Ziua Limbii Române, ziua ta Mamă!

 

            Azi este ziua ta mamă, într-un sens atât dă adânc și arhaic, încât io consider că doar tăcerea ar onora cu adevărat divina ta prezență.

        Mi-e inima bună și încărcată dă recunoștință că sînt român, și-atâta timp cât io exist mereu, voi cinsti pe mama mea, limba română, esența tuturor celor ce Dumnezeu a numit vreodată.

         Fiecare dintre noi venim în lumea asta goi și fără amintiri, dă când ne naștem și până când murim, căutam sensuri, căutăm înțelesuri, punem dă atât dă multe ori întrebarea "dă ce?" În acest răstimp dă căutări, unii reușesc să înceapă să vadă că Numele dat lucrurilor este dă fapt deosebit dă important, și chiar nu există vreo coincidență dă ce așa a fost lăsat să fie.

        Fără măcar să știm, alegem să uităm tot, dă Dumnezeu, dă suma tuturor evenimentelor ce ne scriu viața. Astfel ne întoarcem aci copii, neștiutori, inocenți și cu ochii mari, însetați dă viață și dă cunoaștere. Îngeri pă pământ!

        Majoritatea românilor au la baza vieții lor, fără să știe sau să înțeleagă, cuvântul "mama", pentru că acesta este cuvântul pă care îl rostesc pentru prima oară, marea majoritate a copiilor.

        Dacă privesc peste traducerea cuvântului mamă, în alte limbi vorbite și scrise azi pă pământ, observ că sînt totuși multe limbi, în care acest cuvânt se scrie și/sau se pronunța la fel. Astfel se scrie si se pronunță "mama", ca în limba româna în limbile: 

        In africană: "ma", în bască: "ama', corsicană: "mamma", galeză: "mam", poloneză: "mama", swahili: "mama". Ce este mai ciudat, că ce știm noi românii despre acest cuvânt atât dă important, în alte limbi sună atât dă diferit, încât parcă se schimbă sensul, înțelegerea firească și ordinea lucrurilor. De exemplu, în limba norvegiană, daneză, suedeză, cuvântul "mama" se traduce de fapt "mor", care pentru noi românii înseamnă cu totul altceva. Ia gândiți-vă cum ar fi sa îi spunem lu` mama, "mor" și să avem și pretenție dă altceva decât ceea ce rostim?

        Dar azi e ziua Ei, io nu caut nod în papura celorlaltor limbi vorbite și scrise, ci doar mă bucur și slăvesc în aceleași cuvinte ale ei, pe Pururea Fecioară, apele dă pretutindeni, mamă dragă a românilor dă pretutindeni, Limba Noastră română.

        Există și oameni care deși sînt români, ei nu vorbesc limba română, ci doar o pervertesc. Își aduc aportul doar prin adăugarea dă cuvinte, jumătăți dă cuvinte, jargoane și argouri, etc. Ulterior, prin folosirea repetată a acestor dejecții ele devin pă nesimțite un "trend", că tot vă place romgleza mult. Ele sînt preluate dă cei cu studiu a limbii, dă către academicieni, care au impresia că este dă datoria lor să modifice limba româna după bunul lor plac, și după propriile urechi surde. Din punctul lor dă vedere limba noastră nu e completă și nu e Vie.

        Dă aceea din punctul meu dă vedere nu exista în limba noastră prepoziții precum "de" sau "pe" ci doar "dă" și "pă". Astea nu ar fi sigurele exemple, dicționarele sînt pline dă cuvinte ce nu ar trebui să fie acolo și spun asta pentru un singur motiv. Este stupid să știi că limba româna este protolimba, iar apoi să te apuci sa imporți din alte limbi cuvinte, care nu sînt decât traduceri nereușite din limba română. Degeaba te numești academician, că ești clar retard dacă faci asta!  Nu numai că aceste traduceri și adaptări nu au ce căuta în limba română, ele pervertesc adevărul despre mama noastră, strică rostuiala inițială a lu` Dumnezeu, amestecă sensurile creatoare ale cuvântului, schimbă și alterează chiar natura noastră.

        Știm că la început a fost Cuvântul, iar acesta a numit toate cele ce sînt. De vom privi cu atenție la Cuvânt, vom observa că este suficient să schimbăm o diacritică, un accent, o liniuță sau o virgulă și întreg sensul cuvântului, precum cel al propoziției este altul. Io sînt conștient dă faptul că va trebui să fac corectura acestui text dă vreo trei ori, orice greșeală evidentă sau, având capacitatea de a altera în mintea cititorului sensul inițial al celor ce se voiau a fi comunicate.

          Nu există altă limbă atât dă onomatopeică, astfel încât io să scriu "zvrrrrr", sau "pleoșc", sau "prrr", iar tu să poți înțelege nu numai ce am vrut sa spun, ci să ai în minte că acesta este de fapt, reprezentarea cea mai fidelă a ceea ce se petrece. Parcă se vede piatra aruncată prin aer, parca se aude sunetul făcut dă ea - "zvrrr". Apoi când cade în apă sunetul este "pleoșc", sau "bâldâbâc" funcție dă caz.

        Orice cuvânt în limba noastră are scriere fonetica, adica se scrie exact ceea se aude, cu mici diferențe. Doar mă duc cu gândul la o limbă ce nu folosește caractere romane, ci tot soiul de invenții străvechi ce au denaturat sensul, scopul vieții pă pământ, și au îndepărtat oamenii dă adevăratu` Dumnezeu.

        Înțelepți dă prin toata lumea, căutători autentici, au înțeles astăzi deja, că ceva este putred la nivel global, putred în esență, putred în zadarnica strădanie dă a ajunge la Dumnezeu pă căile altor limbi. Chiar dacă pentru mintea noastră, în diferite limbi ele par același lucru, pentru Dumnezeu cu siguranță nu sînt același lucru. Ei, prin studii aprofundate, și prin acces la adevărata istorie a umanității, văd astăzi că România este leagănul civilizației, încep să recunoască adevărata valoare inestimabilă și incalculabilă a limbii române.

          Acest lucru a bulversat întreaga lume și o face încă. De ce credeți că românii sînt cel mai asuprit popor dintotdeauna? Au trecut peste noi atâtea invazii, încât nu ni le mai aducem aminte pă toate. Ne amintim doar că am stat și apărat dă fiecare dată patria și glia străbună, ne amintim doar ca noi sîntem aci acum și trăim și nu ei.

           Dumnezeu a pus tărie în poporul` ăsta, i-a lăsat sa fie voinici, puternici, supraviețuitori tuturor potrivniciilor, i-a lăsat sa fie brezi și aprigi în luptele lor. Și pentru că așa a fost lăsat să fie, noi sîntem azi aci, pă aste meleaguri străbune, în grădina raiului unde am fost așezați odată cu facerea lumii. 

            Noi ne numim români și vorbim limba română.

            Aceasta persistență a memoriei, această încăpățânare și insistență a românului în a dăinui, a făcut și face imposibil, ca în acest spațiu carpato-danubiano-pontic să existe vreodată altceva decât noi românii. Sîntem un popor greu încercat, în foarte multe timpuri și în foarte multe moduri, care mai dă care mai demoniace și mai sumbre.

        Românul și-a păstrat credința în Dumnezeu, iar peste vremuri a fost singurul lucru care a contat. Limba noastră a ajuns direct la urechile Lui, iar frații si surorile noastre i-au spus și îi spun toate ororile și oropsirile prin care am fost nevoiți să trecem. El ne-a auzit dă fiecare dată, și a zâmbit, știind că cei din urmă vor fi mereu cei dintâi.

        Azi, dragi cuvântători și rostuitori dă limbă română, este ziua simbolică a ceea ce stă la baza creației. Azi io vă urează "La mulți ani" și vă reamintește că pă lumea asta nicio roată nu rămâne neîntoarsă. Azi io vă confirm, că România este țara aleasă pentru a da un real exemplu dă spiritualitate aplicată în viețile noastre, ale tuturor. 

        Țara noastră devine foarte curând cea mai importanta Tara dă pă glob, din mai toate punctele dă vedere. Deja privirile tuturor străinilor sînt ațintite dă multa vreme pă noi, da` nu într-un sens amenințător, ci într-unul pozitiv, în care România se ridică din propria cenușă ca Phoenix și dă un exemplu elocvent lumii. Așa da!

        Sus ROmâninimile!