Voi scrie astăzi câte ceva despre femeie, despre energia feminina, și, nu în ultimul rând despre iubire.
Absolut tot ceea ce scriu, aspectele de viață abordate, sunt trairile mele, nu plagiez, nu ma inspir, ci doar relatez cu cuvintele mele, prin prisma în care eu văd lucrurile că se așeaza în adevăr și în iubire. Viața este cea care mă inspiră clipă de clipă, și aș putea vorbi mai mult decât trăiesc, la fel aș putea scrie. Însă cui folosește acest lucru? Sigur sunt oameni care se regăsesc în cuvintele mele, oameni a căror inimă rezonează cu iubirea mea, minți al căror adevăr a fost descoperit prin tăiri individuale, însa, pentru marea majoritate, sunt doar vorbe goale, lipsite de conținut, acest conținut fiind tocmai experiența individuală ce le lipsește.
Trăim în prezent intr-o goană febrilă de acumulare de informație, peste tot, sub orice formă, informația curge râuri spre noi toți, iar de noi depinde doar discernământul, și unghiul (nivelul de înțelegere) din care privim lucrurile.
De când venim în această lume ca Spirit ce îmbrățișează forma, prima amprentă lăsată în subconștientul nostru este cea a mamei. Mama, cea care dăruiește viața, cea care crește și susține Spiritul întrupat să devină ceea ce e menit să devină... Dar oare, câte mame știu că copii lor nu sunt de fapt „ai lor“, câte mame știu că acești copii sunt Spirite încarnate venite la școala pământ să își facă temele de viață, câte mame își cresc copii liber, sprijinindu-i să devină ceea ce Sinele lor vrea sa devină, împlinindu-și astfel menirea? Foarte puține știu, și mai puține dintre cele care știu aplică, iar dintre cele care aplică tot mai puține și reușesc. În majoritatea cazurilor, destinele se împletesc și se încâlcesc în aspecte emoționale nerezolvate, în frustrări acumulate din cauze multiple, în lipse, probleme, necazuri și nevoi, astfel, copilul ce vine să se bucure, să experimenteze forma și materia se dezvolta nici pe departe armonios în Lumină, ci contorsionat, reprimat, modelat și șlefuit aspru de toate aceste aspecte nerezolvate ale mamelor, care în iubirea lor dăruiesc viața, iar apoi o sugrumă modelând caracterul, personalitatea și subconștientul copilului după cu totul alte criterii și priorități, decât adevărata menire a acestuia, care nici măcar nu este cunoscută în probabil 99% din cazuri. Poate în familiile unde s-a studiat astrologia, părinții să țină seamă oarecum de Nodul Nord al copilului, axa care amprentează la naștere un tipar al acestuia, o menire, un destin în linii mari.
Ați putea spune ca sunt nebun, ca nu există așa ceva precum predestinarea, însă eu va spun că există și argumentez: dacă exista o cauză precedentă apariției unui copil pe lume, ea este atât de complexă, încât în Sine așterne calea pe care acest Spirit va păși în experimentarea sa a vieții terestre. Să nu ne închipuim acum de dragul poveștilor cu ursitoare, că în această cale nu exista flexibilitate, eu unul o privesc ca pe un arbore, rădăcina fiind nașterea, tulpina fiind amprentarea psiho-emoțională subconștientă în familie, (cei 7 ani de-acasă), iar apoi treptat ce ajungem spre ramuri, într-adevăr va depinde de karma ce alegeri facem și nu de liberul arbitru așa cum multi gândesc fals că ar fi. Viața pe terra în corp fizic este un cerc închis, unul al karmei, întâi al familiei de suflete din care face parte, apoi cea individuală, odată cu maturizarea fizica intelectuală și ulterior cea emoțională. Singura poartă de ieșire din acest cerc vicios al karmei este evoluția, care are loc gradual, treptat, viață peste viață, peste viață trăită, până ce treptat entitatea își asumă lecții din ce în ce mai ample și mai grele. Evident, evoluția conduce la un moment la ieșirea din karmă, atunci când lecțiile, în mare parte sunt asumate, Spiritul se așează în Adevarul interior, care devine de neclintit, pentru ca este cel al Sursei, nu vreunul împrumutat de la vreo altă minte umană, singurele lecții ce le mai are de străbătut fiind cele ale creșterii și maturizării emoționale.
Foarte mulți oameni cu care intru zilnic în contact, vorbesc despre iubire, țin cursuri și conferințe, vindecări și terapii de tot soiul, însă oare câți dintre ei realizează că sunt în eroare? Că nimeni nu învață nimic pe nimeni? Că nimeni nu poate vindeca pe nimeni? Tot ceea ce suntem unul pentru celalalt în aceasta incredibil de (aparent) reală iluzie, pe care o numim realitate, este o minunată oglindire a nivelului (lecției) pe care Spiritul o asimilează la orice moment dat. Pentru a pricepe mai bine fenomenul, atașez un clip mai jos:
Un singur lucru face ca acest efect, devenit și vizibil pentru ochii de carne să se petreacă. El se numește Rezonanță. Astfel oamenii rezonează între ei, ideile rezonează între ele, inimile rezonează între ele, totul precum acest pahar la influența sunetului, precum diapazoane magice lovite unul de celălalt, discrete și intime zbârnâieli ale nevăzutelor corzi ale creației, de peste timp, de peste spațiu. Astfel se poate explica acest noian, acest uriaș haos de credințe mentale în te miri ce: moaște, icoana nuștiucare, creștinism, musulmanism, ideea de la conferința nuștiucare, metoda și terapia respectivă, inventată și aplicată de nuștiucine, etc, etc...
Mintea nu are un dumnezeu... are o infinitate, definiți fie de stare, de intenție, de dorință, convingere, de atașament, etc, toți interschimbabili intre ei, niciunul cunoscând pe celalalt la niciun moment al existentei sale. Mintea umană este precum o frunză în bătaia vântului creației, întotdeauna supusă pierzaniei, întotdeauna în căutare de altceva care să-i astâmpere setea, dorința arzătoare și nesfârșită de necunoscut.
Pe aceeași măsura mintea analitică, cea care împarte, divide, așează, structurează, nu este capabila să își recunoască propria sursă, la fel cum calculatorul meu nu știe ce e aia o priză, deși „se bucură“, și funcționează tocmai datorită faptului că l-am băgat în priza.
A vedea dincolo de aparențe este un mare dar, însă și un mare chin, pentru cel ce îl primește. Acesta este Omul adevărat, cel ce prin inimă s-a racordat la Adevărul imuabil, și își folosește mintea doar pentru a deconspira iluziile în care tinde să îl poarte, cel ce își folosește mintea în scop constructiv, aliniată cu intenția inimii, așezat în Adevarul creației. De ce un dar? Simplu, pentru că dincolo de ceea ce un om ii apare a fi, el vede esența, vede de unde vine și încotro se îndreaptă, și un chin, pentru faptul că știe ca nu îl poate ajuta, nu îi poate curma suferința, nu îl poate scoate din mizerie, pentru că întocmai Calea de a ajunge acolo este individuală, doar durerea, disperarea, eșecul, suferința, fiindu-i reali maeștri omului netrezit.
Dragii mei, nu am cum să vă ajut, nu îmi stă în putere oricât m-aș strădui de tare, oricât de mult mi-ați asculta cuvintele și chiar ați aplica orbește ceea ce spun, cum au făcut-o milioane de discipoli ale miilor de maeștri de-a lungul vremilor, tot nu v-aș putea ajuta. Singurii care vă puteți ajuta sunteți voi înșivă, Sinele oricum vă dă în orice clipa fix experiența de care aveți nevoie pentru a crește și pentru a evolua. Ceea ce pot cu adevarat să fac pentru semenii mei este sa îi iubesc așa cum sunt ei acum, mai pot sa îi ajut să înțeleagă oarecum, gradual, haosul în care au căzut, și aceasta numai atunci când îmi este cerut acest ajutor, căci dacă paharul din videoclipul de mai devreme ar fi fost din fier, el nu s-ar fi crăpat la acea frecvența, nu îmi place sa vorbesc în urechi de lemn, nici să bat la porți încuiate.
Aceasta paranteza o închid, și merg acum spre energia feminină, cea dătătoare de viață, cea pururea fecioară, kundalini, Isis, Maria, sau câte și mai câte nume i s-au dat de-al lungul timpului și latului pământului.
Femeia... femeia este cea care dă viață și cea care sprijină viața să se dezvolte. Spuneam într-o postare trecută, că femeia iubește nativ, instinctual, că ea nu știe de ce alege sa iubească bărbatul ales, însă îl alege, îl susține să devină ceea ce el nu știe că este capabil să devină. Însă ceea ce nu am spus, este faptul că deși condusă și însuflețită de energia feminină creatoare, și femeia are o minte, un subconștient grevat de toate neajunsurile traiului în corp. Asta face ca iubirea oferită de ea, indiferent dacă ne referim la iubirea de mama, sau la cea de bărbat (soț), să fie trunchiată, scâlciată după mutilările emoționale ale propriei copilării, și ulterior ale frustrărilor, eșecurilor, dezamăgirilor în dragoste și relații, etc, făcând din femeie un instrument manipulat prin propria sa minte, care oferă, dar numai condiționat, sau când oferă liber, are așteptari, sau tot felul de alte ipostaze nefericite în care se regăsesc marea majoritate a cuplurilor de astăzi, a relațiilor mama copil.
Ceea ce puțini au înțeles este că nu gândul este cel ce crează, el este cel ce însoțește și definește creația, întotdeauna mintea analitica fiind grevată de emoțional. Astfel spun că gândim ceea ce gândim Datorita emoțiilor, sentimentelor pe care le avem, și niciodată invers. Gândul este cel ce dă curs, frâul liber manifestării, sau cel care o blochează și o suprimă. Astfel, femei de toate vârstele inconștiente de faptul că gândesc și acționează așa cum o fac zilnic, tocmai datorită reprimărilor emoționale, datorita faptului că inimile lor s-au închis de la loviturile primite sub centura din partea egregorului masculin, iar acum, asistam la o inversare de roluri pe terra, în care multe femei au devenit masculine prin excelență, iar bărbați au reînceput să devină sensibili și iubitori.
Cum se poate una ca asta? Simplu! Sinele experiementează oriceul în Acum, toate posibilitațile, toate variantele, și asta pentru un mareț scop final: Descoperirea individuală, înțelegerea faptului că suntem atât femeie cât și bărbat fiecare dintre noi, indiferent de sexul pe care îl poartă corpul nostru. Nu se poate acum însa sa ne plângem noi bărbații treziți, că femeile au devenit bărbați, deoarece asta am creat de-a lungul veacurilor, am pus femeia la cele mai grele munci, i-am dat copii în burți de crescut, apoi de născut și de îngrijit, apoi tot felul de alte responsabilități de natura masculina. Acum, femeia nu mai știe cum să fie femeie. A uitat, și a devenit o minte rece și calculată, cu emoții reprimate, pe care consideră ca nu este acum momentul să le trăiască și mai degrabă fuge de ipostaza respectivă, o femeie închisă sexual, care arareori alege bărbatul pentru a întreține acte sexuale sporadice, sex ce împlinește doar mintea/animalul și nu Sufletul, nu Spiritul.
În această variantă femeia duce dintotdeauna un joc al disimulării, al controlului din umbra, a statului în espectativă, un joc de natură masculă care dealtfel a fost jucat de la începuturile creației de către mintea masculina. Ne regăsim în acest acum, în ipostaza în care prea puține femei își mai oferă iubirea necondiționat, în schimb marea majoritate au preluat atât de multe atribute masculine încât au devenit băieței cu pizdă asa cum îmi place sa le spun.
În dorința lor mentală de a controla jocul, vor sa fie sigure de ceea ce consideră ca li se cuvine, astfel „al meu“ a devenit o carte importantă, pe care o țin bine ascunsă în mânecă, departe de privirile îndrăznețe ale neavizaților. Gelozia este o boala gravă, pentru că mai mult decât faptul că trăiește în nesiguranța, acea minte, îmbolnăvită cu acest sindrom al geloziei, chiar generează nesiguranța, o creează. Astfel, avem proverbul care spune că: De ce ți-e frica nu scapi, mai de graba, de ceea ce îți este frica, creezi!
În aceasta categorie intra acele femei care intrate în relații anterioare, au constatat cu surprindere că partenerul „le-a înșelat“ a întreținut raporturi sexuale și cu alte femei, iar acest lucru le-a dăunat, le-a făcut să intre în competiție cu alte femei, învinovățindu-se că nu sunt suficient de bune, de atrăgatoare, de iubitoare, neînțelegând întocmai cauza pentru care bărbatul „înșeală“.
Aici este cheia înțelegerii, pe care mintea femeii nu o poate accepta, deși o trăiește la nesfârșit, de foarte multe vieți.
Spuneam tot în acea postare anterioara cum că bărbatul nu iubește, nu știe sa iubească, el va cunoaște iubirea doar după ce va fi născut a doua oara, născut în Spirit! Ce înseamna acest lucru? Acest lucru, înseamna că bărbatul pentru a descoperi în el însuși iubirea pentru o femeie, pentru o floare, pentru Orice, mai înainte de toate are nevoie de o mama!
Nu degeaba am început această postare vorbind despre mama, despre modul în care copii sunt vruți, creați, și crescuți de către mamele lor. Calea bărbatului către el însuși trece prin femeie, trece prin acea femeie, care contrar tuturor potrivniciilor, în ciuda tuturor obstacolelor vieții, iubește și susține necondiționat ca bărbatul ales să devina liber. Ea nu știe acest lucru, ea s-a îndrăgostit, visează deja raiul, și susține, împuternicește, dă valoare. Ceea ce nu știe este că psihologic, acel bărbat nu cauta în ea femeia decât sexual, dar cauta cu precădere mama din el, o MAMA CARE SĂ ÎL IUBEASCĂ ASA CUM ESTE EL, O MAMA CARE SĂ ÎI ACCEPTE TOTALITATEA ALEGERILOR SALE!!!
Acest lucru este deosebit de important, căci stă la baza relaționării bărbat femeie, este cheia înțelegerii între bărbat și femeie. Evident, bărbatul, care de fapt, din punct de vedere emoțional este infantil, caută să fie susținut și împuternicit de energia feminină, confundă iubirea cu dorința, și cu atracția sexuală, și astfel, în căutarea sa spre propria eliberare, alege sa facă sex cu mai multe femei, chiar în timp ce are o relație stabilă cu una singură. Mai mult decât atât, ar vrea să vină acasă și să îi povestească ce a trăit, însă știe, simte că femeia clar nu este de acord cu acest lucru, și atunci se ascunde, se minte pe sine, o minte și pe ea, relația începe să se destrame pentru că minciuna a luat locul comunicării deschise, sincere și din inimă, care era la începutul relației. În căutarea sa frenetică Sinele bărbatului îl conduce prin nenumărate experiențe, dureroase pentru femeia care îl alege doar pe el, și care îi stă alături, femeie ce nu poate înțelege și nici accepta de ce așa grozăvie, de această întortocheată cale.
Calea bărbatului spre iubire trece prin mai multe experiențe sexuale cu mai multe femei, în timp ce este susținut și împuternicit de una singură, una care îi devine Mamă în Spirit, una care datorită atenției sale, iubirii oferite și susținerii îl va „naște“ a doua oară.
Evident, atunci când bărbatul nu are o reala căutare de sine, ci doar face turism sexual, nu există acolo nicio posibilitate de încarnare a vreunui christos, nici reală devenire de nimic. În schimb, dacă în timpul în care este susținut, de femeia care îi va deveni Mama în Spirit, va înțelege necesitatea Meditației și a Introspecției, a rostirii Adevărului interior așa cum este el trăit la fiecare moment dat, și a Continenței sexuale, prin el se va întrupa/naște o nouă entitate, (copilul Spiritului) - Christosul - Logosul - Cel Ales, sau cum vreți sa îi mai spuneți... Acest nivel este unul de la care nu mai există drum înapoi, ci doar înainte, prin iadurile minților fiecăruia pana la vindecarea completă.
Cu siguranța veți spune că sunt nebun, așa și este, însă ceea ce vă vorbesc este doar din proprie experiență, experiență ce mi-o confirmă multe alte entități aflate pe aceasta cale, o cale a durerii crunte, a suferinței, o cale în care fiecare este împins să pășească în propriul iad, în propriul noian de frici și să le traiască, ca să poată cunoaște cu adevarat Lumina. Credeți ca degeaba afirma Iisus: dintr-o mie care Mă caută, unu Mă găsește, dintr-o mie care Maă găsesc, unu Mă urmează, și dintr-o mie care Mă urmează, unu va fi cu Mine!....
Acum, v-am și explicat de ce... de ce toată această zbatere în care bărbatul, la nivel subconștient vrea să devina liber, însă nu din relația de cuplu în care se afla, ci liber de propria sa minte, iar femeia care se dedică trup și suflet lui vrea garanții că nu va fi înșelată, părăsită, și apoi se încarcă de toată durerea înșelatului, mințitului, părăsitului.... Nu este nimic altceva decât zbaterea Sinelui, care ne spune clar că nu forma, nu contextul, nu persoana, nu momentul și nu locul contează ci doar Trăirea, trăire care cu adevarat te va face să înțelegi cum stau de fapt lucrurile în spatele aparențelor, în spatele zvonurilor minților care spun că „iubirea“ durează trei ani....
Întrebarea care rămâne de pus nu este de ce facem toate astea, ci de ce ne ascundem că o facem, de cine ne ascundem înafara de noi înșine, căci cu siguranța cu toții avem același traseu. Cei care nu pășesc pe aceasta îngusta poteca, ori reprima în ei instinctele sexuale, ori adevăruri pe care le simt și de dragul confortului mental, financiar, sau mai știu eu de care tip, aleg ca partenerul de viata să le devină în loc de cel mai bun prieten, cel mai mare dușman, un om în ochii căruia nu se mai pot uita cu seninătate, și cu iubire, pentru că în spate sunt mormane de emoții reprimate, mormane de minciuni adunate, care mai de care să acopere una pe cealaltă.
Când totuși, din acel foarte mic procent de căutători de adevăr, Unul se naște, acesta cunoaște cu adevarat ce este Iubirea, acesta învață treptat ca mintea analitica trebuie să fie supusă inimii, acesta învață compasiunea, smerenia, acesta nu mai vorbește despre iubire, căci este scârbit de celelalte miliarde care discută despre, dar trăiesc în minciună. Acesta preferă să trăiască în Iubirea ce a descoperit-o în el însuși.
Revin la feminin, căruia îi rămâne totuși o sarcină deosebit de grea, ținând cont că nici nu știe ce se petrece, și nici nu ii poate fi explicat la nivel mental, asa cum eu o fac aici, acum. Nu poate accepta o asemenea grozăvie, pentru ca nu poate accepta că bărbatul de care s-a îndrăgostit, nu este capabil să iubească, și că în spatele aparențelor acolo este un copil cu atâtea reprimări emoționale căci creșterea sau maturizarea sa emoțională a stagnat la vârste foarte fragede. Refuză să vadă și să înțeleagă acest lucru. Unele dintre femei însă au puterea necesară să nu renunțe, să nu se lase învinse de durere atunci când se regăsesc înșelate, unele dintre ele au puterea să rămână ferme în credința lor, în alegerea făcută, și să susțină și împuternicească mai departe, chiar dacă bărbatul i-a greșit, chiar dacă a lovit în cel mai dureros loc posibil, în sufletul ei. Însa nici ele nu sunt de lemn, și fără toată cunoașterea asta din care vă scriu aici, subconștientul lor începe să se încarce cu emoții reprimate, cu resentimente, cu vinovății, cu dureri și suferințe. Unele renunța, altele nu. Unele ajung atât de tare în durere, (în propriul iad) căci se închid acolo și cutreieră bezmetice ani de zile acolo, până când într-un final, va veni și experiența, care să le facă să înțeleagă DE CE s-a întâmplat ce s-a întâmplat, și abia apoi mai poate veni iertarea, vindecarea și absolvirea.
Mulțumesc femeie pentru tot ce ai fost și ești pentru mine, suntem pe drum, am învățat sa am răbdare, sa fiu compasiv și smerit, Ma iubesc, te iubesc, și pas cu pas te sprijin sa ajungi și tu Acasă.
