   Adevaratul inceput, este acela in care mintea devine constienta de adevarata esenta, este momentul in care mintea constienta Rost-este Cuvantul in spatele caruia se afla martorul dar cel mai important este faptul ca acest Cuvant rostit constient este asumat, este adus in experienta. Omul constient vorbeste doar din proprie experienta, pe cand cel care doarme somnul ignorantei vorbeste doar din convingeri imprumutate, sau bagate pe gat de altii. Deci, ce spuneti, putem considera acesta... „un inceput“?

   Sa revenim la Cuvant, la rolul sau, la scopul sau si la rostul sau. Din nou, lesne putem observa ca ceea ce numim cuvant este o grupare de sunete asociate special pentru a creea acel ansamblu. Din cate stim, sunetul este vibratie, si asta putem observa foarte usor, urmarind membrana unui difuzor, spre exemplu. Deci, am concluzionat ca un cuvant rostit este o vibratie specifica, o energie informationalizata, un tipar infoenergetic. De cele mai multe ori, tindem sa credem cu mintea, ca omul a inventat cuvantul pentru a se putea intelege intre intre ei, insa cuvantul are cu totul alt rost, acesta fiind unul de emisie, unul de creatie, unde cauza initiala din spatele rostirii era credinta. Pe masura ce divinul din uman a decazut in materialitate, mintea inconstienta a preluat controlul fiintei, iar Cuvantul - Cauza si-a pierdut puterea si valoarea, asta neinsemnand ca afirmat in mod insonstient el nu mai creaza realitati! Nu, asta insemnand ca treptat a fost folosit mai mult pentru a sublinia efecte ale vietii (ale creatiei zilelor precedente traite), decat pentru a fi cauza pentru creatia mentala a Omului constient, care stie ce afirma, care pune credinta si tarie in fiecare Cuvant rostit.


   Daca cu adevarat omul ar face o pauza mult mai lunga intre cuvintele pe care le rosteste, daca cu adevarat ar rumega, s-ar asculta pe siesi atunci cand vorbeste si ar pricepe adevaratul sens al propozitiilor, ar deveni mult mai constient de siesi, insa, mecanismul constientizarii sta tocmai invers. Pe masura ce un Om devine tot mai aproape de divinul din el, pe aceeasi masura rostirea lui este mai constienta. Diferenta intre rostirea inconstienta si cea constienta o face atentia in prezent si nivelul de constientizare. De fapt, Cuvantul Constient sau Logosul, nu este altceva decat Christosul intrupat in fiinta. Uh, greu aici de priceput cu mintea...

   Iisus, sau „Cel Ales“ afirma Eu Sunt este Calea, Adevarul si Viata, altfel spus doar din Traire, din proprie experienta ni se ofera dreptul de a cuvanta, desi putem realiza ca si aceasta, trairea, este deja o experienta trecuta, deci efect si nu are sens sa rostim cuvantul pentru o afirma. Si atunci, te vei intreba tu cititorule, sunt io oare nebun ca afirm aceste lucruri aici, cand ne ramane sa vorbim, si despre ce este cazul sa pronuntam cuvinte?

   Inainte de a trece mai departe as vrea sa vorbesc putin despre Christos - Logos sau Cuvant Constient. Logosul apare intrupat in entitatea om prin barbat, evident nascut de o femeie. Ce inseamna asta? Relativ simplu de priceput, asa cum Kybalionul afirma, „ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus, ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos„, acest principiu lamurindu-ne despre faptul ca asa cum sunt oranduite lucrurile in esenta, in Spirit, la fel ele sunt si in material, in fizicalitate. Asa cum in plan fizic prin femeie apare „se naste“ o noua entitate intrupata in planul fizic, la fel stau lucrurile si in planuri inalte ale Spiritului, tot prin femeie „nascandu-se“ un „copil“ dar de data aceasta in Spirit, al carui nume este Christos, ce in limba sanscrita semnifica „Cel Ales“. De ce spun copil in Spirit? Simplu, pentru faptul ca aceaasta noua entitate, este una constienta de Siesi, este intrupata prin barbat (partenerul femeii) este adus in manifestare prin intermediul sexualitatii constiente si continente, dar cea care implica IUBIREA si TRAIREA, nu cea haotica bazata pe conventii, bazata pe dorinte mentale, cea care deja este „la moda“ acum printre „spiritualisti“, nu turismul sexual promovat de foarte multe ori te mai si miri pe unde. Acest „copil al Spiritului“, acest „fiu al universului“ nu mai este persoana, prin el curge doar cuvantul constient al Tatalui, al Sursei, este o entitate responsabila de ceea ce afirma, dar este inca un copil, iar cresterea acestuia reprezinta un singur lucru: maturizarea emotionala a barbatului prin care Logosul a fost intrupat. Evident aceasta o sa fie o noua postare, pentru ca si aici sunt foarte multe de explicat, desi voi incerca sa fiu cat mai succint.


   Sa revin acum la momentul rostirii, la sensul ei si la mecanisme de creatie. Este clar ca Totul este Spirit, si ca Totul curge dinspre Spirit inspre materie - fizicalitate si nu invers, este evident ca tot ceea ce experimentam in plan fizic s-a intamplat deja intr-un plan cauzal al creatiei - in Spirit. Acest lucru ne duce cu intelegerea ca Cuvantul nu ne-a fost lasat nicicum ca sa subliniem evidente ale planului fizic, nici efecte a ceea ce am creat anterior, ci pentru a fi afirmat in mod constient. A rosti constient este mare lucru, pentru ca inainte de a rosti constient sta un mecanism fin al observatiei, unul foarte fin al atentiei mentinute pe propria minte, si, reprezinta a pronunta (a crea) verbal (a afirma gandul), in spatele caruia sta intentia creatoare a momentului care inca NU A FOST TRAIT CA SI Experienta! De aceea un om constient isi aseaza foarte bine cuvintele, rost-este numai atunci cand este cazul, stiind ca cuvantul este un Puternic Instrument al Creatiei, si nicidecum o chestie precum cojile de seminte scuipate de unii pe strada. Abia cand Omul devine constient de faptul ca intotdeauna, TOATE Cuvintele pe care le afirma sunt pentru Siesi, Indiferent de subiectul ales in conversatie, indiferent de interlocutor sau de circumstanta, abia atunci incepe sa faca pauze intre cuvinte, acele pauze care creeaza posibilitatea de A FI. De aceea pot afirma ca conteaza mai degraba pauzele pe care le faceti intre cuvinte, decat ceea ce rostiti. Acele pauze, acel ragaz va ofera posibilitatea de a va fi observat si masurat urmatorul cuvant, va invita la meditatie chiar in actul creatiei constiente, va invita la a fi voi insiva!


   Insusi cuvantul „cuvant“, daca ma uit la el l-as putea desparti astfel: „CU-VANT“ ceea ce semnifica cu suflare, semnifica insufletire! Iata dragii mei si dovada faptului ca afirmarea Cuvantului provine in radacina ei din Traire, si nu din mentalizare. 
   Sunt foarte multi oameni care dimpotriva, le este teama sa vorbeasca despre propriile lor trairi, si astfel folosesc instrumentul „cuvant“ doar pentru a afirma efecte, sau doar pentru a povesti actiuni trecute. Din numeroase traume emotionale si psihologice, acestia se tem ca ar putea fi judecati daca vorbesc despre ceea ce simt la interior, ca ar putea fi neintelesi si/sau respinsi de catre ceilalti, si din acet motiv tin in ei, reprima si mai mult, dar refuleaza prin supapa de urgenta alunecand in alcoolism, in droguri, in munca, fugind de „a fi“ si aruncandu-se in „a face“, tocmai pentru ca „a fi“ ii pune fata in fata cu propriile lor temeri, care reprimate de atata vreme au devenit spaime teribile, au devenit adevarate povesti de groaza, ce nu vor sa le auda sau sa le traiasca. Mintea umana fuge de durere reprimand-o, dorind placerea si cautand-o, dependenta fiind amintirea placerii, pe cand suferinta este amintirea durerii. Rezolvarea nu sta la acelasi nivel de inteligenta care a creat problema insa, fuga dinspre durere inspre placere este samsara, este o roata fara sfarsit, este o moneda a sortii arurncata in aer ce se roteste in infinit, neexistand un dos de palma a vreunui dumnezeu care sa o surprinda pe vreuna dintre fetze in mod stabil si etern. Iesirea din acest ciclu, inseamna intelegerea ca dincolo de placere mai exista ceva, mai exista EXTAZUL, care este net superior placerii, care este generator de fericire si bucurie constanta, fara aparent motiv exterior. Insa nu va pot spune ca exista extazul si voi sa ma si credeti pe cuvant, va trebui sa il gustati si voi, va trebui sa il traiti abia apoi sa puteti exclama „aha“, despre asta se vorbea in acel text...


   Deci, Cuvantul dragii mei, este deosebit de important, si ne-a fost lasat ca si instrument de creatie constienta a propriei realitati, nicidecum pentru a fi uzitat in modul curent in care este el folosit acum.
   Sunteti iubiti si bine-cuvantati!