luni, 2 aprilie 2012

Despre iubire.

   Va imbratisez cu caldura si acum, cand m-am decis sa va vorbesc un pic despre iubire, sa incerc oarecum sa gasesc un sens si o semnificatie pentru acest cuvant, si mai ales sa spulber cateva dintre falsele impresii atribuite acestui cuvant.
   Voi pleca cum v-am obisnuit de la afirmatiile deja existente, de la „normalitatea“ multora si de la sensurile atribuite in dictionarul explicativ al limbii romane:
   Astfel, in DEX cuvantul „iubire“ inseamna urmatoarele: „IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. 
Sursa: DEX '98 | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink
IUBÍRE ~i f. 1) v. A IUBI și A SE IUBI. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; dragoste; amor. 3) Atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva. /v. a iubi 
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
IUBÍRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (~ dintre doi tineri.) 2. v. iubit3. v. dragoste4. v. patimă
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink   Dupa cum ne explica Dex-ul, nu intelegem prea mare lucru, explicatia este sumara si repetitiva prin ea insasi, dar pana la urma cine iti poate defini iubirea pana nu o simti cu propria fiinta? Cum poti explica in cuvinte un sentiment, o traire, care bineinteles este subiectiva, care tine de context si de imprejurare si conjunctura?   Limbajul, dupa cum bine am observat pana acum, este o conventie intre oameni, la fel ca orice alti algoritmi ce stau la baza evolutiei, tehnologizarii, progresului, etc. Si pe langa limbaj, in cadrul algoritmilor pe care ii consideram generali valabili,  echidistanti, etc, putem enumera Timpul, Spatiul si toate celelalte constante pe baza carora omul a dezvoltat atatea ramuri ale stiintei si tehnicii. Toate acestea reprezentand in fundamentul lor doar o conventie, ele nu au aceiasi valoare pentru toti, difera de la individ la individ, de aceea vei intalni oameni ce nu pot aprecia distantele, ce nu vor fi in stare sa incadreze un eveniment in timp sau macar sa ajunga la un eveniment la timpul potrivit. Afland aceste lucruri, aplecandu-ne cu mai multa intelegere peste el in planul cauzalitatii, putem trage cateva concluzii simple si explicatii care stau la baza tuturor discordiilor dintre noi ca indivizi. Prima ar fi in limbaj: Eu spun „capra“, iar tu intelegi „varza“ si, oricat de mult as consuma cuvinte ulterior acestui prim cuvant afirmat, eu ma voi referi la capra“, iar tu vei atribui sensurile cuvintelor mele ulterioare cuvantului varza“ - cel pe care mintea ta l-a auzit initial. Eu voi incerca in zadar sa iti descriu primul obiect pentru ca tu te vei intreba in mintea ta „cum poate varza sa aibe blana si sa dea doua kile de lapte pe zi“?, nestiind si nerealizand un mare si fundamental aspect: Toate cuvintele au sensuri diferite in toate mintile umane! Ceea ce este totusi comun, aceasta baza ce pare solida si stabila si ne face sa credem ca „comunicam“ ca „ne intelegem“, ne ajuta sa crestem si sa ne regasim prin aceasta mare betie a cuvintelor, chiar daca eu vorbesc despre „capra“, iar tu vei intelege si vei atribui sensuri verzei“. Destul de urat sa aflam asta nu? De cate ori ti s-a intamplat sa stai de vorba cu cineva, sa incerci sa ii explici despre un lucru, fenomen, eveniment, interlocutorul sa para ca intelege, si dupa ce ai irosit zeci si zeci de cuvinte, te prinzi ca nu a inteles de fapt nimic din ceea ce initial ai vrut sa transmiti si o vei lua de la capat pe o alta cale? De multe, va spun eu, de asta, aceste explicatii pe care le aduc cuvintelor, aceasta vorbaraie pe care mi-o adresez Mie si nu voua este doar o alta forma de a explica Ceea ce Este deja!   Si acum sa revin la subiect, care este substantivul „iubire“. Doar daca stai putin sa te gand-esti cat este de greu sa explici unui om care nu a vazut in viata sa o masina (automobil) pentru ca a trait intr-un trib toata viata lui, si aici vorbim despre existenta unui obiect fizic si nu un sentiment care este o stare strict interioara ce tine de propria perceptie, a defini iubirea in cuvinte este intr-un fel a vana elefanti cu prastia, echivalent. Totusi, sa imi dau stradania.   Uitandu-ma in Mine acum eu pot exclama ca totul debordeaza de iubire, si realizez ca aceasta stare innascuta a oriceului din fiinte, aceasta tendinta de a se reproduce, de a se inmulti, de a proteja vietatile mici pana ce ele devin mari, pentru a putea la randul lor proteja si da nastere altor vietati mici, aceasta infinita prosperitate din natura existentei o pot considera iubire, si asta doar pentru ca eu am descoperit in mine profundul sens al acestui cuvant, caci altfel as fi nepasator, ignorant, as fi orb, as fi doar o barca in deriva pe o mare agitata.   Mai mult decat atat, vietatile par sa aibe grija ele de ele insale intr-un mod neobisnuit, intr-un perfect mecanism biologic, impecabil adaptat tuturor conditiilor si mediilor. Este in natura fiecarei vietati sa „se nasca“, sa creasca, sa prospere si sa se inmulteasca si apoi „sa moara“. Insa conform acestui ciclu, acestui lant fara de inceput si fara de sfarsit al nasterilor si al mortilor, ca observator pasiv al vietii, intelegem ca indiferent de nasterea sau moartea individului VIATA ORICUM PROSPERA! Vietatile folosesc vietati, trupuri ce se hranesc cu alte trupuri, viata care se hraneste cu viata, moarte ce hraneste viata si viata ce se hraneste cu moartea. Intram se pare intr-un cerc vicios in care nimic de fapt nu moare, nimic nu se naste pentru ca mai presus individualitatii „Viata“ Prospera in toate aspectele ei! Am pus aici cuvantul „viata“ in ghilimele tocmai pentru a va atrage atentia asupra dualitatii acestui cuvant, tocmai pentru ca daca consideram ca exista in aceeasi maniera si natura avem de inteles si opusul sau care este „moartea“ si care face parte din primul aspect. In incercarea de a defini lucrurile nondual, desi conform legilor kybalionului: Totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are doua extreme; asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie; polii opusi au o natura identica insa de grade diferite; extremele se ating; toate adevarurile nu sunt decat neadevaruri; toate paradoxurile pot fi conciliate“, voi defini acest ciclu viata - nonviata printr-un alt cuvant, si anume existenta. La randul sau dual si in polaritate cu nonexistenta, insa acest cuvant inglobeaza deja „viata si moartea“ intr-un ansamblu ce doar exista si nu exista in acelasi timp!   Unii au definit acest lucru prin alte cuvinte gen: dumnezeu, alah, YHWH si multe multe alte nume ce definesc acelasi lucru. Sentimentul de „a fi“ - de prezenta insa, Cel ce nu poate fi explicat in cuvinte, Cel ce nu poate fi tradus in stari emotionale si sentimente, Cel ce nu poate fi impartit sau segmentat, Cel ce este si nu este in acelasi timp, Este tocmai starea naturala de a iubi. Unii, chiar si eu folosesc inca un cuvant dupa cuvantul „iubire“ si anume „neconditionat“ tocmai pentru a sublinia faptul ca aceasta stare de existenta nu are nevoi exterioare, atasamente, dependente, Este autosuficienta si completa si in continua expansiune - Cunoastere de Sine.   Caut in dictionar expresia „iubire neconditionata“ si surpriza, DEX-ul nu stie sa imi spuna:
  Dar ce ne facem? Mintea vrea sa stie inainte de a aplica, mintea nu paseste pe teren nesigur si necunoscut pentru ca ii este frica! Unde gasim definitia corecta la aceasta expresie si de ce gasim doar definitia unui „a iubi“ mic, necomplet, care este explicat prin nevoi exterioare si atasamente asa cum este explicat in dex?Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; dragoste; amor. 3) Atașament sufletesc (☺☺☺...) (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva. /v. a iubi.   Majoritatea indivizilor percep iubirea mica, cea explicata de dictionar, in diverse forme, in diverse stadii de evolutie, de la indragosteala la durere si suferinta, toate provenite din dualitate si atasamente. De aceea oamenii prefera sa iubeasca pe cineva mai mult decat pe altcineva, pe altii sa nu ii iubeasca deloc, ba chiar sa urasca, prefera sa iubeasca obiectele si banii si sa foloseasca oamenii in scopul „mai multul“ mintii lor egotice. Nimic ciudat in asta, suntem obisnuiti cu astfel de manifestari, in care individul, identificandu-se cu natura sa duala, cu mintea si cu animalul, uita sa mai existe, sa curga lin si “iubeste cu mintea„ lucruri, locuri, persoane, naste atasamente fata de acestea, le dezvolta si le duce catre extreme gen: lacomie, avaritie, posesiune. Din toata aceasta zbatere a mintii in care totul atarna, batut in cuie de tavanul convingerilor, si nimic nu este fluent, nimic nu curge dinspre acum inspre necunoscut, iau nastere dramele si suferintele individuale, depresiile, frustrarile, neintelegerile si toate atributele fricii!   Totul se inlantuie, nimic nu se pierde, energia se transforma nu dispare. Cum traim intr-un multivers mental si infoenergetic legea cauzalitatii functioneaza din plin, in toate circumstantele, la toti indivizii, curgerea fiind dinspre cauza inspre efect si nu invers. Doar mintea superficiala tinde sa „trateze efecte“ punand pansamente peste puroiul mintii, lasand „la fezandat“ cauzele pentru care efectul a aparut. Efectul dispare dupa ce il tratam local, insa cauza ramane tot acolo si anume in ceea ce esti si in ceea ce ai manifestat mental si emotional de ai ajuns la acel efect. Cum individul nu se uita la cauza efectul se va repeta ori de cate ori mintea va refuza sa priveasca cauza drept in „ochi“ si sa o inteleaga, sa o accepte si sa o integreze. Doar si numai in acel moment efectul va disparea din manifestarea exterioara, cand fiinta isi asuma raspunderea pentru cauzalitatea sa.   Totusi, ce treaba are iubirea cu dumnezeu, cu „a fi“ cu cauzalitatea si cu toate aceste lucruri insirate aici? Cea mai mare legatura, caci nimic nu este ceea ce pare ochilor mintii. Individul ce manifesta in dualitate, ce traieste emotional si analitic, intotdeuna va segmenta lucrurile, le va imparti in bun sau rau, in alb si negru, insa nu IN SENSUL IN CARE ESTE NECESAR SA REALIZEZE IUBIREA ci in sens opus. Individul trateaza efecte exterioare sale, crezand, avand convingerea, ca lucrurile, intamplarile vin spre el din exterior si nu vede sensul firesc al lucrurilor, nu se uita la propria manifestare, propriile ganduri, senzatii, sentimente, prin urmare va trai intr-o lume mica, mentala, analitica, duala si superficiala! La fel va fi si iubirea sa, conditionata de toate aspectele pe care individul le va percepe ca fiind exterioare lui, cu alte cuvinte iubirea sa va fi conditionata si nu libera.  S-a vorbit si se vorbeste atat de mult despre „iubirea neconditionata“, chiar si de catre indivizi care doar tind cu mintea catre ea, fara sa o perceapa  macar, sute si mii se copy-paste-uri postate peste tot doar in scopul de a atrage like-uri, imagine exterioara, dar cine o traieste cu adevarat stie in el si recunoaste falsitatea din toate aceste manifestari, care una spun si alta fac. Adevarata alchimie este interioara si individul va descoperi iubirea neconditionata atunci cand CEEA CE GANDESTE, CU CEEA CE AFIRMA SI CU CEEA CE FACE DEVIN UN SINGUR LUCRU! Si acest lucru nu este posibil decat intr-un singur sens, in cel al Adevarului din fiecare, a acelui adevar de care individul fuge cu mintea toata viata, a acelui adevar pe care ii este rusine sa il rosteasca, a acelui adevar care este dureros pentru aproapele sau, a acelui adevar care doar observa si nu judeca,a acelui adevar ca va revela individul si il va transforma intr-o fiinta superioara si anume CEL CE ESTE ACUM!   Cam aceasta este legatura intre toate aceste aspecte ele existentei, iubirea neconditionata se traieste si nu se afirma in cuvinte decat prin propriul adevar provenit din observatie interioara si nu exterioara. Cum ne aflam aici la marea scoala a existentei, iubirea se invata si se redescopera moment de moment, mergand cu incredere pe calea inimii si a alegerilor sale si renuntand la expresia mintii dual-analitice. Cand individul va trai in Singularitate doar in interiorul sau, fara pretentia mentala de manifestare exterioara, Acela va fi inteles ca IUBIREA NECONDITIONATA ESTE FATA DE SIESI si SINGURA DEALTFEL! Orice lucru care apare in mafiestarea mental-duala este de natura strict interpretativa si nu a acceptarii si intergarii totului lui UNU. Deci pot afirma ca inca nu am atins „acel grad“ al cunoasterii Iubirii Neconditionate fata de mine si ca inca fiind la scoala vietii redescopar, armonizez, integrez si reinvat sa Iubesc liber si deschis Tot ceea ce Este si Tot ceaa ce Nu Este, pentru ca am aflat ca Ma iubesc pe MINE INSUMI, inlaturand toate dintre barierele mintii cum ca ar mai exista altceva inafara Mea.   In iubire neconditionata imi scriu Acum Mie pentru ca „voi“ nu mai existati pentru Mine, nici nu ati existat vreodata dar intotdeauna exista posibilitatea sa existati. Nu exista decat Eu, UNU, restul este iluzie, minciuna si separare! 
Iubeste deschis si liber!


2 comentarii:

  1. foarte frumos articolul si mi-a placut enorm:)mi-a placut pentru ca el valideaza si convingerile mele si ceea ce eu gandesc,simt si fac...caci am inteles ca doar EU exist ,ca eu sunt UNUL care se experimenteaza pe el insusi si ca fiecare bucatica din tot ce ESTE ,sunt EU=UNUL...eu sunt vazutul si nevazutul,eu ma iubesc pe mine insami si ma imbratisez din exterior in interior.eu m-am nascut in mijlocul UNUL-ui si dispar intorcandu-ma la UNUL...e frumoasa aceasta stare,iar despre iubire pot spune:exista oare iubirea altfel decat neconditionata???asta e starea naturala de A FI a UNULUI care EU SUNT...NAMASTE

    RăspundețiȘtergere