Adsense

miercuri, 14 mai 2014

Cuvantul si importanta rostirii!



   Cuvantul... A rosti... Care este esenta lui „a rosti“? de unde provine? Ce inseamna rost?


   Putem lesne observa, ca mai toti oameni au darul vorbirii, evident nu si darul vorbirii constiente, deci mai toti macane din gura insiruiri de cuvinte, fara ca in spatele lor sa existe vreun observator, vreun martor constient care supravegheaza curgerea acestora. Astfel, desi au impresia de cele mai multe ori ca dialogheaza, ei de fapt monologheaza cu propria minte, valurile de cuvinte ce curg nu sunt altceva decat clisee, decat reactivitate la stare, decat istorie - trecut. Prea putini au curajul sa viseze in cuvinte, prea putini sunt in stare sa aseze in propozitii ceea ce isi doresc de fapt in implinirea propriei lor vieti.

   Totusi, ce importanta are vorbirea, de ce ne-a fost lasata ca si instrument, de ce nu suntem muti cu totii? Evident ca toate aspectele mintii limbajul este o conventie intre oameni, insa, la baza lui, in cauzalitate, sta constiinta, cea care pentru fiecare situatie, fiecare ipostaza, a generat un soi de sunete specifice, distincte, care aveau in cauza pretentia de a crea realitati, nu de a observa efecte. Ne-am indepartat mult din acel punct al cauzalitatii, ca si umanitate, insa suntem pe calea cea buna, in care experienta vine cu parul de la spate sa ne aseze pe un alt fagas, unul mult mai aproape de dumnezeirea din noi.

   Se spune ca la inceput a fost Cuvantul, insa important este ce se intelege din asta? Care inceput? Inceput la ce? Care Cuvant? Ce poate pricepe mintea lineara din acest enunt? Evident, ca a existat candva un inceput la toate, si in acel inceput, cineva, probabil vreun dumnezeu a rostit un cuvant care a generat chiar totul.... Nimic mai fals! Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o adresam de fapt, cand mintea ne poarta catre notiunea de „inceput“ ar fi: Este oare Timpul ceea ce percep eu cu mintea ca este? O insiruirea de minute si ore care curg de la un pretins minus infinit la un potential plus infinit? Inceput ne duce direct cu mintea la ceva premergator timpului, ceea ce este fals. 
   Adevaratul inceput, este acela in care mintea devine constienta de adevarata esenta, este momentul in care mintea constienta Rost-este Cuvantul in spatele caruia se afla martorul dar cel mai important este faptul ca acest Cuvant rostit constient este asumat, este adus in experienta. Omul constient vorbeste doar din proprie experienta, pe cand cel care doarme somnul ignorantei vorbeste doar din convingeri imprumutate, sau bagate pe gat de altii. Deci, ce spuneti, putem considera acesta... „un inceput“?

   Sa revenim la Cuvant, la rolul sau, la scopul sau si la rostul sau. Din nou, lesne putem observa ca ceea ce numim cuvant este o grupare de sunete asociate special pentru a creea acel ansamblu. Din cate stim, sunetul este vibratie, si asta putem observa foarte usor, urmarind membrana unui difuzor, spre exemplu. Deci, am concluzionat ca un cuvant rostit este o vibratie specifica, o energie informationalizata, un tipar infoenergetic. De cele mai multe ori, tindem sa credem cu mintea, ca omul a inventat cuvantul pentru a se putea intelege intre intre ei, insa cuvantul are cu totul alt rost, acesta fiind unul de emisie, unul de creatie, unde cauza initiala din spatele rostirii era credinta. Pe masura ce divinul din uman a decazut in materialitate, mintea inconstienta a preluat controlul fiintei, iar Cuvantul - Cauza si-a pierdut puterea si valoarea, asta neinsemnand ca afirmat in mod insonstient el nu mai creaza realitati! Nu, asta insemnand ca treptat a fost folosit mai mult pentru a sublinia efecte ale vietii (ale creatiei zilelor precedente traite), decat pentru a fi cauza pentru creatia mentala a Omului constient, care stie ce afirma, care pune credinta si tarie in fiecare Cuvant rostit.


   Daca cu adevarat omul ar face o pauza mult mai lunga intre cuvintele pe care le rosteste, daca cu adevarat ar rumega, s-ar asculta pe siesi atunci cand vorbeste si ar pricepe adevaratul sens al propozitiilor, ar deveni mult mai constient de siesi, insa, mecanismul constientizarii sta tocmai invers. Pe masura ce un Om devine tot mai aproape de divinul din el, pe aceeasi masura rostirea lui este mai constienta. Diferenta intre rostirea inconstienta si cea constienta o face atentia in prezent si nivelul de constientizare. De fapt, Cuvantul Constient sau Logosul, nu este altceva decat Christosul intrupat in fiinta. Uh, greu aici de priceput cu mintea...

   Iisus, sau „Cel Ales“ afirma Eu Sunt este Calea, Adevarul si Viata, altfel spus doar din Traire, din proprie experienta ni se ofera dreptul de a cuvanta, desi putem realiza ca si aceasta, trairea, este deja o experienta trecuta, deci efect si nu are sens sa rostim cuvantul pentru o afirma. Si atunci, te vei intreba tu cititorule, sunt io oare nebun ca afirm aceste lucruri aici, cand ne ramane sa vorbim, si despre ce este cazul sa pronuntam cuvinte?

   Inainte de a trece mai departe as vrea sa vorbesc putin despre Christos - Logos sau Cuvant Constient. Logosul apare intrupat in entitatea om prin barbat, evident nascut de o femeie. Ce inseamna asta? Relativ simplu de priceput, asa cum Kybalionul afirma, „ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus, ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos„, acest principiu lamurindu-ne despre faptul ca asa cum sunt oranduite lucrurile in esenta, in Spirit, la fel ele sunt si in material, in fizicalitate. Asa cum in plan fizic prin femeie apare „se naste“ o noua entitate intrupata in planul fizic, la fel stau lucrurile si in planuri inalte ale Spiritului, tot prin femeie „nascandu-se“ un „copil“ dar de data aceasta in Spirit, al carui nume este Christos, ce in limba sanscrita semnifica „Cel Ales“. De ce spun copil in Spirit? Simplu, pentru faptul ca aceaasta noua entitate, este una constienta de Siesi, este intrupata prin barbat (partenerul femeii) este adus in manifestare prin intermediul sexualitatii constiente si continente, dar cea care implica IUBIREA si TRAIREA, nu cea haotica bazata pe conventii, bazata pe dorinte mentale, cea care deja este „la moda“ acum printre „spiritualisti“, nu turismul sexual promovat de foarte multe ori te mai si miri pe unde. Acest „copil al Spiritului“, acest „fiu al universului“ nu mai este persoana, prin el curge doar cuvantul constient al Tatalui, al Sursei, este o entitate responsabila de ceea ce afirma, dar este inca un copil, iar cresterea acestuia reprezinta un singur lucru: maturizarea emotionala a barbatului prin care Logosul a fost intrupat. Evident aceasta o sa fie o noua postare, pentru ca si aici sunt foarte multe de explicat, desi voi incerca sa fiu cat mai succint.


   Sa revin acum la momentul rostirii, la sensul ei si la mecanisme de creatie. Este clar ca Totul este Spirit, si ca Totul curge dinspre Spirit inspre materie - fizicalitate si nu invers, este evident ca tot ceea ce experimentam in plan fizic s-a intamplat deja intr-un plan cauzal al creatiei - in Spirit. Acest lucru ne duce cu intelegerea ca Cuvantul nu ne-a fost lasat nicicum ca sa subliniem evidente ale planului fizic, nici efecte a ceea ce am creat anterior, ci pentru a fi afirmat in mod constient. A rosti constient este mare lucru, pentru ca inainte de a rosti constient sta un mecanism fin al observatiei, unul foarte fin al atentiei mentinute pe propria minte, si, reprezinta a pronunta (a crea) verbal (a afirma gandul), in spatele caruia sta intentia creatoare a momentului care inca NU A FOST TRAIT CA SI Experienta! De aceea un om constient isi aseaza foarte bine cuvintele, rost-este numai atunci cand este cazul, stiind ca cuvantul este un Puternic Instrument al Creatiei, si nicidecum o chestie precum cojile de seminte scuipate de unii pe strada. Abia cand Omul devine constient de faptul ca intotdeauna, TOATE Cuvintele pe care le afirma sunt pentru Siesi, Indiferent de subiectul ales in conversatie, indiferent de interlocutor sau de circumstanta, abia atunci incepe sa faca pauze intre cuvinte, acele pauze care creeaza posibilitatea de A FI. De aceea pot afirma ca conteaza mai degraba pauzele pe care le faceti intre cuvinte, decat ceea ce rostiti. Acele pauze, acel ragaz va ofera posibilitatea de a va fi observat si masurat urmatorul cuvant, va invita la meditatie chiar in actul creatiei constiente, va invita la a fi voi insiva!


   Insusi cuvantul „cuvant“, daca ma uit la el l-as putea desparti astfel: „CU-VANT“ ceea ce semnifica cu suflare, semnifica insufletire! Iata dragii mei si dovada faptului ca afirmarea Cuvantului provine in radacina ei din Traire, si nu din mentalizare. 
   Sunt foarte multi oameni care dimpotriva, le este teama sa vorbeasca despre propriile lor trairi, si astfel folosesc instrumentul „cuvant“ doar pentru a afirma efecte, sau doar pentru a povesti actiuni trecute. Din numeroase traume emotionale si psihologice, acestia se tem ca ar putea fi judecati daca vorbesc despre ceea ce simt la interior, ca ar putea fi neintelesi si/sau respinsi de catre ceilalti, si din acet motiv tin in ei, reprima si mai mult, dar refuleaza prin supapa de urgenta alunecand in alcoolism, in droguri, in munca, fugind de „a fi“ si aruncandu-se in „a face“, tocmai pentru ca „a fi“ ii pune fata in fata cu propriile lor temeri, care reprimate de atata vreme au devenit spaime teribile, au devenit adevarate povesti de groaza, ce nu vor sa le auda sau sa le traiasca. Mintea umana fuge de durere reprimand-o, dorind placerea si cautand-o, dependenta fiind amintirea placerii, pe cand suferinta este amintirea durerii. Rezolvarea nu sta la acelasi nivel de inteligenta care a creat problema insa, fuga dinspre durere inspre placere este samsara, este o roata fara sfarsit, este o moneda a sortii arurncata in aer ce se roteste in infinit, neexistand un dos de palma a vreunui dumnezeu care sa o surprinda pe vreuna dintre fetze in mod stabil si etern. Iesirea din acest ciclu, inseamna intelegerea ca dincolo de placere mai exista ceva, mai exista EXTAZUL, care este net superior placerii, care este generator de fericire si bucurie constanta, fara aparent motiv exterior. Insa nu va pot spune ca exista extazul si voi sa ma si credeti pe cuvant, va trebui sa il gustati si voi, va trebui sa il traiti abia apoi sa puteti exclama „aha“, despre asta se vorbea in acel text...


   Deci, Cuvantul dragii mei, este deosebit de important, si ne-a fost lasat ca si instrument de creatie constienta a propriei realitati, nicidecum pentru a fi uzitat in modul curent in care este el folosit acum.
   Sunteti iubiti si bine-cuvantati!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu