Murim repetat clipa de clipa, false invelisuri ale fiintei cad pentru a ajunge cat mai profund in a cunoaste ceea ce suntem de fapt.
Ce suntem de fapt? Hmm, greu de spus, greu de precizat. As putea sa ma apuc sa spun ca suntem lumina, ca suntem iubire, ca suntem dumnezeu, insa toate acestea nu sunt decat cuvinte, care cuvinte au intelesuri diferite in mintile noastre, deci cu siguranta nu asta suntem. Putem oare afla, putem oare atinge neatinsul, putem oare vedea nevazutul?
Uitandu-ma in propria-mi existenta, cel putin in perioada in care trezirea in Spirit a venit peste mine, observ ca mi s-a oferit cunoasterea, o cunoastere mentala a unui univers mental, insa o cunoastere care cerea la randul ei aplicabilitate in propria traire, cerea asumare. La ce bun sa cunosti lucruri daca nu le aplici in propria-ti viata? La ce bun sa pretindem ca suntem iubire, dar sa lovim fara mila in cei pe care credem ca ii iubim, si totul in numele constiintei?
Am rugamintea, pentru cei care m-au citit pana acum, sa considere ca tot am scris pana acum Neadevarat. Nici nu s-ar putea altfel, caci acele randuri apartin unui fost eu, un eu care nu era nici pe departe Sursa asa cum am crezut atat vreme, un eu care se mintea pe siesi, un eu autoritar, manipulativ, un eu ce nu stia decat sa escaladeze mental orice stare de conflict pentru a ajunge in finalul in care avea dreptate. Am indepartat de langa mine tot ce iubeam mai mult. A trebuit sa ajung sa ma las gol, fara sustineri exterioare, a trebuit sa cad in vagaunile cele mai intunecate, de unde nu se mai intrezarea nici urma de speranta ca zorile se vor mai ivi pentru mine. Unii numesc asta noaptea cea neagra a sufletelor, si nu cred ca sunt departe de adevar. Ajuns acolo, nimic din ceea ce pretindeam ca sunt nu imi mai era de folos, nimic din ceea ce stiam si sustineam cu tarie ca sunt, ca am devenit, nu ma ajuta sa stau in picioare... Si m-am tarat prin propria mocirla, am ajuns de nenumarate ori in pragul disperarii, al sinuciderii, al propriei nebunii interioare. Am rezistat, am supravietuit intunericului din mine, ce venise sa imi arate ca nu este nimic din ce am crezut ca este, sau o foarte mica parte.
Fiind un om care totusi isi adusese in experienta meditatia zilnica, intelesesem mental lucruri, din ce in ce mai profunde, insa aceste lucruri nu puteau fi instalate in mine, in subconstientul meu peste jeg, peste programe defectuoase care rulau pe pilot automat, peste emotii reprimate de o viata intreaga.
Cumva, intuitiv, stiam ca acest subconstient trebuie cumva curatat, eliberat pentru a putea lasa loc instalarii programelor noi, benefice petru mine, insa nu gasisem nici calea, si nici metoda adecvata pentru a face efectiv aceasta curatare. Fiind un cu mental foarte puternic, multa vreme am considerat ca asta este totul, rareori mai ajungea ceva care sa ma miste, sa ma sensibilizeze. Pur si simplu devenisem in interior... de gheata, dar fiind destul de bun in a citi subtilul (la altii evident), fiind totusi de o inteligenta sclipitoare. Ma intrebam deseori de ce nu simt, de ce am un soi de plans care imi sta in gat si nu il pot exprima, de ce oamenii fug de mine, de ce am ramas singur? Ramaneam insa cu intrebarea „de ce“ pentru ca in autoobservarea mea evitam sa vad un lucru, si acesta se numa: Reprimarea!
Multa vreme am crezut ca pshologicul poate fi ocolit, poate fi depasit prin constientizare, prin traire in acum, prin cresterea vibratiei, si prin cate si mai cate instrumente ce le avem la indemana, insa nu ma puteam insela mai amarnic, iar experienta a venit sa imi confirme acest lucru, cufundandu-ma in bezna cea mai neagra in care am fost pana acum in aceasta viata. O viata intreaga am fugit de emotiile negative, am fugit de ele, reprimandu-le, pititndu-le sub pres, fiindu-mi frica sa le experimentez, sa le las sa se intample. Dar ele sunt de fapt doar o fata a unei monezi. Tristetea, durerea, supararea, depresia, frica, panica, anxietatea, nelinistea sunt fata unei monezi, iar de cealalta parte se afla bucuria, implinirea, multumirea, pacea, echilibrul, fericirea, extazul. Fugind de a trai efectiv aceste emotii, in situatiile in care experienta m-a trimis in copilaria mea, am ajuns acum, la un moment in care nu mai puteam simti nimic inauntru, inima mea devenise parca o stana de piatra. Este de inteles caci la varsta fragede ale copilariei, sau chiar in viata intrauterina, singurul mecanism de aparare al copilului interior a fost reprimarea, a fost ascunderea acestor lucruri, iar ca feedback, subconstientul a taiat accesul la acele amintiri unde durerea, vinovatia, frustrarea, supararea au fost atat de vii, si care daca ar fi fost lasate sa fie in traire la vremea respectiva, ar fi nimicit efectiv copilul interior. Insa ele nu au fost inlaturate, ci doar puse bine la conservare, pana intr-un moment viitor, in care entitatea „eu“ devenise suficient de pregatita, pentru a incepe a ma uita la ele si a le lasa pur si simplu... sa fie.
Entitatea om este completa, astfel oricat am crede ca putem ignora la nesfarsit o parte din noi, oricat am considera cu mintea constienta ca nu exista, oricat am incerca sa me mutam in intelegeri superioare, oricat am incerca a nu ne baga atentie in acele lucruri ale trecutului, acele particele din noi, ce nu ne-am permis la acea vreme sa le traim, revin peste noi, sunt treptat scoase la iveala pentru a fi TRAITE, pentru a fi VINDECATE, si ELIBERATE odata pentru totdeauna.
Am tot crezut ca iubesc, ca stiu ce inseamna asta, ca manifest iubirea in tot ceea ce sunt si ce reprezint. Nu ma putem insela mai tare, caci experienta m-a condus in momentul in care constat ca inima mea era inghetata, ca tot ceea ce numeam io iubire nu era decat o mentalizare a adevarurilor inalte, o falsa pretentie despre cum ar trebui sa arate in manifestare. Din aceasta cauza nimic din ceea ce era nu putea fi asa cum era pentru mine. Mereu aveam cate ceva de adaugat, de schimbat, de inlocuit. Nu iubeam nimic pentru ce era de fapt, ci doar pentru ceea ce ar fi putut deveni, cu alte cuvinte traiam intr-un viitor in care lucrurile s-ar fi putut cumva conforma vointei mele, controlului meu, nefiind in stare sa las Totul sa Fie, clipa de clipa.
Insa nu degeaba calea mea in Spirit a aratat asa, arata asa. Nu degeaba mi s-a oferit cunoasterea, ci tocmai pentru a o aplica in propria viata. Dar cum puteam eu aplica aceasta cunoastere in propria-mi viata, atunci cand tot ceea ce faceam provenea din vinovatie, din atasament, din nevoie, din frica de a nu pierde, din control si din autoritate? Nu puteam, si nu puteam tocmai datorita faptului ca nu ma uitam la aceste adevaruri, care sa ma faca sa inteleg ceea ce eram de fapt. Ma uitam prea putin in „oglinzi“ si ma uitam prea putin in cea mai importanta dintre ele, partenera mea. Se spune ca incepem sa apreciem cu adevarat ceva, abia atunci cand nu mai avem acel ceva, incepem sa intelegem ce am avut, doar cand pierdem acel ceva care in felul sau ne-a fost aproape, ne-a fost drag, insa pentru noi a fost doar de folosit, de uzitat, de schimbat...
Cel mai groaznic, pentru propria intelegere este faptul ca desi imi traiam moment de moment iubirea in relationalul cu partenera mea, creditam cu mintea autoritati exterioare mie, neuitandu-ma la toata iubirea, toata sustinerea ce venea din sanul cuplului, si vazand acolo doar atasament, gelozie, invidie, si tinzand sa schimb aceste lucruri nu faceam altceva decat sa lovesc cu toata forta egoului meu, in iubirea sincera a femeii care ma nascuse in constiinta, cea care imi suportase toate cacaturile mintii mele, cea care alegea clipa de clipa sa fie cu mine, in ciuda faptului ca tot ceea ce eu am perceput in acesti ani ca trezire si deschidere in intelegere si Spirit, pentru ea a fost pe dos, pentru ca ea a fost principalul „cobai“ pe care eu testam in relational toate aceste lucruri cu care la interior rezonam la acele momente. O invinovateam ca a reprimat si ca reprima toate lucrurile pe care le percepe ca fiind de neinteles pentru ea in acele momente, desi faceam eforturi mentale deosebite in a i le explica. Adevarul insa nu statea de partea mea, ci de partea ei. Adevarul era ca eu nu eram in stare sa o ascult, sa aud macar ce avea de spus, iar ea stia acest lucru in ea insasi si intelegea ca nu mai are sens sa vorbeasca, mai ales impotriva a ceea ce eu ma inversunam sa fiu fata de ea, nu avea sens pentru ca mai tare ma inversunam, nu as fi putut la acea vreme accepta faptul ca eu doar copiam modele exterioare, pierzandu-mi treptat din autenticitate, din sensibilitatea si bunatatea si compasiunea copilului interior, devenind acel caine spiritual egotic care doar proiecteaza o vina inafara lui, uitand sa se vada pe siesi moment de moment.
Trecura vreo 4-5 luni de cand nu mai suntem impreuna, cel putin fizic suntem despartiti, locuim in locuri diferite, dormim in paturi diferite, asta dupa ce chiar eu am parasit-o aratand-o tot pe ea cu degetul ca nu e sufiecient de deschisa, de feminina, de comunicativa, ca nu imi ofera feedbak, etc... parasind-o pentru o experienta noua alaturi de o femeie extraordinara, o experienta ce avea sa fie inceputul noii mele vieti. Cumva in mine ma bazam prea tare pe atasamentul pe care Carmen il nascuse fata de mine, ma bazam prea tare pe faptul ca ea nu ma va putea parasi niciodata si cumva, profitand de acest lucru, imi permiteam sa fiu chiar liber in toate alegerile de moment pe care le faceam. Evident ca pe ea nu o vedeam, decat in sex, decat acolo unde fuzionarea depasea granitele mentalului conventional in care eram blocat. Insa sexualitatea incepuse sa scartaie, aparusera anumite aspecte in care corpul fizic imi semnala clar ca ea potentase prea mult mama din mine, iar eu cautam deasemenea in ea acelasi lucru, mama, arareori reusind sa vad cu adevarat femeia din ea. Dupa trei saptamani de experimentat sexualitatea, meditatia si intelegeri de o alta natura decat cele cu care eram obisnuit, Carmen din mine a revenit treptat intr-o lipsa deosebita, ceea ce m-a facut sa vin acasa intr-o buna zi. Cand am intrat pe usa, nu stia daca sa planga sau sa rada, nu putea sa inteleaga ce mai caut aici, de ce m-am intors la ea, dupa ce ii dadusem cu piciorul definitiv spunandu-i ca o parasesc. Dar Carmen nu mai era cea pe care o lasam eu acasa sa ma astepte atunci cand experimentam oriceul inafara relatiei de cuplu, acum gaseam o Carmen inchisa complet, care nu se mai putea apropia fizic de mine deloc, care nascuse datorita atator reprimari o frica teribila, o groaza de a nu mai fi ranita in continuare.
Mai trecura doua nopti in care am mai dormit impreuna si s-a mutat definitiv la o prietena, lasandu-ma in cel mai mare haos interior in care am putut sa cad vreodata. In acelasi timp ea ma iubea, ea ma iubeste, ea ma validase deja ca fiind barbatul vietii ei, doar ca, de data aceasta ii subminasem atat de mult increderea in ea insasi, incredera in iubirea ce mi-o purta, incat nu mai avea forta sa fiinteze alaturi de mine si alegea sa fuga...
Au urmat nopti albe si zile negre, au urmat momente in care m-am jelit cu vorbe, cu lacrimi si cu muci, momente in care incepeam sa vad peste ochelarii de cal ce ii purtasem pe nas atata vreme. Toata stabilitatea mea, toata siguranta si confortul meu de orice natura s-au naruit instantaneu odata ce ea nu a mai fost langa mine fizic, desi, de unde era, m-a sprijinit si ma sprijina si acum in intelegere, in acceptare, in comunicare. Permitandu-mi sa trec prin aceste momente, prin emotional se eliberau din mine reprimari ale trecutului, tot ceea ce nu imi permisesem mie sa simt, toata vinovatia acumulata, curgea acum, insa chinuindu-ma cumplit, zvarcolindu-ma efectiv in propria-mi nimicnicie, in care pe masura ce timpul trecea constientizam si mai mult cat luptasem impotriva iubirii si femininului, si culmea, totul in numele iubirii ce credeam ca sunt.
Insa iubirea din minte nu este iubire, este o falsa pretentie, oricat de bogata ar fi cunoasterea pe care o are un om, oricare ar fi adevarul pe care mental in sprijina si sustine. Pana ce nu este adusa in traire, prin emotional, toata aceasta pretentie de iubire ramane doar la nivel de cunoastere downloadata din mintea universala, insa spre care experienta ne impinge sa o punem in aplicare in propria viata. Atunci cand nu mai aratam cu degetul in exteriorul nostru, cand nu mai cautam falsi vinovati inafara noastra pentru tot ceea ce percepem ca fiind dur si chinuitor in experienta noastra, doar atunci, incepem sa privim propria cauza - noi insine!
Traim in era femininului, iar femininul Este emotional!, Intr-adevar gandul este puternic, este cel in acord cu adevarul Sursei, insa tot ceea ce da putere creatoare acestui gand si il amplifica de mii de ori este emotia. Gandul in acord cu emotia creaza Starea, care este direct responsabila de ceea ce atragem in manifestare. Este lesne de priceput ca cu totii avem reprimari emotionale, inca din frageda pruncie, de cand am si creat acest mecanism al reprimarii in scopul protectiei copilului interior. Oricat am incerca sa le ocolim ele se vor a fi eliberate din noi complet, altfel orice moment acum, va fi resimtit in emotional prin prisma unui eveniment trecut, iar daca trecutul nu este vindecat si eliberat COMPLET, reprimarea in acum continua, oricat am incerca cu mintea sa nu bagam atentia acolo. Astfel putem alege sa devenim niste mentalisti convinsi, niste oameni reci, care nu simt mai nimic, dar care mentalizeaza adevaruri inalte, ocolind emotionalul considerandu-l cumva neutil, nefolositor evolutiei fiintei pe calea Spiritului, sau efectiv sa ne lasam condusi de catre Sine pe calea eliberarii. Daca nu as fi trait aceste lucruri in proprie experienta, si procesul este inca departe de a fi complet si terminat chiar si la mine, chiar nu m-as fi apucat sa indrug aceste cuvinte aici, cuvinte in care sunt constient ca multi vor gasi sprijin si sustinere, daca nu cumva si mai mult de atat, o reorientare pe propria lor cale.
Asa ca, dragii mei cititori, iubirea nu este nicicum dorinta de impreunare fizica, nu este nicicum doar sustinere in plan fizic, este recunoasterea faptului ca nimic nu ne separa de nimic, decat propria minte, propria intentie, care de multe ori pare sa fie acordata in adevaruri inalte, dar in acelasi timp destrama cupluri, sparge casnicii, duce intr-un final spre dezbinare si separare, chiar daca, la inceput toate pareau a curge liber, pe un fagas al constiintei, si al constientei. Aduse in traire, ele nu mai sunt chiar asa cum par din vorbe, din adevaruri exterioare compasului interior ce-l avem cu totii. Aceasta este discernamantul, care daca se bazeaza pe cauze exteriorare, este lesne de priceput ca tot ce vine dintr-o sursa vine la pachet impreuna cu aspecte inca neintelese, inca neasumate. Adevarul il veti gasi doar in voi insiva, oricat il veti cauta inafara voastra, evident, tot el este si cel care va va elibera. Trecutul este insa minunat si perfect si nu putem decat sa ii multumim ca ne-a servit aceste experiente, pentru ca noi sa putem astazi „vedea“ limpede fara ochelari de cal pe nas, pentru ca noi deveniram ceea ce eram deja si inca nu stiam cu mintea.
Perfectiunea este in noi insine, doar ca noi o cautam mereu inafara. Acest univers mental despre care s-a tot discutat in diferite contexte, este atat de bine „zugravit“ atat de „High Definition“, incat ne fura atat de usor si plecam urechea catre ceea ce vedem ca fiind efect, punem botul la ceea ce vedem a fi efect, il credem „real“ sprijinindu-ne de fapt intr-o biata iluzie, nevazand cauzalitatea care l-a generat - gandul + emotia noastra. Suntem atat de singuri in propria noastra intelegere mentala incat nici macar nu ne dam seama de asta, singura legatura care PARE sa existe intre oameni fiind de fapt facuta prin perceptional si senzorial. In realitatea mea nu exista nimic, sau mai bine spus exista Nimic, acel Nimic potential de a deveni Orice. Nu am certitudinea ca inafara de „Eu sunt“ ar mai exista ceva, de aceea imi permit sa afirm ca oamenii nu exista pentru mine si pentru propria mea intelegere. Tot ceea ce vad, aud, miros, si simt este doar o extensie perceptionala in scop autocognitiv a lui „Eu sunt“. Lectiile de viata ce vin peste noi intru asumare si intelegeri din ce in ce mai profunde Noi insine ni le servim, acest „noi“, neexistand de fapt, provenind din iluzia separatoare a fizicalitatii si a mintii duale.
Astazi „eu sunt“ - dumnezeirea ce curge prin mine, este mult mai libera, mult mai fluenta ca in acel iluzoriu ieri in care ma aflam in cea mai mare bezna a propriilor neintelegeri. Aflat insa intr-un proces de eliberare emotionala a repriamrilor si vinovatiilor adunate de vreo treizeci si cinci de ani mentali, si cine stie cate alte vieti anterioare, pot realizeza ca acest proces odata declansat nimic nu il poate opri pana ce el nu este finalizat. Iar finalizarea acestui proces abia se numeste Iluminare, restul fiind doar stari trecatoare instabile, momente inalte venite doar in scopul constientizarilor si asumarilor. Insa acest Subconstient - imbolnavit cu programe virus ce lupta impotriva dumnezeirii din om, otravit cu reprimarea si capsularea emotiilor, acest recipient virtual trebuie golit cumva, pentru a pune in el constient „Apa sfintita a Vietii“, Altfel, cand torni apa peste tarana intotdeauna rezulta noroi - mocirla, orice pretentie am avea ca ar putea rezulta altceva. El, subconstientul fiind de fapt legatura executorie intre Tata si Fiu, intre Sursa si Constient. Avem tendinta sa spunem ca un program odata identificat nu il putem insa si inlocui, ci doar impiedica in mod constient sa ruleze, insa nu este deloc asa. Avem puterea de a schimba oriceul, caci suntem facuti „dupa chipul si asemanarea“, deci perfecti - acum!
Am preferat aceste cuvinte sa le las sa curga libere din inima mea, nu din mintea mea de data aceasta, si sunt convins ca vor fi de folos multora, iar altora le va da batai de cap si contradictii serioase. Nu pot multumi pe toti cu adevarul meu, el este Doar al meu, al celui care l-a si trait in experienta. Va indemn aici catre asumarea puterii individuale si catre gasirea propriei busole interioare, cea care daca ar fi intotdeauna urmata, v-ar conduce pe calea cea mai armonioasa catre voi insiva.
Fie ca era femininului sa va inspire inimile, sa va aduca cu toata intelepciunea primita in anahata, pentru ca intr-adevar acela este singurul canal de emisie - receptie folositor evolutiei, restul fiind doar un ping-pong de concepte, filozofii, adevaruri inalte ce odata rostite isi pierd insemnatatea, dar Viata reprezinta Traire si nu conceptualizare. Imi multumesc mie insumi ca, cumva am reusit sa imi servesc toate aceste minunate experiente de viata, pentru a ajunge aici, acum si doar A FI!
Trecu ceva vreme de cand nu am mai scris. Nici nu fura multe de spus, mai degraba de experimentat, caci doar in traire re-gasim adevarul, atunci cand ritmul isi penduleaza susurile si josurile, minimele si maximele, impingandu-ne catre gasirea optimului.
De cateva nopti, privind cerul instelat de la Harman, mi se tot arata un semn care nu stiam cu ce sa il asociez. Patru stele - puncte, din care unul se afla asezat echidistant fata de celelalte trei (un triunghi perfect echilateral cu un punct in mijloc). Evident, nu ma uitam in acelasi punct pe cer, la aceeasi adunatura de stele, ci regaseam acea structura in mai multe zone ale cerului, si parca in subtil mi se trimitea un mesaj. L-am si descifrat deunazi stand de vorba cu Andreea, si observand care sunt de fapt raportarile la propria fiinta si, evident la crestere. puntul din mijloc sunt Eu, iar echidistant fata de mine sunt energetica, vibratia si frecventa, cei trei parametri cu care lucram zilnic, si functie de care Totul se misca, capata sens in intelegere.
Primul parametru fara de care nimic nu misca ar fi energia, si spun ca nimic nu misca pentru ca unde nu este energie nu exista insufletire, o masina fara benzina este fix un morman de fiare nefolositoare pentru scopul creat initial. Suntem completi si perfecti intr-adevar insa completitudinea vine in relationarea barbat-femeie, si nu in solitudine asa cum oricine isi poate inchipui starea suprema. Nicidecum, suntem facuti unul pentru celalalt, desi in fiecare dintre noi se gasesc ambele aspecte ale principiului genului, atat masculin, cat si feminin. Adevarul sta in traire, dupa cum spuneam mai devreme, iar intensitatea trairii si deconspirarea mintii apare cu preponderenta in intimitatea barbat-femeie, unde cand privim cu adevarat intelegem jocul energetic. Energia furnizeaza suportul evolutiv pentru pipairea treptata a celorlalti doi parametri a vibratiei si a frecventei.
Ma aflu intr-o etapa in care mi se cere Asumare a ceea ce Sunt de fapt, dincolo de toate pretentiile mintii, dincolo de bariere si limitari. Astfel, universul, mental dealtfel, imi asterne in fata Calea, dar numai dupa ce in mine s-a luat deja hotararea limpede ca Eu sunt aici pentru a da maximum, pentru a FI in traire Omul despre care se tot discuta in spiritualitate de mii de ani, sunt puternic impins de la spate, si sustinut de creatie sa imi asum acest nivel de traire relationala, la fel cum si noua mea partenera este chemata catre acelasi lucru.
Nu va inchipuiti ca este simplu, mai ales pentru doi oameni care NU se cunosc, care s-au intalnit o singura data timp de o ora, in mod intamplator acum vreo doi ani. Singurul numitor comun este determinarea in Spirit, care vine din strafundurile Sinelui fiecaruia dintre noi, iar relationarea poate functiona Numai asumandu-ne cel mai mare grad de sinceritate fata de noi insine, fiecare devenind astfel punct de referinta pentru celalalt, mai ales pentru faptul ca NU exista pe terra acum un astfel de nivel de asumare, deci arata ca mersul pe bicicleta noaptea, fara far.
Din scurta perioada ce a trecut peste noi, se simt puternic recalibrari si fine reglaje, si se preconfigureaza oarecum si drumul, insa nu tot, ci doar urmatorul pas, suficient dealtfel pentru a mentine ferma in-crederea si pentru a ne juca cu cei trei parametri, a simti gustul diverselor frecvente si de a creea puternice ancore in lumina.
Observ un alt minunat lucru, si acesta este faptul ca in parteneriat, barbatul creeaza constient, iar femeia imputerniceste, si acest fapt il subliniez pentru toti barbatii si femeile ce citesc aceste randuri, cand veti cunoaste cu Adevarat in voi insiva IUBIREA, veti observa ca aceasta directie a lui Impreuna este sustinuta de catre limpezimea si intelepciunea Tatalui ce curge prin Fiu, imputernicit si sustinut Total de iubirea in Adevar a femeii.
"Cand doi in Numele Meu se vor aduna"... spunea Iisus si cam la asta se refera, femeia isi regaseste locul in inima deschisa a barbatului si acolo, dincolo de minte va gasi toata pacea, linistea, confortul de care are nevoie pentru a inflori, iar atunci femeia va deveni cu adevarat Mama pentru barbatul sau, il va sustine si imputernici in totalitate, pentru ca stie in subtil ca totalitatea alegerilor barbatului sunt doar in Numele Iubirii si al Adevarului, in Numele a ceea ce EA ESTE deja.
Aspectele mintii cad rand pe rand, ca spicele la seceris, programele vechi sau noi ce rulau inca in subconstient, si nu lasau entitatea sa Fie cu adevarat sunt deconspirate si colapseaza in neantul mintii de unde au si fost create. Ce ramane dincolo de toate invelisurile este Iubirea cea Adevarata, cea pe care omul o cauta constient sau nu de cand se naste si pana cand moare, de cand exista de fapt ca entitate spirituala, dincolo de bariera karmica a nasterilor si mortilor.
"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" mai spunea Iisus, insa mintea l-a preluat adliteram si a inteles cu totul altceva, asa ca reformulez acum si spun: "Eu sunt" este Calea, Adevarul si Viata, acel "eu sunt" din fiecare dintre noi, dumnezeirea de care suntem sau nu constienti.
Sunt numeroase niveluri ale iluminarii, precum exista numeroase grade ale inconstientei umane. Odata prins gustul trairii in Spirit nu mai exista cale de intoarcere catre experienta 3d, ceva te impinge dinauntru catre asumare clipa de clipa, catre evolutie, catre redescoperire. De-a lungul istoriei omenirii oameni deveniti iluminati si-au orientat privirile catre Adevarul in existenta, ce nu prea poate fi tradus in cuvinte, nici interpretat in intelegere, ci doar trait. Insa in spatele oricarui barbat trezit la lumina sta o femeie puternica si asumata, de veti privi cu atentie.
"Imparatia tatalui" este un "loc" pentru doi in schimb, si nu pentru asceti, nu pentru mici presupusi viitori buddha care stau sub un copac si mediteaza pentru a se ilumina, si care uita chiar fundamentul, ca barbatul adevarat este nascut de o femeie doar, una care iubeste dincolo de bariere ale conventionalului, normalului, moralului,etc. Astfel, in imparatie se intra Impreuna, de mana, atunci cand barbatul conduce prin intelepciune, iar femeia imputerniceste prin iubire.
Dumnezeu ca Tata este Intelepciune, iar dumnezeu ca Mama este Iubire. Numai impreuna pot forma acest Tot unitar care ne conduce in sfarsit Acasa, acolo unde miracolul nu exista ci se numeste creatie constienta.
Ne putem juca ca si pana acum, multi dintre voi o faceti in complacerea din parteneriate, care nu va satisfac cresterea in Spirit, dar alegeti confortul mental, caldurica unui acasa inexistent si obisnuit, dar acolo unde este obisnuinta este moarte, evolutia nu mai este posibila. Putem si intelege in sfarsit ca ceea ce numim viata este strict explorare in necunoscut, iar pasirea in acest necunoscut cu incredere te imputerniceste, iti da o forta vitala incredibila cu care poti muta muntii din loc. Evident, exista si posibilitatea pasirii in necunoscut cu neincredere, cu vinovatie, cu teama, cu regret, insa e cazul sa stii ca ceea ce esti - aia atragi, in mod invariabil.
Infinitul este format din doua bucle, doua forte complementare in perfecta balanta, masculin si femeinin complet asumat, peste care ritmul nu isi mai taraste pendului timpului ci intepeneste in eternitate, cel pe care cauza nu il afecteaza, pentru ca El insusi devine cauza propriei existente.
A tinde catre pefectiunea care Suntem, cea a fiintei reale inseamna a pasi cu in-credere in Spirit, inseamna a inlatura toate aspectele mintii, care pentru a face posibila experimentarea vibratiilor joase a coborat la nivel 3d, preluand treptat conducerea, insa a sosit vremea ca instrumentul minte sa fie repozitionat in locul sau de instrument, nu de conducator. Lasa adevarata fiinta interioara sa straluceasca si vei deveni cu siguranta Lumina, vei deveni ceea ce esti deja, insa nu iti permiti sa "vezi" cu mintea.
Va imbratisez dragii mei cititori, si va multumesc ca existati. Imi propun acum o tema, despre care se discuta mult si evident se si abereaza mult, pentru ca intotdeauna exista si raspunsuri din minte care par a fi cele potrivite in alegerile facute... doar par insa.
In intruchiparea omului trezit sunt soua aspecte congruente dar antagonice in acelasi timp, doua aspecte care il ajuta sa evolueze, deasemenea sa si involueze in acelasi timp. Un aspect este starea de constienta, de atentie asupra propriei fiinte, aspect ce mentine entitatea in cauza in starea de trezire. Celalalt aspect, antitetic este egoul, care nu moare, insa este mult mai usor de surprins, de scos la lumina si de constientizat, odata cu trezirea Spiritului.
Insa, mintea cauta miliarde de scuze, de motive, de cai ocolitoare, doar pentru a nu fi pusa in fapt, doar pentru a nu fi deconspirata ca ea este responsabila pentru actiune si nicidecum lumina si iubirea ce pretindem a fi. A fi constient inseamna a te vedea pe tine asa cum esti acum si a te accepta, si nici pe departe asa cum ai vrea sa pari, in lumina reflectoarelor.
Mintea... s-a vorbit si se vorbeste atat de mult despre acest termen, incat multi nu mai stiu ce sa mi creada. mai ales ca nu au deconspirat-o decat prea putini pe cea proprie pentru a intelege cu adevarat ca ea nu este decat o sumedenie de actiuni si experiente trecute. O ingramadire de amintiri - memoria! Sa presupunem ca intri intr-o biblioteca total nepregatit in vederea a ce doresti sa studiezi, si o iei la intamplare, si citesti din diverse domenii. Odata cu cresterea nivelului de informatie, evident creste si capacitatea de a selecta aceasta informatie, insa niciodata tu nu te poti identifica cu informatia insasi - Tu nu esti cartea prafuita ce sta pe un raft si asteapta sa fie citita. Informatia aceea din carte pentru a fi accesata are o singura sansa, aceea de a interactiona cineva cu ea, in schimb ce tu, cel care te confunzi deseori cu informatia pe care o detii esti cel ce selecteaza, cel ce alege urmatoarea experienta. Sumedenia experientelor de viata prin care trecem ne face sa crestem tocmai datorita faptului ca experienta este singurul lucru notabil in evolutie.
Mintea are accesul si controlul la uriasa banca de date a experienteleor vietii noastre, si mai mult a vietilor noastre, insa aici este deja alta discutie. De fapt, mintea este suma acestor informatii, ea este memoria, si ii permit sa compar aceasta minte - memoria cu cea mai mare bilbioteca din lume, cu bibliotecar cu tot! Spun cu bibliotecar cu tot, pentru ca ori de cate ori este pusa in fata noului, bibliotecarul din ea spune: Stiu! Am citit io o carte de pe raftul 3 camera 22. Desi pare sa aiba logica, situatiile parand asemanatoare, sumedenia de cauze ce le-au dat nastere este cu siguranta diferita. Astfel ia nastere si unicitatea trairilor, cauze diferite - efecte diferite. Deci factorul minte, ce nu-l putem deloc neglija, ci mi degraba tine sub observatie, aduce in orice situatie noua o ipostaza trecuta din propria experienta, sau vreo fantasma asociata cu trairile celorlalti, despre care ea are cunostinta... „in treacat“ - fara aprofundare si intelegere. Toate „imaginile“ pe care le serveste drept imaginatie sau solutie, nu provin decat din trecut din memorie.
In incercarea de a construi mental un plan, o idee, fara a te baza pe intuitie si pe simtirea fluxului de energie ce curge inspre si dinspre fiinta, toate piesele acelui puzzle sunt/fac parte din istorie, ne-avand aproape nicio relevanta in situatia actuala, nici macar in similitudine. In incercarea ei de aproximare a realitatii individuale, mintea umana in permanenta invita trecutul in prezent, pentru a se asigura ca stie/este pregatita sa faca fata situatiei date. Ori situatia data este data intocmai pentru a ne ajuta sa crestem din punct de vedere al intelegerii Spiritului si nicidecum pentru a repeta mecanic vreo experienta trecuta. Chiar si intre doua cesti cu cafea, din doua dimineti diferite exista mari diferente, chiar de cafeua pare a fi aceeasi.
Cum putem insa identifica mintea altfel decat supraveghand-o? Stim deja ca noi nu suntem biblioteca, si nici bibliotecarul, ci mai degraba fluxul/curgerea, spatiul vid dintre litere si cuvinte, cel care permite culegerea si asezarea literelor in ce ordine dorim pentru a forma noi cuvine cu noi intelesuri, si/sau pentru a ne defini cuvinte din propria existenta, acolo unde tot mintea le-a atribuit sensuri eronate.
Un spirit puternic este insotit deopotriva de o minte la fel de puternica care sa i se impotriveasca pe masura imi spunea candva Octav, si asa si este! Nu exista „branza buna“ decat in „burduf de caine“ si pe masura ce constientizam asta, intelegem ca doar de noi depinde cum si de ce actionam, motivati de ce anume din noi, fie de catre impulsurile mintii care cauta intotdeauna similitudini cu ceea ce „stie deja“, fie de catre inima/iubire/acceptare, care iese din tiparul dualistic de bine- rau. Abia dupa ce incepem sa privim cu mare atentie modul de actionare al mintii, sa intelegem ca este impotriva propriei fiinte si a lui Unu deoptriva, ca are doar interese meschine de vampirism energetic, de manipulare si control, de posesiune, abia atunci realizam ca cei mai buni prieteni ne sunt cei mai mari dusmani de fapt si nu cei pe care ne sunt de fapt alaturi. De fiecare data cand ne este dat sa simtim orice altceva in propria fiinta decat iubire, si ne uitam cu atentie la asta, chiar de mintea gaseste imediat vinovati si responsabili de situatie „in afara“ incepem sa „vedem“ ca potrivnicia noastra mentala este tocmai hopul ce-l avem de sarit, de inteles si de acceptat. Nu exista vreo alta situatie posibila in manifestare, in care vreun „prieten“ sa iti fi spus asta „cu frumosul“ si tu sa fi si priceput! Astfel deseori ne regasim in relationari in fata furiei, maniei, violentei, urii, geloziei, si intelegem ca toate acestea traiesc prin noi, noi suntem cei care ne consideram indreptatiti sa le furnizam energie astfel incat aceste entitati ale „eu“-lui pluralizat sa existe.
Maniera optima de creatie constienta nu se refera la planul material, si nici la bagajul de informatii ce-l caram in „biblioteci“. Cunoasterea ofera entitatii posibilitatea iesirii din dualitate, intelegerea unei perspective mult mai vaste, aceasta devenind constienta ca momentul acum este de fapt rezultatul miilor de ore de munca depuse cu siesi, deci s-a intamplat deja. Asa este, fiecare moment acum pe care deja il experimentam s-a intamplat deja in planul cauzal, deci a crea constient pleaca din acceptarea acumului, intelegerea cauzelor determinante si schimbarea lor in favoarea a ce dorim sa cream. Pare complicat, nu spun ca nu este, deoarece aici se amesteca in permanenta mintea - memoria care ne serveste pe tava clisee apuse precum solutii la prezente sau viitoare aspecte ale vietii. De aceea in tot acest joc al creatiei constiente, cel mai important aspect ramane autosupravegherea mintii. fara acest act de vointa continuu starea de constienta scade, evident probabilitatile de implinire a ceea ce ne dorim din inima scad.
Varianta cea potrivita este starea de non reactiune si de autoreflectie. Un om constient nu se grabeste, penstru ca stie ca nu are unde, si mai ales stie ca graba inseamna minte - inseamna eroare! Interesant este ca mai exista un fel de eroare, cea constientizata, dar pe care alegem sa o repetam la nesfarsit, pana cand ii va veni si ei in sfarsit vremea sa nu mai fie repetata. De exemplu stim si intelegem cu totii ca fumatul ne dauneaza, dar alegem sa mai fumam inca o tigara. Pot alege sa cred ca la un anumit nivel nu dauneaza, ca poate fi suplinit energetic si vibrational, insa stiu cu siguranta ca este impotriva fiintei, si mai mult decat atat, este o cauza ce o pot schimba printr-un simplu act de vointa constienta sustinuta.
Nu astea sunt cele care „ne omoara“ in schimb, ci cele pe care refuzam sa le privim in ochi si le dam zi de zi energia noastra. Hranim cu inconstienta noastra demoni avizi de energie ce doar astfel pot supravietui, astfel devenim inconstient responsabili de tot ceea ce numim disagreabil in noi insine si in jurul nostru.
A crea constient inseamna a fi lipsit de frica si mai ales de scop, inseamna a curge odata cu acumul in noi si de a reflecta iubirea noastra preturindeni. O astfel de afirmatie scandalizeaza mintea insa, care sustine ca ea are de facut, de indeplinit sarcini, si nicidecum nu ar fi posibil acest lucru, fara ea si fara tel/scop. Dar pentru asta e necesra sa intelegem ca viata este o scoala, si ca facem parte din „programul terra“ doar pentru a absolvi aceasta scoala. Orice alte implicatii mentale ne indeparteaza de la fundamentul acestui rationament logic si legic, evident. Odata ce suntem pregatiti sa curgem, odata ce nu ne mai impotrivim si devenim lichizi si transparenti, energia va curge prin noi ca printr-un canal liber al Sursei, fara obstacolele mintii. De fapt, as putea afirma ca obstacolele in viata nu sunt decat propriile impotriviri la curgerea lina, insa ele provin din ingoranta, din neacceptare si neintelegere a cum stau lucrurile de fapt.
Mintea tinde sa „stie“ - sa aiba certitudini ale confortului existentei sale, inainde de a pasi in gol - in necunoscut. De aceea se numeste necunoscut tocmai pentru a pasi liber in el, liber de frici, de intentii sau de scop. Vrerile pe care mintea le concepe sunt liste nesfarsite de conditii si limitari la care noi supunem universul, nedandu-ne seama ca in loc sa oferim, cerem in permanenta, desi avem totul asigurat. Odata cu inspirul suntem deja deacord sa continuam, ne dam semnatura ca realitatea sa continue in acest mod, in care o percepem acum. Insa am vazut bine ca lucrurile care se petrec acum ele „deja au avut loc“ in planul cauzal, mai exact o serie de circumstante a condus exact spre rezultanta realitatii ce o traim in experienta. Pentru a pretinde armonia, noi insine trebuie sa functionam in armonie cu totul. Este de facut pace, de conciliat trecutul si de eliberat, pentru a nu ne mai sufoca moment de moment Acumul.
In fiecare dintre noi salasuieste potentialitatea unui Om adevarat, iar aceasta potentialitate scade pe masura ce inconstienta are un nivel ridicat in manifestare. Am inceput prin a privi la altii erori si a nu le repeta, pentru ca inteleptul invata si din greselile altora spune un proverb, insa atunci cand incetam sa mai pretindem ca este cineva „in afara“, cineva pe care am putea sa il judecam cu mintea, abia atunci vom regasi in noi, tot ceea ce am fi avut de reprosat oricui, in orice circumstanta. Ele sunt acolo doar pentru a ne uita la ele ca exista, si pentru a nu investi energie in a actiona impotriva, ci pentru a le constientiza si a le schimba in plan cauzal. Orice cauza constientizata nu va mai aparea in manifestare, nici fizica, nici pe alte planuri. Desigur, dupa cum legea afirma sunt numeroase planuri ale cauzalitatii, pe care mintea nu le poate cuprinde, insa este in natura umana sa intelegem mecanismul de feedback dintre cauza si efect, chiar si atunci cand se pare ca o cauza ne aluneca printre degete. Atunci cand vrei sa controlezi, atunci detii de fapt cel mai putin control si cea mai mare marja de nesiguranta. Situarea inafara dualitatii te pozitioneaza in locul de unde poti viziona linistit propria-ti viata, fara a te amesteca cu mintea. Nu ai un rol, nu ai un scop si nu ai vreo menire. Poti afirma insa ca inlauntrul nostru se naste o chemare catre ceva anume, care ne urmareste si care ne conduce pasii pe carari necunoscute, tocmai spre infaptuirea ei. Insa... Atentie! Cararile sunt chiar necunoscute, de multe ori misterioase si aproape de neexplicat pentru minte, ori de cate ori vei vrea sa „stii“ inainte de a pasi in bezna creatiei, de atatea ori ti-o vei lua peste bot. E simplu dealtfel, nu mintea este cea care strajuieste si ne calauzeste pe aceste poteci, ci constiinta, in-crederea, iubirea. Multi confunda iubirea cu a tacea din gura si a fi luat de prost, o confunda cu „nu e treaba mea - nu ma amestec“, o confunda cu statul si privitul de la distanta in loc de patrunde cu incredere in cea mai intunecata bezna, tocmai acolo unde mintea crapa. Experimentam acum la nivel unitar lucruri pe care nimeni niciodata nu le-a mai trait, iar acest tumult de evenimente chiar ne pune pe tava situatii favorabile de a privi lucrurile dintr-o alta perspectiva. Vremuri noi - perspective noi. Ce se intampla cand incercam sa peticim problemele in loc de a le rezolva? Cred ca asta deja am observat cu totii, suntem perfecti unul pentru celalalt, ne aducem in manifestare exact ceea ce avem nevoie pentru a creste, dar asta au inca multi de inteles, chiar si eu cel din spatele acestor randuri, as fi ipocrit daca nu as recunoaste-o.
Din ce in ce mai profund la nivel individual si nu numai, ignoranta afecteaza si impinge catre constientizare. Este evident faptul ca ne aflam aici, acum in situatii de cele mai variate, cu teme de asumat din cele mai variate. Astfel si nivelul de vibratie difera de la o entitate la alta, si acesta este cel care traseaza linii de intersectare infoenergetica sau nu. De aceea fiecare cu calea sa, fiecare cu temele sale de asumat la scoala pamant. Unii au lectii doar pentru viata asta, fiid aproape de absolvire, altii sunt abia in „clasa a patra“ ba mai si raman repetenti. Nu putem fii cu totii la fel, si nici nu suntem, aceste vibratii diferite in entitati ajuta intocmai la creerea cadrului perfect pentru „lectii“.
In a tinde spre constiinta este de luat in calcul in permanenta potrivnicia mintii ce ne trage inapoi catre dualitate, catre tridimensionalitate si catre a trai in canoane prestabilite de catre altii. Nu poti vedea padurea toata insa decat de te vei urca in varful celui mai inalt copac din ea, si nici asa nu vei putea vreodata cunoaste limite ale orizontului, pentru ca ele nu exista. Nimic nu este finit, nimic nu are limite bine definite. Ceea ce putem numi o bariera, o delimitare stricta a „ceva“, privita mai atent observam ca nu este decat o intentie ce aseaza energia sa curga in acel tipar pentru a crea minunatele forme cu care ochii mintii sunt obisnuiti. Astfel traductorii mintii/organele de simt nu pot interpreta si nu pot deloc aprecia in mod adecvat realitatea. Realitatea poate exista numai la nivel de funament, de esenta in spatele universului holografic.
Atentia reprezinta cheltuire de energie, iar schimbarea perspectivelor de prioritati in investirea energie noastra, o reprezinta intocmai vointa constienta. Fara vointa sustinuta nu poate exista atentie focalizata, iar fara atentie pe propria fiinta nu poate exista stare de constiinta. Pe masura ce ne uitam mai atent la noi insine realizam ca energia este pretioasa, si la randul nostru devenim selectivi in a alege pe ce anume sa o cheltuim. Ve urez sa mergeti cat mai profund cadre miezul fiintei voastre, sa va cufundati in nimicul interior, sa ascultati linistea si pacea de acolo, iar mai departe veti fi calauziti cum sa procedati. Veti sti odata ajunsi acolo care este modalitatea de conciliere a tuturor paradoxurilor existentiale, si incotro sa va indreptati Atentia Constienta!
Ma gandeam astazi sa vorbesc ceva despre cele doua aspecte ale naturii oriceului, din doua perspective toatal diferite, poate chiar antagonice. O sa scriu cate ceva despre Viata si despre Moarte interpus intre pesperctiva Spiritului si perspectiva trairii in constiinta tridimensionala, mentala.
♠
Pentru inceput, este necesar sa pricem cu mintea ca noi, cei care observam si ne exploram realitatile individuale, NU putem fi totuna cu Observaorul! Atunci cand mergi la cinema, tu esti cel care inregistreaza proiectia pe un ecran, dar tu nu esti imaginea proiectata pe ecran, asta este evident oarecum. Atunci cand pricepi ca realitatea, sau ceea ce numesti tu a fi realitatea pe care o experimentezi chiar in acel moment, este total eronat „perceputa“ pentru ca ea este filtrata prin banda de frecvente ce o pot asimila cele 5 simturi primare: vazul, gustul, mirosul, auzul, simtul tactil. Aici mi-as permite o mica parenteza si as face comparatie din lumea pe care o cunoastem cu totii si as observa in natura ce alt fel de simturi mai exista, la alte animale, si realizam ca simturile noastre primare sunt totusi intr-o plaja de frecvente destul de stramta. Incepem sa „vedem “ faptul ca ceea ce apreciem ca fiind realitate cu cele 5 simturi, devine foarte posibil NUMAI datorita limitarii doar la ele, sa fie pe aceasi masura total neadevarat? fals? o proiectie? o holograma? un film?
♣
Cercetatorii in multe domenii, la fel si misticii de pretutindeni, la fel si texte vechi ale omenirii afirma asta. Sa fie oare o coincidenta acest fapt? Ce mi-ar putea scapa mie cel care privesc viata intr-o maniera in care m-am nascut ... deci o sa mor, deci tre sa ma grabesc ca am un timp limitat de „facut“ lucruri pe-aici, deci ma grabesc tare??? Cred ca esenta!
Ceea ce face difernta intre notiunea viata si notiunea de VIATA, este cunoasterea, iar cunoasterea iti ofera posibilitatea sa „vezi si intelegi“ adevarata perspectiva prin care starea ta de receptie nu mai depinde doar de cele 5 simturi, altele le suplimenteaza precum ratiunea, intuitia, intelepciunea, iubirea.
♥
Recent cercetatorii in mecanica cuantica au aratat ca moartea este o fantezie, ca ea nu este reala! Astfel, cele mai multe minti o si transforma in realitate, prin insasi fuga de a intelege cu adevarat ce este moartea. Se pare ca creierul uman emite un curent electric, este practic o sursa de electricitate de vreo 20W. Frumusetea faptului, consta in faptul ca sursa aceasta nu dispare dupa „moartea fizica“ somatica, acest lucru a putut fi masurat. Acum, imi pot pune intrebarea daca laboratorul este real, sau chiar creierul este real, pentru ca stiu deja ca Materia este 99% vid? Da, ma pot gandi si asa, si realizez in ansamblu holoproiectia la care „ma uit“, propria mea viata, cea in care Eu pot avea pozitii, una de spectator - contemplator, una de actor, sau cea de regizor scenarist. Acum te intreb pe tine, cel care citesti asta, in ce pozitie ai dori sa te situezi, sau in ce pozitie crezi ca ar fi corect sa fii pozitionat pentru ca Totul sa inceapa ca capete un sens? Cu siguranta imi vei raspunde ca in pozitia de regizor - scenarist, pentru ca iti place cum suna, insa acest lucru necesita un lucru in prealabil... Trezirea spirituala - Iluminarea.
♦
Pentru a putea „lua in frau“ haturile propriei vieti, este necesar intai sa stai, sa fii in pozitia observatorului, cea a celui care doar contempla viata, o admira ca pe un film - asa si este de fapt. Pentru a te putea urca pe cal, este necesar intai sa il dai jos pe cel care calareste, iar cel care calareste, este pilotul automat. Unii il numesc ego, corp minte - ego, legiune de eu-ri pluralizat, etc, cert este ca acest pilot automat este cel la comanda acum, si el este reprezentat de inconstienta, neatentie pe proria fiinta. S-a spus de multe ori ca unde iti tii Atentia, sau mai bine pe ce iti tii Atentia, acolo si esti. Evident ca este si adevrat, atentia ta nu este de fapt decat energie, pe care tu alegi pe ce sa o consumi!
Dupa ceva „zbateri“, in momentele in care incepi sa il sugrumi pe pilotul automat, incepi sa vezi cam cum ar fi in sa te urci in Sa! Dar pilotul automat este atat de puternic, - evident, El este Toata energia ta investita de pana Acum, deci da, e cel mai puternic adversar al tau... Singurul de altfel! La un momentdat reusesti si il dai jos de pe cal si il omori cu ATENTIA TA CONSTIENTA, si te sui triumfator in locul lui. Felicitari, atunci esti cel ce a primit cunoasterea, sau mai bine spus, accesul la cunoastere, care este un Vast ocean, reprezentat de mintea colectiva, de ce universala. Semnificatia dualitatii dispare ca notiune relevanta si intelegem ca Cunoasterea, in sine, nu este partinitoare, duala, nu poate apartine binelui sau raului, ea doar exista, ca unealta de lucru, de operare in marele proiect al creatorului suprem, cu un minunat rol de ghidare. Totul tine in acum de alegere, iar alegerea iti apartine de fiecare data!
♠
Esti cel ce l-a infrant pe Ego, pe piotul automat? Atunci esti cel care AI MURIT! Exact, pentru tine Cel ce Acum exist,i vechiul tu incepe si se disipe in neantul minti,i de unde a fost si creat delatfel. Ceea ce ramane, esti chiar Tu insuti, Cel Autentic. Acum putem intelege ca fara ca Tu sa tai orice string energetic constient sau inconstient cu orice crezi cu mintea ca esti, nu te vei putea cunoaste pentru ca inca vechiul tu, va exista prin tine.
Aflam ceva surprinzator aici, ca deja se poate sa „mori“ de mai multe ori intr-o viata, si culmea, in mai multe moduri. Cand ai murit prima oara abia, devii capabil sa intelegi ca moartea, asa cum o percepem noi cu mintea - NU ESTE REALA, ci Adevarat este faptul ca Moartea Este cea din care de fapti te NASTI, atunci cand pilotul automat este scos din functiune, daca va aduceti aminte ce canta popa de biserica de paste? „Cristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand, si celor din morminte, viata daruind!
Ehe dragii mei, nu se refera la faptul ca trupul lui fizic a fost „omorat pe cruce“ ci la faptul ca in acel moment a fost Iisus daruia oamenilor Constiinta cu care a venit, si o daruia Oricui, ceea ce inseamna ca oricine putea deveni „Una cu Tatal!“
♣
Ciudata Moarte este de fapt viata a milioane si milioane de oameni ce sunt cufundati in ignoranta, in moarte spirituala, exact in acest moment in care si cititi asta. Ce sens si ce valente noi capata atunci viata? Mai putem acum privi viata ca pe o scurta si neinsemnata perioada de timp, ca o mazgalitura fina pe pagina ingalbenita a vreunui calendar galactic?
Nu, viata nu este si nu a fost vreodata acelasi lucru cu expresia „sunt in viata“, pentru ca defapt este exact invers: Tu Esti Viata!, mai ramane de descoperit si de catre Tine Insuti asta! Deci Viata nu este acel lucru mic si limitat de mintea 3D,cea a senzorilor perceptuali. Acum este lesne de priceput de ce se spune ca atunci cand nu-ti e frica sa mori, ai curaj sa traiesti? Unii ar putea intelege aici ca ma refer la „acea viata de dupa moarte“, dar nu la aceea ma refer, ci la cea Nemuritoate, Inefabila, Perpetua si Eterna! Constiinta este cea permite omului ca capete aceasta valenta, adica sa isi atinga maximum de potential in manifestare.
Dincolo de aparente sta realitatea substantiala, Adevarul in a carei cautare continua este entitatea numita om. Numai Adevarul te va elibera, spunea iisus.
Intelegerea acestor fenomene descrise mai sus te va conduce catre pozitia in care esti regizor - scenarist al propriului tau film de viata. De aceea entitatea umana este proiectata sa locuiasca cu intelegerea in sanul „locuirii in Acum“, dincolo de dualitate, dincolo de notiunea de moarte fizica, mai degraba o fiinta ne-limitata decat de propriile ... perceptii. In calitatea de creator constient este necesar sa „stii“ in permanenta ca ceea ce „vezi cu ochii“ nu este real! Atunci cand uiti asta, si te comporti altfel, cazi in rolul inconstient de actor in care marele papusar Viata face cu tine... ce vor altii.
Dincolo de moarte si nastere trupeasca, Constiinta pura este constanta din toate punctele de vedere pe care le putem considera, totul ceea ce face sa para ca lucrurile ar putea sta altfel este interpretarea unei minti, sau a multora, care nu pot pricepe ca Universul Este mental!
Din teama de necunoscut, pilotul necunoscut nu va accesa niciodata posibilitati care sa va impinga tocmai la propia sa deconspirare. Trezirea spirituala este o adevarata revolutie a constiintei individuale, nelasand loc pentru nimic altceva, nelasnd loc catre „drum inapoi“.
