sâmbătă, 31 martie 2012

Ce este.... Constiinta?

   Va imbratisez dragii mei. Astazi, mai exact Acum va voi scrie despre Costiinta, un pic mai pe larg.


   Din cum usor se poate observa cuvantul constiinta este un cuvant compus din substantivul „stiinta“ si prefixul „con“. Sa le luam pe rand si sa vedem ce spune dictionarul explicativ al limbii romane. 
   Prefixul con:CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui etc.) sau a unor adjective (conațional). [Var.co-] – Din fr. co(n)- (lat. cum-). “, si, mai departe substantivul „stiinta“: ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva= cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ Veste, știre. 2. Conștiință. II.1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science). 
Sursa: DEX '98 | Adăugată de silvia | Semnalează o greșeală | Permalink
ȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Sferă de activitate umană a cărei funcție constă în dobândirea și sistematizarea teoretică a cunoștințelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ învățat; savant. 2) Totalitate a cunoștințelor dintr-un anumit domeniu; disciplină.Cibernetica este o ~ recentă. ◊ ~ de carte a) cunoștințe elementare (de a scrie și de a citi); b) erudiție. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoaștere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunoștință despre ceva. Cu (sau fără) ~a cuiva cu (sau fără)știrea cuiva. Cu bună ~ în mod conștient. [G.-D. științei; Sil. ști-in-] /a ști + suf. ~ință Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
ȘTIINȚĂ s. f. 1. ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire. 2. cunoaștere (despre ceva). 3. pregătire intelectuală, învățătură; erudiție. (după fr. science
   Dupa cum usor observam, in explicarea cuvantului „stiinta“ deja intalnim formularea sa impreuna cu prefixul „con“, impreuna formand „con-stiinta“ in traducere libera stiinta impreuna cu... Impreuna cu ce? Cautand in dex cuvantul constiinta, prima explicatie printre multele ulterioare este: „Sentimentintuiție pe care ființa umană o are despre propria existențăDeci o interpretare corecta a cuvantului „con-stiinta“ ar fi stiinta impreuna cu existenta. Cum singurul si cel mai mare Adevar pe care fiecare Om il poate deslusi singur este sentimentul acesta de „a fi“ - de existenta sau de prezenta, restul adevarurilor pe care omul si le asuma rezida implicit din aceasta forma de existenta din acest „a fi“.
   Sa revin totusi la cuvantul „constiinta“ care am stabilit deja sa inseamna stiinta impreuna cu existenta, dar nu chiar in aceasta ordine, ci chiar in ordine inversa, inainte de „a stii“ orice, este necesar „sa existam“ pentru a atinge acest obiectiv, cel al „stiintei“. Punandu-mi totusi stupida intrebare: „ce a fost la inceput oul sau gaina?“ realizez Acum ca „stiu“ ca „exist“, insa de cand stiu asta, daca inainte de a stii este necesar sa exist? Mie mi se pare ca de foarte multa multa vreme „stiu ca exist“ si mergand inapoi pe firul lucrurilor ajung intr-un punct in care lucrurile tind sa aiba un inceput - o nastere. Dar aici apare imediat o alta intrebare, si anume: „cine sunt acest „Eu“ care pune toate aceste intrebari, aceasta voce interioara in capul meu, acest sentiment de prezenta pe care il am in permanenta? Mergand pana in acest punct cu intrebarile si raspunsurile mi-a fost usor, dar acum parca ceva se rupe aici si logica sfideaza realitatea pe care am crezut-o, pe masura ce mai experimentam cate ceva, deci pe masura ce ERAM si pe aceeasi masura in care in continuare SUNT ACUM...
  Tot incercand sa imi dau cel mai inalt raspuns posibil despre CINE ESTE ACEST EU CARE ESTE, la vremea lor au fost tot felul de adevaruri, care apoi s-au dovedit a fii neadevarate, pentru ca am ajuns la alta intrebare fundamentala, care este, CE ESTE ADEVARUL? Multi de-a lungul vremii si-au pus deseori aceste doua intrebari, multi au aflat la randul lor raspunsuri neadevarate, pentru ca Singurul Adevar ESTE Eu Sunt! Si asta cu sensul de EU EXIST ACUM!
   Daca in acest moment pirmesc intrebarea cine esti Tu, raspunsul meu va fi implacabil: Eu Sunt Cel ce ESTE, cu sensul de Acela! De ce pot afirma asta? Simplu, pentru ca pot si pentru ca am curajul sa imi asum aceasta responsabilitate si sa o sustin cu tarie bazata pe experienta de viata. Sustinandu-mi moment de moment cel mai inalt Adevar de care eram capabil cu fiinta mi-am facut temele scolii vietii, am repetat de fapt lectia pentru urmatorul moment acum, si, am ajuns in acest punct de intelegere, in care pot afirma ca punctul este totul si totul este punctul. Nu sunt dezavantaje in acest nivel de intelegere, acceptare si asumare in viata Ta a acestui inalt adevar. Din afara se vede ca „ai luat-o pe aratura“, „ca vei ajunge la balamuc“, etc, pentru ca mintea nu poate pricepe la nivel analitic, dual acest fenomen decat dupa ce FIINTA SI-L ADUCE IN PROPRIA EXPERIENTA!,cu alte cuvinte, dupa ce renunta la siesi, la propriile credinte despre ceea ce Esti in fiecare moment Acum.
  Dimpotriva, reusind sa ajungi in punctul in care sa iti asumi responsabilitatea Lui Eu Sunt cel ce ESTE Acum, vei incepe sa traiesti cu Adevarat, te vei alinia cursului vietii si tiparului conform functioneaza punctul, dar si totul, in acelasi timp - Acum.Regula este ca nu e nicio regula“. Singurele reguli ale jocului sunt barierele peste care nu poti trece individual cu mintea si credinta- (eu cred ca...). Cu alte cuvinte singurele lucruri care te limiteaza de la acest infinit punct de asumare si re-cunoastere sunt propriile tale credinte despre tine insuti.
  Poate nu am fost suficient de explicit, dar sa dau cateva exemple elocvente: Omul crede ca nu poate zbura, de aceea nici nu o face, insa sunt oameni care cred asta si o si fac, vezi exemplu aici. Daca un om crede cu tarie (cu toata fiinta) in orice moment acum, dincolo de orice gand sponsorizant de background care sa se opuna acele credinte, acel OM POATE ORICE! Si anume, sa se deplaseze prin timp, sa se biolocheze, sa folsesca telekinezia, clarauditia, clarvederea, levitatia, invizibilitatea si absolut orice va poate trece prin mintea uman colectiva - (egregorul) acestei ecuatii, devine posibil, cand individul CREDE CU ABSOLUT TOATA CONVINGEREA IN ACEL FENOMEN!
   De ce oare nu credem? De ce nu credem macar ca ziua de maine e mai buna? De ce nu credem cu tarie ca ne vom gasi un job mai bun, o locuinta mai confortabila, un „loc mai cum vrem noi sa fie“, de ce nu credem in valorile la care mintea tanjeste atat de mult,pemtru care te pune sa muncesti ore in sir in fiecare zi? Pentru doua aparent motive. Primul ar ca nu stii, nu ai auzit vreodata expresia „ORICE ESTE POSIBIL“ si cand spun asta nu te-ai gandit niciodata ca acel orice este posibil doar Acum, caci Acum este singurul Moment Viu din existenta. Al doilea este din pricina identificarilor si aici voi detalia un pic mai mult.
   Cand acest sentiment de „Eu sunt“ ajunge la convingerea suficienta in fiinta, si cand acesta intelege ca doar Acum exista, va intelege si cateva lucruri adicente acestor mari si importante aspecte a lui Tot ce Este si ce Nu este in acelasi timp. Va pricepe Nemurirea si faptul ca o are deja si nu e necesar sa tanjeasca dupa ea inafara Sa, si va fi inteles ca nu „s-a nascut“ si ca nu „va muri“ pentru ca  acela nu este de fapt in viata CI EL ESTE VIATA, pentru ca EL VA FI TOT CEEA CE ESTE!
  Desi ne-am dus un pic cam departe cu intelegerea conceptuala si intram pentru minte pe taramuri primejdioase, nu exista problema, daca deja nu ar exista solutie la ea. O alta dovada a faptului ca Universul sau mai nou Multiversul - (caci nu se mai discuta doar despre univers ci despre o infinitate de universuri, toate care se intrepatrund in acum, singura variabila care difera fata de varianta univers fiind variabila Timp, care, bineinteles nici aceasta nu este asa cum a perceput-o mintea - lineara, ci multipla.) este Strict Mental este faptul ca Fiecare individ percepe lucruri diferite, stari diferite, emotii si sentimente diferite, in Orice moment Acum, In Orice loc al Multiversului.
   Asta daca nu cumva mintea crede, (cu sensul de stie) ca noi oamenii suntem singurele creaturi autosuficiente si complete din multivers care defapt este propria inchipuire, propria Iluzie individuala! Si bun.. Ce-am aflat? Mai nimic. Daca nimic nu este de fapt, totusi ce Este? Universul este mental si deci este o iluzie, atunci ce imi ramane? 
   Imi ramane sentimentul minunat de Prezenta, de „Eu Sunt“, deci mi-am asumat raspunderea pentru faptul ca ceea ce vad cu ochii mintii, (cu sensul de perceptie) Este Strict propia mea inchipuire despre Orice si de fapt si Singura si spun asta ca doar Eu traiesc filmul acesta, Eu sunt Acela care va scrie aceste randuri si inafara de Mine nimic nu exista, pentru ca nu exista inafara sau inauntru, dreapta sau stanga, sus sau jos, viu sau mort, ci doar CEEA CE IMI ADUC MOMENT DE MOEMENT IN EXPERIENTA! 
   Si ce imi aduc in experienta? Absolut fluid si curgand in sensul in care sigur este necesar unui dumnezeu creator, raspunsul este ca... „nu conteaza, si nu conteaza pentru un singur motiv, ca doar mintea superficiala limiteaza individul credintelor sale.
   „Faca-se voia Ta“ - dupa cum am mai subliniat si in alta postare, nu este deloc voia mintii superficiale care doar doreste, asteapta, tinde, etc, ci voia Sa, a singurului care Este, acelui Eu interior, acea voce cu care am inceput cand am ridicat aceasta lunga si greoaie serie de intrebari adresate cauzalitatii. Din identificarea Eului interior - (sentimentului de prezenta de Eu Sunt) cu mintea analitica si emotionala, deci (duala) apare falsa credinta de limitare. Mintea tinde sa se autoidentifice, instrumentul tinde sa devina stapan, sa preia guvernarea si sa isi asume in mode gresit si fals „eu Stiu“ si „eu Cred“, in loc de “Eu sunt. Apare separarea lui „Tot Ceea Ce Este“ si al lui „Eu sunt“, in dual si exterior.. Astfel apare falsa senzatie de Tu, El sau alte pronume care de fapt nu exista, aceste ipostaze le voi numi de-aici inainte oglinzi.
   Punctul care tinde regasirea sa in intreg si intregul care cheama punctul intr-u intregirea sa, ce joc minunat. ☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺
   Aici un link cu o alta minunata explicatie a acestui fenomen de „Eu Sunt!“
♠♠♠
  Nu mai caut intrebari, nu mai are sens. Am aflat tot ce era de aflat, tot ceea ce stiu Este ca Nu Stiu, iar ceea ce stiu imi este suficient, stiu ca este necesar doar sa fiu, acum am doar de practicat. Ce anume? SA FIU. In fiece moment sa nu Uit sa Curg, sa fiu fluid si sa ma rearmonizez pe mine insumi. Toate circumstantele pe care mintea le mai percepe exterioare sunt cele in care inca are atasamente, inca se agata in curgere, ca râul care cara bustenii  din munte dupa o furtuna si sfarama si malurile la vale. Pe masura ce nu accept Oriceul in duala iluzie exterioara, pe aceeasi masura ea se repeta, tocmai ca sa mi-o asum. Odata asumata ea va disparea din manifestarea exterioara
   Ciudat, am vorbit atata si nu am spus nimic despre con-stiinta... Stiinta impreuna cu Ce? Cu cine? Aaaa, parca era un Eu la inceputul postarii, asa este dragii mei (eu) definitia corecta este:
STIINTA IMPREUNA CU MINE INSUMI!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu