Pasii catre dumnezeul interior pentru femeie si barbat.

   Ceea ce se numeste Viata, pleaca dinspre inconstienta crasa, in redescoperire de sine, pana ajunge la magnificienta asumarii intregului potential creator, pana cu adevarat ajungem sa experimentam iubirea nu prin intelegere cu mintea analitica, ci chiar prin traire clipa de clipa.

   Acest „a iubi“ este un termen atat de viciat de mintea omeneasca incat nici macar nu ar trebui pronuntat, mai mult decat atat, este rostit in ipostaze in care mascheaza durerea, suferinta, lipsa, teama de a nu fi parasit, teama de „altul mai bun“, etc. etc... In momentul in care Omul cu adevarat iubeste se simte, si se simte fara cuvinte acest lucru, El devine Viata, Sustinerea, Compasiunea, si Intelegerea, si devine aceste lucruri abia dupa ce experimenteaza polul opus al iubirii - Frica, in maximul ei, abia dupa ce isi retraieste toate ranile emotionale ale copilariei si de-acolo renaste intr-o noua forma - Fiul Universului!

   Femeia si cum iubeste ea.

   Femeia iubeste nativ, este singura de fapt care stie sa iubeasca, ea este datatoare de viata, ea este sustinerea si compasiunea si intelegerea. Femeia alege. Intotdeauna femeia alege. A crede cu mintea de barbat ca femeiea se lasa sedusa este o prostie. In sinea ei, femeia stie de la prima intalnire ochi in ochi, daca are ceva de impartit cu acel barbat, sau nu. Da, intr-adevar, poate da curs, poate alege pe loc interactionarea, sau poate astepta ca el sa faca primul pas, dar intotdeauna ea alege daca sa interactioneze sau nu cu barbatul, si acest lucru il face nativ, intuitiv, prin Simtire, pe rezonanta. Oricat de mult un barbat s-ar chinui sa aduca in pat o femeie care ii refuza apropierea nu va reusi cu toata seductia din lume, pentru ca femeia iubeste, barbatul nu, el confunda iubirea cu dorinta sexuala, sau cu lipsa mamei, pe care o cauta in toate femeile pe care le intalneste.
   Pentru femeie iubirea este simpla, ea se dedica trup si suflet barbatului pe care il alege. Spun ca femeia iubeste in mod corect din punct de vedere al actului creator, pentru ca ea nu iubeste barbatul pe care il vede cu ochii fizici, pentru ea iubirea nu este doar dorinta sexuala si atat, ea vede in barbatul ales intreaga sa potentialitate, vede in el ceea ce el nu vede in siesi. Femeia iubeste potentialitatea din barbatul ales, iubeste acel viitor “El„ pe care il simte ca ar exista, si neaga sau trece cu vederea peste ceea ce barbatul este de fapt in momentul acum. Acest lucru il face nativ, instinctual si intuitiv, fara sa stie cu exactitate de ce alege sa procedeze astfel, si o face pur si simplu pentru ca asa simte. Culmea, ea simte corect, desi nu stie sa isi explice cu mintea analitica cum functioneaza dumnezeu si/sau creatia constienta. Iubind potentialitatea din barbat ea il sprijina clipa de clipa sa devina, sa isi atinga si sa isi asume acel potential, de care el nu este deloc constient, tocmai pentru ca ea CREDE in visul ei. Daca stam putin si ne uitam, cu totii suntem nascuti de o femeie, de o mama, indiferent ca suntem barbati sau femei. Iubirea de mama se apropie oarecum de intelegerea trairii cuvantului Iubire, pentru ca in primul rand ofera darul Vietii, ofera trup din trupul ei, crescut in trupul ei, apoi hranit la sanul ei, si treptat sustinut sa stea pe propriile picioare. Spun ca se apropie oarecum, pentru ca si iubirea de mama, oricum ar arata ea, este viciata de propria ei traire, de lipsuri, de griji, de nacazuri, de suferinte si nevoi, astfel copilul devine treptat mutilat emotional de trairile mamei, pana cand cresterea emotionala se opreste definitiv la varste foarte fragede, 2-3-4 ani in cazuri mai fericite. Iubirea pe care mama o ofera, pe care o femeie o ofera ne da o idee, ne conduce in subtil spre arhetipul iubirii feminine, spre Zeita Mama, Isis, Pururea Fecioara, Kundalini Fecioara Maria, sau cate si mai cate denumiri in diverse culturi si traditii, toate insemnand acelasi lucru - Principiul feminin - arhetipul iubirii feminine.
   Femeia iubeste total, isi asuma pentru barbatul ales si rolul de mama, si rolul de amanta si de sotie si de servitoare. Ea cu umilinta si smerenie se pozitioneaza sub barbat, lasandu-l sa aiba impresia ca el conduce, ca el detine controlul. Numai asa il poate sustine sa vada falsitatea prin care el gandeste si exprima. Femeia este completa in iubirea sa, ea nu are nevoie de explicatii a cum functioneaza iubirea, a cum functioneaza dumnezeu, ea pur si simplu are bun simt si sufletul deschis pentru a oferi iubire si suport afectiv. 

   Barbatul si cum iubeste el.

   Barbatul NU iubeste! El confunda iubirea cu dorinta sexuala, cu lipsa, cu nevoia se a fi sustinut si imputernicit, cu controlul si cu manipularea mental analitica. Pentru el, femeia este o unealta, un instrument de folosit, nicidecum o zeita, nicidecum fiinta care merita cumva toata atentia lui. Se bucura cand primeste atentia femeii, sustinerea si imputernicirea ei, insa nu ofera nimic la schimb, ba mai mult, lupta impotriva iubirii si sustinerii feminine cu indarjire, pentru ca, pentru el iubirea inseamna sa fie Liber. Insa aceasta libertate pe care o cauta este o libertate tocmai de el insusi, de propria sa minte ce necesita a fi repozitionata, de propriul sau orgoliu. Barbatul nu vede femeia, ci mama din femeie. Da, exact, o cauta pe maica-sa, in fiecare femeie cu care interactioneaza, desi nu este constient de asta. De ce apare acest mecanism subconstient totusi, si ce ne spune el? Catre ce conduce totusi barbatul si impreuna cu el relationalul? Simplu! Spuneam mai sus ca dezvoltarea emotionala a copilului se opreste pe la varste foarte fragezi, unde copilul este oarecum constrans, fortat sa se maturizeze, ii este bagata pe gat educatia, scoala, conditionari, motivari, tocmai de fiinta care i-a dat viata, tocmai de fiinta care il hraneste si care il sustine intr-un mod sau altul. Insa Spiritul refuza categoric aceste tampenii ale mintii umane preluate din generatie in generatie, conduse treptat intr-o imbolnavire globala psiho-emotionala, si mecanismul de aparare al copilului este plansul, primul semn de impotrivire al Spiritului ca acolo nu este Iubire, copilul simte clar acest lucru, dar tot ceea ce poate sa faca este sa planga si sa reprime, el nu stie sa ne comunice altfel ca nu este iubit, ca nu se simte iubit in momentul acela. Treptat, subconstientul copilului stocheaza aceste informatii nocive, toxice, cele care nu sunt iubire si incepe reprimarea emotionala, apoi incetarea cresterii si dezvoltarii emotionale.
    Da, toti oamenii sunt infantili emotional, ei nu stiu sa isi traiasca emotiile, le-au incuiat in beci, le-au capsulat, le-au considerat inutile si isi traiesc o viata anosta, o viata condusa de o minte rece, analitica, masculina, o viata lipsita de traire, o viata lipsita de... Viata! Ei fug de propriile emotii pentru ca atunci cand au dat nas cu durerea s-a reactivat mecanismul din copilarie in care copilul a simtit durerea, de aceea fug de durere, de tristete, de respingere, pentru ca toate aceste emotii aduc la suprafata, de fiecare data rani nevindecate ale copilariei, rani adanci pe care nu le constientizeaza, pentru ca nu traiesc in acum, nu sunt constienti de propriile ganduri sau trairi emotionale, si nu fac toata viata, decat sa fuga de... ei insisi! Este evident ca traind intr-un univers in care orice are doi poli suprimand durerea si tristetea, treptat ei ajung sa nu mai stie ce este bucuria si fericirea, pentru nu sunt altceva decat polaritatile opuse emotiilor pe care refuza sa le traiasca. Astfel, fugind de „a fi“, se refugiaza in „a face“, un „a face“ lipsit de substanta, lipsit de bucurie, lipsit de atentie pe propria fiinta, pierdut undeva in sirul iluziei mentale, tridimensionale.
   Totusi, ceva din ei le spune in mod repetat ca lipseste ceva, ceva esential, alearga toata viata dupa acel ceva, pe care nu stiu sa il defineasca cu mintea, insa, dupa cum spunea Einstein: a face acelasi lucru si a te astepta la rezultate diferite inseamna nebunie! Suprimarea repetata a emotiilor naste monstrii, pentru ca prin supapa de refulare scapa doar suma aritmetica a tuturor frustrailor acumulate, si scapa in furie, in violenta, in gelozii, in istericale, sau mai stiu ce altfel de manifestari, ce tot oamenii le considera anormale, antisociale, ilegale, etc, etc...
   Acestia toti sunt fiii vostri, ai celor ce ne-ati crescut, ai celor care nu ati stiut ce este iubirea pentru ca nu ati descoperit-o niciodata in voi insiva, are cinva cumva pretentia ca omenirea sa arate altfel acum?

   Sa revin la barbat si la modul in care el nu stie sa iubeasca. Este evident ca am trait foarte multa vreme in era patriarhatului, era condusa de catre mintea analitica netrecuta prin filtrul bunului simt, si al trairii emotionale. Ce sansa exista totusi pentru barbat, ca el sa cunoasca iubirea? Exista vreuna?
   Din fericire raspunsul este DA! Exista, insa una singura!

   Aceasta cale a barbatului spre iubire, este fix calea catre divinul din el, care cuprinde patru mai etape:

1. Stadiul de inconstienta.

In acest stadiu de afla 99.9 din barbatii incarnati pe terra la ora actuala, si spunand acum, aici acest procent, mare parte a cititorilor se sex masculin ma vor ridiculiza, se vor intreba, ce mah, tu esti mai cu motz? Faci tu parte din aia 0.1 la suta?
Va voi raspunde cu o anecdota: „Un nebun, conducea masina cu 100 la ora pe o autostrada aglomerata, pe contrasens, in timp ce asculta la radio o stire: „pe autostrada A3, un nebun conduce cu 100 la ora PE CONTRASENS“.... la care omul nostru ridica mainile spre cer si exclama: Nu unul... Mii, mii....“
Da este necesar un curaj iesit din comun sa iesi din turma si sa o iei intr-adevar „pe contrasens“, pentru ca doar asa te vei descoperi pe tine, doar asa iti poti dobandi autenticitatea, doar asa poti afla cine esti, cu adevarat, de unde vii si incotro te indrepti, doar punand la indoiala tot ceea pare adevarat in mintile tuturor si trecand prin propriul filtru al bunului simt.

   Barbatii inconstienti sunt „orbi“, ei nu vad decat cu ochii mintii, ai formei, ai dorintei, diferenta intre baiat si barbat sta doar in pretul jucariilor. Pentru ei „iubirea“ se poate cumpara, sentimentele au prea mica valoare, totul este manipulabil si controlabil de catre minte, mai mult decat atat le este teribil de frica sa fie prinsi cu garda jos, sa cedeze controlul si sa devina vulnerabili, tocmai pentru ca asta ar presupune moartea egoului, a propriului orgoliu. Barbatul inconstient este un animal condus de instincte primare, un animal de haita, unul obedient si manipulabil de catre alte minti mai luminate, insa puse tot in slujba egoului. Nascut in frica, crescut in frica, cu emotionalul inchistat el nu simte, ci pur si simplu actioneaza instinctiv precum un lup la vanatoare, insa cu mult mai putina inteligenta nativa. Inteligenta este o calitate destul de rara, ea este in special adresata partii feminine din el, pe care el nu o cunoaste si pe care treptat o reprima, o sugruma in mod inconstient, fiindu-i teribil de frica sa aiba de-a face cu propriile emotii. In momentele in care este pus in fata emotiilor proprii, reactioneaza din frica, instinctual, fugind (reprimand), sau atacand. El nu traieste in prezent, ci intr-un constant flux al mintii ce oscileaza intre trecut si viitor, un flux mental ce separa si transeaza clar cine are dreptate, ce informatie i se potriveste, evident, fara sa o valideze in propria traire. Inzestrat fiind totusi de la mama natura cu un creier el poate avea aptitudini deosebite, insa perseverenta intr-o anumita activitate a creierului, naste performanta, aceasta fiind nu meritul sau ca si entitate, ci poate doar al faptului ca a avut vointa sa continue pe acel traseu.

2. Trezirea spirituala.

   In acest stadiu, barbatul incepe sa simta ca se petrece ceva straniu cu el, ceva care pentru inceput ii depaseste puterea de intelegere, un ceva care pur si simplu vine peste el si il copleseste, un ceva care va fi sa ii schibe radical modul de viata. Acest ceva vine peste el ca o moarte, o moarte a ceea ce obisnuia sa fie inainte si o nastere a unui ceva mult mai grandios si mai maret in fiinta lui. Evident, trezirea in Spirit survine doar la entitati ce in vieti anterioare si-au asumat multe din lectiile de viata, iar in aceasta viata, veniti aici cu „o karma buna“ sunt condusi catre acest eveniment care vine peste ei implacabil, conducandu-i prin meandrele vietii in drame psiho-emotionale cat mai profunde, unde acestia incep sa perceapa Adevarul.
   Urmeaza o perioada de zbateri, de cautari, o perioada in care peretii castelului construit din carti de joc se surpa, iar mintea isi largeste orizonturile. Mare parte din bariere si limitari cad, el paseste cu mult mai multa incredere in Adevar, catre propria-i libertate, catre iubire, numai ca.... Vechile obisnuinte mor greu.
El obisnuia sa inteleaga viata mental, sa analizeze, sa puna intrebari, sa afle raspunsuri, sa caute informatie, ca controleze pe altii si sa manipuleze. Odata cu trezirea spirituala se naste o alta fata monstruoasa a egoului - egoul spiritual, care din falsa impresie ca „stie“ lucruri ancorate in adevar, tinde sa distribuie catre altii, mai slabi, mai inconstienti, tinde sa manipuleze, tinde sa capteze atentie si sa atraga energie de partea lui. Nu-i nimic altceva decat acelasi joc al inconstientei dus la un alt nivel, cu pretentie de dumnezeire constienta in spatele cuvantului sau, intentiei reale si a faptei sale. Vrei sa vezi un barbat ce are tendinte spirituale unde se situeaza? Nimic mai simplu, este de urmarit un singur lucru, daca ceea ce afirma, daca ceea ce intentioneaza, este acelasi lucru cu ceea ce face si aplica in propria viata. La marea majoritate nu este, pentru ca desi acesta crede ca el este trezit in Spirit, racordat la Dumnezeu, prin el inca rulezeaza programele subconstiente nevindecate, si pe care inca refuza sa le vada in mod constient.
   Iisus afirma: Dintr-o mie care Ma cauta, unu Ma gaseste, dintr-o mie care Ma gasesc, unu Ma urmeaza, dintr-o mie care Ma urmeaza, Unu este cu Mine! De-aici putem intelege clar ca din zeci de mii de oameni treziti in Spirit, sau cu tendinte spirituale, doar cativa, ii poti numara pe degete, merg cu adevarat si cu vointa sustinuta catre ei insisi.
   
   Barbatul trezit in Spirit NU iubeste, desi el asa crede despre siesi. El doar manipuleaza, trage ciolanul de partea sa,de data aceasta ciolanul este unul... spiritual. Intr-adevar, tendintele incep a se schimba treptat, devine mai sensibil, devine mai vulnerabil, insa nu isi accepta vulnerabilitatea si in continuare fuge de ea. In continuare o mascheaza, de data aceasta sub cuvinte marete si adevaruri inalte, citite de prin carti, auzite de pe la altii, sau chiar traite de el insusi, insa tot fuga de a-si trai emotionalul se numeste, tot reprimare. El la invel intuitiv incepe sa inteleaga ca calea spre vindecare trece prin durere, acea durere care nu si-a permis niciodata sa o traiasca, acea durere pe care a reprimat-o inca de cand era mic copil, sau poate chiar in burta mamei, acele vinovatii, si resentimente preluate pe linie materna de cele mai multe ori. Si tot fuge de ele cu mintea, ducandu-se in zona de confort mentala, in zona unde nu este „deranjat“ de aspecte care ii subliniaza slabiciunile, bicisniciile mintii, frica si manipularea, retragandu-se acolo unde apare retrairea emotiilor blocate.
   In parteneriate sau cupluri, casnicii, sau cum vreti sa le mai spuneti, acestia cauta nu femeia, pentru ca nu o vad, nu au ochi pentru ea, ci cauta mama, care doar sa ii serveasca, sa le faca toate hatarurile, sa ii sustina neconditionat, cu toate ca ei lovesc fara mila tocmai in sustinerea si iubirea femeii care le sta alaturi, dand crezare nu femeii, nu trairii, ci maestrilor, cartilor, informatiei, „a sti-ului“ mintilor lor. Nu sunt de condamnat ca ei nu „vad“ femeia, pentru ca inca nu o vad in ei insisi, pentru a o putea valida si in exteriorul lor. Parteneriatul devine astfel un loc unde el aplica informatia preluata prin rezonanta cu adevarul sau interior si atat. Totul este dus pe acelasi control mental, ei nu devin decat arareori vulnerabili, ei efectiv nu lasa mama din femeie sa isi faca treaba, pentru ca evolutia sa le fie mai lina, mai putin anevoioasa. El vede femeia puternica, dar nu intelege faptul ca iubirea nu este a lui, energia nu este a lui, ci a cuplului, si nu intelege faptul ca iubirea care el pretinde ca este, este de fapt o lupta continua impotriva femeii, impotriva femininului din ei, a trairii si asumarii emotionalului, a abandonului.
   La acest stadiul foarte multi raman blocati, pierduti in iluzia mintii care a primit adevaruri inalte, le uziteaza pentru a manipula, pentru a controla in continuare femininul, pentru ca ei insisi nu inteleg, nu stiu ce inseamna sa fii feminin. Cumva, cu mintea analitica ei considera emotia ca fiind ceva toxic ce trebuie tinut sub control strict, ratand astfel unica lor sansa spre... A IUBI cu adevarat.

3. Nasterea Christosului - Intruparea Logosului.

  Oricine este nascut de o mama cu ajutorul unui tata. Psihologicul este Tatal, iar Emotionalul este Mama. Psihologicul este sabie. Este adevar. Este dur, comunicat exact asa cum este resimtit, fara menajamente. Tatal este dur si autoritar, tatal este etapa premergatoare Intruparii Logosului, este stadiul trezirii in Spirit in care se realizeaza legatura cu Sursa, dar cu Tatal.
   Asa cum in planul fizic o femeie naste un copil, si in Spirit, tot o femeie naste un Barbat, un Christos, numai prin iubirea sustinuta a femeii, numai cand barbatul isi permite sa traiasca si in emotional, numai prin asumarea ultimei teme a omului - sexualitatea continenta si constienta, numai cand deja demult pe aceasta cale barbatul trezit in Spirit practica meditatia si sexualitatea. Meditatia il ajuta sa se autoobserve si sa se inteleaga, sexualitatea sa dobandeasca energie vitala care il trezeste pe kundalini sa tasneasca spre sahasrara, conducandu-l spre trairi mistice, extazurile fiintei. Descoperind ceva mai mult decat ciclul placere - durere el cauta impreunarea fizica pentru retrairea momentelor, insa nu o cauta numai in cuplu, sa ne amintim ca tendinta barbatului in iubire este sa fie liber si nu legat. El cauta multiple oglingiri, practicand cu nonsalanta turismul sexual, lovind tocmai in inima cuplului, tocmai in iubirea si sustinerea femeii, dar neintelegend exact ce face. Tendinta lui este de a fi liber si cauta cat mai multe oglindiri.
   La un moment dat, cand energia abunda in fiinta sa, cand isi permite cu adevarat sa traiasca alaturi de fiinta care i-a fost sprijin su suport in evolutie, in el se va intrupa Christosul, el o va recunoaste pe femeia din cuplu ca fiind „aceea“, mama a acelei entitati pe care o simte nascuta prin el. Din acel moment, pentru el nu mai exista cale de intoarcere catre inapoi, catre ceea ce obisnuia sa fie. Desi a recunoscut in femeia ce il iubeste si il sustine Mama in Spirit, entitatea nou-nascuta este doar un copil, exact acel copil care candva si-a oprit cresterea emotionala. In acest moment Mama Divina, ce a curs prin femeie a „nascut“ - Christos a inviat din morti... cum spune cantarea popei de paste. Mama insa nu si-a incheiat rolul, caci are de crescut „copilul“ ce tocmai s-a nascut. Aceasta crestere presupune vindecarea emotionalului, pe care barbatul l-a reprimat toata viata. Desi Cuvantul sau a devenit constient, el inca nu este Una in intentie- gand- cuvat - fapta. In continuare una spune si alta face, in continuare loveste in iubirea si sustinerea femeii ce i-a stat alaturi, femeii ce l-a nascut in Spirit, dar de data aceasta, barbatul are cale deschisa catre el insusi. Abia aici, la acest stadiu al evolutiei el incepe sa discearna cele doua principii ce se reunesc in fiinta lui, principiul masculin - mental si principiul feminin - emotional.
   Copilul nu poate insa ramane la stadiul de copil, si ma refer aici la copilul nou nascut in Spirit - similar cu copilul interior al barbatlui, a carui evolutie emotionala a fost sugrumata canva in pruncie. Copilul interior vrea sa creasca, sa se dezvolte asa cum vrea el, asa cum a venit pregatit sa o faca din lumea spiritelor, nu asa cum mintea umana isi inchipuie ca va fi.
   Si aici incep retrairea tuturor emotiilor pe care candva le-a reprimat, pe care nu le-a lasat ca curga si la care subconstientul a taiat accesul ca si amintiri. Dar... toate aceste emotii nu sunt decat durerea unui Christos pironit pe o cruce - cea a mintii umane, Barbatul va incepe sa isi traiasca toata durerea umanitatii, sa si-o planga, va derula inapoi treptat, fila cu fila, emotie cu emotie tot ceea ce candva nu si-a mai permis sa traiasca, le va retrai pentru a le intelege, le va trai pentru a aplica tot ceea ce prin Tata - phihologic s-a descarcat in el, va trai toate acele adevaruri pe care le pretindea de la altii ca si aplicabilitate in propria lui experienta, pentru a intelege ca nu sunt deloc asa cum isi inchipuia, nu sunt deloc doar de dus... din minte si atat.
   Veni si momentul in care „mama“ dispare din peisaj, femeia, care i-a stat alaturi atata vreme, a devenit intoxicata si sufocata de toata impotrivirea copilului din barbat ce tipa dupa libertatea sa launtrica. Ea nu-l mai poate intelege, se naste o prapastie vibrationala si  psihologica (de intelegere) intre cei doi, si fie ca ea il paraseste, fie ca el o paraseste, Barbatul va fi condus in mod automat catre propriul sau iad, catre cele mai profunde aspcte ale fricii, catre cele mai adanci filoane ale egoului, ultimele ramasite de scos de fapt. Aici incepe derularea intensa a programului de mama, in care dintr-o data barbatul se trezeste singur, neacoperit, fara energia femeii, fara sustinerea si iubirea ei, si cade intr-un hau fara de fund, unde se afla de fapt si moartea egoului sau.
   Fac o mica paralela cu un film foarte cunoscut, stapanul inelelor, unde la sfarsitul primei parti Gandalf, vrajitorul cel gri (nu intamplator „cel gri“) cade intr-un abis, in lupta cu cel mai de temut demon - balrogul. Se presupune aproape jumatate din partea a doua ca Gandalf este mort, insa, apare la un moment dat, pe un cal alb, intr-o mantie alba, insa apare ca fiind Gandalf cel Alb. Cu siguranta va amintiti scena, cei care au fost captivati de aceasta serie fantastica.
   Ei, acest scenariu se intampla la cel mai real mod in  interiorul barbatului, care se simte pustiit, intra in „noaptea ce neagra a sufletelor“ unde moare, unde isi da seama cat a luptat impotriva iubirii, crezand cu stupizenie ca iubirea este cu totul altceva decat ceea ce primea clipa de clipa de la femeia care i-a stat alaturi, care i-a fost Mama in Spirit. Aici, in propriul sau iad isi va recunoaste toate greselile facute, toate cuvintele si faptele duse mental si sustinute pana in panzele albe, aici, si numai aici, BARBATUL RECUNOASTE IN EL INSUSI IUBIREA. Doar aici unde va retrai tot ce a trait acea femeie care i-a suportat tot cacatul egoului sau, (si vorbim de ani de zile), clipa de clipa, va retrai toate durerea si toata reprimarea femininului, caci doar prin proprie traire poate intelege, apoi poate ierta si in final elibera.
   Treptat, durerea trece si survine acceptarea, asta dupa multe momente de panica, momente in care isi doreste acut moartea decat calvarul prin care trece, momente de jale in care inca isi plange lipsa femeii iubite, nopti albe si zile negre...
   Si uite asa se mai facu un an aproape incheiat, iar barbatul care va vorbeste aici, inca nu a murit, decat pentru aspectele mintii superficiale, in schimb a nascut in el o parte ce este moarta in alti barbati - femininul. A fi feminin inseamna sa fii atent, sa iti permiti sa fii vulnerabil preum un trandafir, inseamna sa fii compasiv, a fi feminin inseamna sa IUBESTI CU ADEVARAT. Eu nu mai cunosc astfel de barbati, daca voi cunoasteti pe vreunul va rog trimiteti-l la mine sa ii sarut picioarele si sa ii multumesc ca exista, ca a inviat din moarte si din roata incarnarilor. Astfel copilul interior din barbatul ce a intrupat Cuvantul Constient - Christosul, creste, se dezvolta asa cum vrea el si a venit pregatit sa o faca, devine un tanar luminos, un tanar ce sta cu spatele drept, un „gandalf“ imbracat cu o mantie stralucitoare de lumina.
   Abia la acest stadiu putem discuta despre detasare emotionala, caci restul este doar o reprimare dusa pe control mental, deci nu este traire si nici bucuria vietii.
   Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, si va vorbesc doar din proprie experienta de viata, nu din manuscrise sau tratate de filozofie si metafizica. Cine are urechie de auzit sa Auda, cine are ochi sa vada, sa Vada, cine are inima sa inteleaga, deja plange de emotia regasirii unui frate in Spirit.

4. Iluminarea.

   As vorbi prosti daca v-as spune ca m-am iluminat, insa stiu ca nu poate fi departe de aici acest moment. El poate surveni in orice moment cand mananc, cand ma spal, cand muncesc, sau cand imi tai unghiile la piciorul stang. Este irelevant cum ma va surprinde acel moment, cert este ca, dupa cum un bun prieten imi spunea in seara aceasta „nu poti pleca de unde vrei sa ajungi“, deci nu cautati copacul bodhi sub care a stat buddha in momentul iluminarii, ci intelegeti calea unui buddha, nu o cautati voi, caci va cauta ea pe voi, daca va fi sa fie in aceasta incarnare. Va imbratisez, va sustin, si va Iubesc ca pe Mine Insumi!

Cuvantul si importanta rostirii!

   Cuvantul... A rosti... Care este esenta lui „a rosti“? de unde provine? Ce inseamna rost?


   Putem lesne observa, ca mai toti oameni au darul vorbirii, evident nu si darul vorbirii constiente, deci mai toti macane din gura insiruiri de cuvinte, fara ca in spatele lor sa existe vreun observator, vreun martor constient care supravegheaza curgerea acestora. Astfel, desi au impresia de cele mai multe ori ca dialogheaza, ei de fapt monologheaza cu propria minte, valurile de cuvinte ce curg nu sunt altceva decat clisee, decat reactivitate la stare, decat istorie - trecut. Prea putini au curajul sa viseze in cuvinte, prea putini sunt in stare sa aseze in propozitii ceea ce isi doresc de fapt in implinirea propriei lor vieti.

   Totusi, ce importanta are vorbirea, de ce ne-a fost lasata ca si instrument, de ce nu suntem muti cu totii? Evident ca toate aspectele mintii limbajul este o conventie intre oameni, insa, la baza lui, in cauzalitate, sta constiinta, cea care pentru fiecare situatie, fiecare ipostaza, a generat un soi de sunete specifice, distincte, care aveau in cauza pretentia de a crea realitati, nu de a observa efecte. Ne-am indepartat mult din acel punct al cauzalitatii, ca si umanitate, insa suntem pe calea cea buna, in care experienta vine cu parul de la spate sa ne aseze pe un alt fagas, unul mult mai aproape de dumnezeirea din noi.

   Se spune ca la inceput a fost Cuvantul, insa important este ce se intelege din asta? Care inceput? Inceput la ce? Care Cuvant? Ce poate pricepe mintea lineara din acest enunt? Evident, ca a existat candva un inceput la toate, si in acel inceput, cineva, probabil vreun dumnezeu a rostit un cuvant care a generat chiar totul.... Nimic mai fals! Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o adresam de fapt, cand mintea ne poarta catre notiunea de „inceput“ ar fi: Este oare Timpul ceea ce percep eu cu mintea ca este? O insiruirea de minute si ore care curg de la un pretins minus infinit la un potential plus infinit? Inceput ne duce direct cu mintea la ceva premergator timpului, ceea ce este fals. 
   Adevaratul inceput, este acela in care mintea devine constienta de adevarata esenta, este momentul in care mintea constienta Rost-este Cuvantul in spatele caruia se afla martorul dar cel mai important este faptul ca acest Cuvant rostit constient este asumat, este adus in experienta. Omul constient vorbeste doar din proprie experienta, pe cand cel care doarme somnul ignorantei vorbeste doar din convingeri imprumutate, sau bagate pe gat de altii. Deci, ce spuneti, putem considera acesta... „un inceput“?

   Sa revenim la Cuvant, la rolul sau, la scopul sau si la rostul sau. Din nou, lesne putem observa ca ceea ce numim cuvant este o grupare de sunete asociate special pentru a creea acel ansamblu. Din cate stim, sunetul este vibratie, si asta putem observa foarte usor, urmarind membrana unui difuzor, spre exemplu. Deci, am concluzionat ca un cuvant rostit este o vibratie specifica, o energie informationalizata, un tipar infoenergetic. De cele mai multe ori, tindem sa credem cu mintea, ca omul a inventat cuvantul pentru a se putea intelege intre intre ei, insa cuvantul are cu totul alt rost, acesta fiind unul de emisie, unul de creatie, unde cauza initiala din spatele rostirii era credinta. Pe masura ce divinul din uman a decazut in materialitate, mintea inconstienta a preluat controlul fiintei, iar Cuvantul - Cauza si-a pierdut puterea si valoarea, asta neinsemnand ca afirmat in mod insonstient el nu mai creaza realitati! Nu, asta insemnand ca treptat a fost folosit mai mult pentru a sublinia efecte ale vietii (ale creatiei zilelor precedente traite), decat pentru a fi cauza pentru creatia mentala a Omului constient, care stie ce afirma, care pune credinta si tarie in fiecare Cuvant rostit.


   Daca cu adevarat omul ar face o pauza mult mai lunga intre cuvintele pe care le rosteste, daca cu adevarat ar rumega, s-ar asculta pe siesi atunci cand vorbeste si ar pricepe adevaratul sens al propozitiilor, ar deveni mult mai constient de siesi, insa, mecanismul constientizarii sta tocmai invers. Pe masura ce un Om devine tot mai aproape de divinul din el, pe aceeasi masura rostirea lui este mai constienta. Diferenta intre rostirea inconstienta si cea constienta o face atentia in prezent si nivelul de constientizare. De fapt, Cuvantul Constient sau Logosul, nu este altceva decat Christosul intrupat in fiinta. Uh, greu aici de priceput cu mintea...

   Iisus, sau „Cel Ales“ afirma Eu Sunt este Calea, Adevarul si Viata, altfel spus doar din Traire, din proprie experienta ni se ofera dreptul de a cuvanta, desi putem realiza ca si aceasta, trairea, este deja o experienta trecuta, deci efect si nu are sens sa rostim cuvantul pentru o afirma. Si atunci, te vei intreba tu cititorule, sunt io oare nebun ca afirm aceste lucruri aici, cand ne ramane sa vorbim, si despre ce este cazul sa pronuntam cuvinte?

   Inainte de a trece mai departe as vrea sa vorbesc putin despre Christos - Logos sau Cuvant Constient. Logosul apare intrupat in entitatea om prin barbat, evident nascut de o femeie. Ce inseamna asta? Relativ simplu de priceput, asa cum Kybalionul afirma, „ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus, ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos„, acest principiu lamurindu-ne despre faptul ca asa cum sunt oranduite lucrurile in esenta, in Spirit, la fel ele sunt si in material, in fizicalitate. Asa cum in plan fizic prin femeie apare „se naste“ o noua entitate intrupata in planul fizic, la fel stau lucrurile si in planuri inalte ale Spiritului, tot prin femeie „nascandu-se“ un „copil“ dar de data aceasta in Spirit, al carui nume este Christos, ce in limba sanscrita semnifica „Cel Ales“. De ce spun copil in Spirit? Simplu, pentru faptul ca aceaasta noua entitate, este una constienta de Siesi, este intrupata prin barbat (partenerul femeii) este adus in manifestare prin intermediul sexualitatii constiente si continente, dar cea care implica IUBIREA si TRAIREA, nu cea haotica bazata pe conventii, bazata pe dorinte mentale, cea care deja este „la moda“ acum printre „spiritualisti“, nu turismul sexual promovat de foarte multe ori te mai si miri pe unde. Acest „copil al Spiritului“, acest „fiu al universului“ nu mai este persoana, prin el curge doar cuvantul constient al Tatalui, al Sursei, este o entitate responsabila de ceea ce afirma, dar este inca un copil, iar cresterea acestuia reprezinta un singur lucru: maturizarea emotionala a barbatului prin care Logosul a fost intrupat. Evident aceasta o sa fie o noua postare, pentru ca si aici sunt foarte multe de explicat, desi voi incerca sa fiu cat mai succint.


   Sa revin acum la momentul rostirii, la sensul ei si la mecanisme de creatie. Este clar ca Totul este Spirit, si ca Totul curge dinspre Spirit inspre materie - fizicalitate si nu invers, este evident ca tot ceea ce experimentam in plan fizic s-a intamplat deja intr-un plan cauzal al creatiei - in Spirit. Acest lucru ne duce cu intelegerea ca Cuvantul nu ne-a fost lasat nicicum ca sa subliniem evidente ale planului fizic, nici efecte a ceea ce am creat anterior, ci pentru a fi afirmat in mod constient. A rosti constient este mare lucru, pentru ca inainte de a rosti constient sta un mecanism fin al observatiei, unul foarte fin al atentiei mentinute pe propria minte, si, reprezinta a pronunta (a crea) verbal (a afirma gandul), in spatele caruia sta intentia creatoare a momentului care inca NU A FOST TRAIT CA SI Experienta! De aceea un om constient isi aseaza foarte bine cuvintele, rost-este numai atunci cand este cazul, stiind ca cuvantul este un Puternic Instrument al Creatiei, si nicidecum o chestie precum cojile de seminte scuipate de unii pe strada. Abia cand Omul devine constient de faptul ca intotdeauna, TOATE Cuvintele pe care le afirma sunt pentru Siesi, Indiferent de subiectul ales in conversatie, indiferent de interlocutor sau de circumstanta, abia atunci incepe sa faca pauze intre cuvinte, acele pauze care creeaza posibilitatea de A FI. De aceea pot afirma ca conteaza mai degraba pauzele pe care le faceti intre cuvinte, decat ceea ce rostiti. Acele pauze, acel ragaz va ofera posibilitatea de a va fi observat si masurat urmatorul cuvant, va invita la meditatie chiar in actul creatiei constiente, va invita la a fi voi insiva!


   Insusi cuvantul „cuvant“, daca ma uit la el l-as putea desparti astfel: „CU-VANT“ ceea ce semnifica cu suflare, semnifica insufletire! Iata dragii mei si dovada faptului ca afirmarea Cuvantului provine in radacina ei din Traire, si nu din mentalizare. 
   Sunt foarte multi oameni care dimpotriva, le este teama sa vorbeasca despre propriile lor trairi, si astfel folosesc instrumentul „cuvant“ doar pentru a afirma efecte, sau doar pentru a povesti actiuni trecute. Din numeroase traume emotionale si psihologice, acestia se tem ca ar putea fi judecati daca vorbesc despre ceea ce simt la interior, ca ar putea fi neintelesi si/sau respinsi de catre ceilalti, si din acet motiv tin in ei, reprima si mai mult, dar refuleaza prin supapa de urgenta alunecand in alcoolism, in droguri, in munca, fugind de „a fi“ si aruncandu-se in „a face“, tocmai pentru ca „a fi“ ii pune fata in fata cu propriile lor temeri, care reprimate de atata vreme au devenit spaime teribile, au devenit adevarate povesti de groaza, ce nu vor sa le auda sau sa le traiasca. Mintea umana fuge de durere reprimand-o, dorind placerea si cautand-o, dependenta fiind amintirea placerii, pe cand suferinta este amintirea durerii. Rezolvarea nu sta la acelasi nivel de inteligenta care a creat problema insa, fuga dinspre durere inspre placere este samsara, este o roata fara sfarsit, este o moneda a sortii arurncata in aer ce se roteste in infinit, neexistand un dos de palma a vreunui dumnezeu care sa o surprinda pe vreuna dintre fetze in mod stabil si etern. Iesirea din acest ciclu, inseamna intelegerea ca dincolo de placere mai exista ceva, mai exista EXTAZUL, care este net superior placerii, care este generator de fericire si bucurie constanta, fara aparent motiv exterior. Insa nu va pot spune ca exista extazul si voi sa ma si credeti pe cuvant, va trebui sa il gustati si voi, va trebui sa il traiti abia apoi sa puteti exclama „aha“, despre asta se vorbea in acel text...


   Deci, Cuvantul dragii mei, este deosebit de important, si ne-a fost lasat ca si instrument de creatie constienta a propriei realitati, nicidecum pentru a fi uzitat in modul curent in care este el folosit acum.
   Sunteti iubiti si bine-cuvantati!